Acasa rss 1asig Maior a prezentat Raportul SRI pe 2013

Maior a prezentat Raportul SRI pe 2013

scris de D.S.S.
243 Afisari

George Maior, directorul SRI, a prezentat  la Comisia de control asupra SRI din Parlament, Raportul Serviciului pe 2013 și a afirmat că cele 9.000 de informări transmise au contribuit la diminuarea riscurilor și amenințărilor cu care s-a confruntat România.

„Din acest punct de vedere am expus pe larg principalele probleme pe care le-am abordat la nivelul misiunii Serviciului. Mă refer la diverse vulnerabilități interne legate de corupție în administrație și justiție, la crimă organizată transfrontalieră, la problema terorismului care este în continuare foarte serios în atenția Serviciului în încercarea de a ține departe de teritoriul României acest risc. M-am referit de asemenea la problema stringentă a evaziunii fiscale și aici Serviciul a avut un rol prin informările sale, de a ajuta Executivul pentru a aborda acest fenomen care poate prejudicia serios bugetul de stat. M-am referit la problema securității cibernetice care începe din ce în ce mai mult să afecteze securitatea statelor, inclusiv pe cea a României”, a precizat Maior.

El a subliniat faptul că și în 2013 au fost diverse atacuri țintite către „zone de infrastructură critică a autorităților”, menționând că acest lucru probabil va crește în intensitate în viitor.

„Sper că cele 9.000 de informări transmise atât autorităților centrale, cât și celor locale în anul 2013, au contribuit la diminuarea acestor riscuri și amenințări cu care s-a confruntat România. De altfel, în general aprecierile au fost bune atât din partea Președinției, cât și din partea Executivului cu privire la valoarea acestor informări în deciziile pe care acești factori importanți în stat le-au luat în anul 2013”, a mai precizat șeful SRI.
Georgian Pop: În anul 2013 nu am avut incidente de securitate pe teritoriul României


Comisia parlamentară de control asupra SRI a adoptat miercuri Raportul Serviciului Român de Informații pe anul 2013, an în care nu a fost înregistrat niciun incident de securitate națională pe teritoriul României, a declarat președintele acestei comisii, Georgian Pop.

5 comentarii

BULA 12-06-2014 - 09:27

Moaca si gandire de securist. Astia nu se mai ploconesc la rusi, ca pe vremuri. Au schimbat stapanul si s-au dat americanii. Tot jeguri au ramas. Sunt dusmanii naturali ai nostri.

UnUL 12-06-2014 - 09:28

Tu ai cam mulți dușmani, Bulișor.

BULA 12-06-2014 - 09:43

Pe fiecare scara de bloc sunt cel putin cinci informatori. De asta se zice ca serviciile de la noi sunt foarte eficiente. Romanasii prefera sa-si toarne vecinii si colegii de serviciu, chiar si rudele, decat sa invete o meserie si sa traiasca din munca cinstita.

UnUL 12-06-2014 - 09:45

Bulișor, tu te mai crezi încă pe vremea comunismului și a securității. Trezește-te !

vivi 12-06-2014 - 12:20

“Sper că cele 9.000 de informări transmise atât autorităților centrale, cât și celor locale în anul 2013, au contribuit la diminuarea acestor riscuri și amenințări cu care s-a confruntat România….” Local la cine s-a raportat, la presed. consiliului judetean sau la „primul secretar” ?!?No comment”

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS