Acasa Top SecretServicii secrete Obama, sexul si agenţii Secret Service

Obama, sexul si agenţii Secret Service

scris de D.S.S.
4 afisari

Scandalul agentilor implicaţi într-un caz de prostituţie în Columbia, unde Barack Obama a efectuat o vizită la sfârşitul săptămânii, ar putea să se extindă şi la alţi membrii „Secret Service”, însărcinat cu protecţia preşedintelui, a declarat un ales republican.

Darrell Issa, preşedintele Comisiei pentru supravegherea serviciilor administraţiei, intervievat de postul CBS, s-a întrebat în legătură cu o eventuală reformare a Secret Service.

Unsprezece membri ai acestui serviciu au fost suspendaţi sâmbătă. Ei sunt suspectaţi că au frecventat prostituate din Cartagena, în Columbia, unde Obama participa la summitul Americilor. Cinci militari americani sunt implicaţi, de asemenea, în acest scandal.

Issa şi-a exprimat îndoiala cu privire la caracterul izolat al acestui caz. „Noi credem că numărul (de agenţi vizaţi) ar putea fi mult mai mare şi ne informăm asupra numărului de persoane implicate„, a dat asigurări alesul republican. „Asemenea lucruri nu se întâmplă doar o singură dată, dacă nu s-au întâmplat anterior„, a adăugat el. Potrivit acestuia, o asemenea situaţie îi poate face vulnerabili pe agenţi la posibile tentative de şantaj, lucru care ridică, în opinia sa, o problemă de securitate naţională. „Trebuie să întrebăm: unde sunt dispozitivele menite să împiedice ca acest lucru să se întâmple?„, a declarat el.

Niciunul dintre agenţii implicaţi nu era desemnat să asigure protecţia directă a preşedintelui, potrivit Secret Service. Agenţii suspendaţi au fost trimişi la Washington pentru a fi interogaţi.

17 comentarii

digital 16-04-2012 - 16:46

…o recomandare…la recrutare,castrați-i iar la absolvire tăiați-le-o!…să vedeți ce agenți thumb-up o să aveți ,idioten ce sunteți!!!

ValVerde 16-04-2012 - 17:08

Da, dar au circumstante atenuante !!!
Voi stiti cum sint fetele in Colombia ???

Pina si pe Bula l-ar face sa tremure in nadragi si sa uite de fabrici si uzine sau de lipsa cozonacilor. Si vorba aia…Bula e mai depresionat…asa…fara pretentii.

briel 16-04-2012 - 17:11

Hristos a Inviat !

Hi, Val Verde. Sper ca treci pe-aici.

Am un pic de material de studiu pentru sufletelul tau.
http://world.hawaiinewsdaily.com/2012/04/tony-robbins-ron-paul-and-ben-bernanke-all-agree-the-national-debt-crisis-could-destroy-america/

briel 16-04-2012 - 17:11

ha ha ha … asta a fost pura telepatie …

ValVerde 16-04-2012 - 17:38

HawaiiNewsDaily.com is a community-driven website providing textual, video, and multimedia news and views from Hawai`i to the world.

Cu stiri din astea ne umple capul Frusinache-Tache.
Om trai si-om vedea daca lumea vrea sa schimbe dolarul cu yuanul.

briel 17-04-2012 - 16:08

C’mon ! Don’t blame the messenger. Informatiile sunt viabile, analizeaza singur.

ValVerde 17-04-2012 - 17:35

Haha..
They are not the messenger, they are the analyst !!!!

Nu am probleme cu informatia, am probleme cu analiza informatiei. Am mari semne de intrebare cu privire la interpretatrea datelor si scot in evidenta ca blogul respectiv nu pare sa aiba capacitatea si pregatirea necesara pentru a face predictii credibile.

briel 17-04-2012 - 19:22

Sa-ti spun ceva. Blogul este f.bine informat; uneori nici nu se obosesc ei sa mai comenteze ceva, dau direct un link catre o analiza desteapta, asa cum iti place tie. Asa cum au facut cu asta,

http://www.marketwatch.com/story/pain-in-spain-could-bring-summer-repeat-to-us-2012-04-16

Singura solutie de a sufoca rechinii („But when opportunistic credit speculators — sometimes called „bond vigilantes” — see blood in the water, they attack like sharks.) este de a reveni la gold standard. Cel putin pentru o perioada de timp, pana se echilibreaza economia reala cu fantasmagoriile de pe hartie. Altfel, ne invartim in cerc.

Sper ca ai sa citesti articolul, sa vezi ca QE3 este tinut in maneca, pentru orice eventualitate. Daca „analistii seriosi” mint, de ce o fac ? Doar sunt surse credibile …
De asemenea, sunt instructive comentariile.

ValVerde 17-04-2012 - 20:38

@briel

1. Este o analiza ca cel putin alte 10 pe care ti le pot arata si care trag concluzia opusa.

2. Oricum, este doar un „snap-shot”
Trebuie sa te uiti mult mai departe decit luna viitoare si sa pui lucrurile in perspectiva.
Deabia iesim din cea mai grea criza economica din viata noastra si probabil (si sa speram) din viata copiilor nostri. A fost rau, dar nu asa de rau cum preziceau niste „specialisti” pe aici pe forum. Inca imi aduc aminte de comentarii care dadeau America terminata nu anul viitor, ci saptamina viitoare.

3. Chiar daca vor continua sa existe ups and downs, (si apropos de ce spune „analistul” tau, piata e azi peste 1.5% up) nu cred ca ne vom confrunta cu probleme majore.

4. QE este doar o alta manevra pe termen scurt. In nici un caz nu se justifca cutremure financiare de tipul adoptarii gold standard.
De fapt, iti propun un pariu: daca se adopta gold standard pe parcursul vietii noastre, eu imi trag cinci perechi de palme si ies in piata publica strigind ca sint mai prost ca Bula. Daca pierzi tu, iti tragi palmele de rigoare si promiti sa nu mai capeti maxima excitatie in urma oricarui articol doar pentru ca se intimpla sa corespunda dorintelor tale ascunse. Daca stau bine si ma gindesc, cred ca am mai cistigat un pariu cu tine pe aceleasi baze…iti aduci aminte cind dadeai ca sigura gasirea Arcei lui Noe, doar pentru ca a fost anuntata de chinezi??? Ti-ai tras palmele pe care le-am cistigat cinstit??

5. In final, fiecare crede ce vrea si actioneaza in consecinta

briel 17-04-2012 - 21:44

1,2,3 si 4 – ok.

Sigur ca nu pun pariu, cred ca subiectul nici nu se preteaza la asa ceva.
Imi aduc aminte de arca lui Noe si chiar m-am uitat in arhiva sa vad daca am dat ca sigura descoperirea;

https://www.ziuaveche.ro/international/externe/ambasadorul-maghiar-la-mae-teatrul-national-din-budapesta-nu-e-locul-qpotrivit-loc-de-sarbatorire-a-pierderii-transilvanieiq-2915.html

Intelegerea a fost cu conditionare … apoi n-am mai urmarit ce s-a mai intamplat. Oricum dialogul mi-a placut.

5. Esti rezonabil. Ne mai citim…

ValVerde 16-04-2012 - 17:27

Adevarat a’nviat !

Tony Robbins, Ron Paul, Ben Bernake and ValVerde all agree the national debt crisis could destroy American economy (not America)

Nu avem o contradictie, briel.
Avem contradictii in privinta modului de a aborda problema.

E de fapt destul de simplu, dar e nevoie de curaj si de cineva care are „los cojones” sa se sinucida politic.

Taie risipa din programele platite de stat. Revenirea la nivelul de taxare din vremea lui Clinton (Bush a taiat taxele fara sa spune de unde vin banii. Ca urmare, guvernul se imprumuta ca sa compenseze lipsa de intrari decretata de Bush. A facut-o in ideea ca economia va zbirnii…am vazut cu totii cite locuri de munca a creat „the Bush tax cut”. Si ultimul, in care sint absolut de acord cu Ron Paul: taiati bugetul Pentagonului si incetati sa mai fiti politistul lumii.
De ajuns cu razboaiele inutile, exista destule tari dezvoltate si bogate (ca Europa, Israel sau Canada) care ar trebui sa-si plateasca pentru propria aparare si securitate. Acum platim noi pentru ei.

PS Tony Robbins e un scuipa’n flooci

briel 16-04-2012 - 17:47

Good, good. S-a micsorat distanta dintre noi.

ValVerde 16-04-2012 - 17:57

Ai venit tu mai aproape?
Pentru ca eu nu mi-am schimbat pozitia. Intotdeauna am sustinut ceea ce zic aici.
Iar „gold standard” ramine o idee proasta care nu se va implementa tocmai pentru ca e o idee care nu functioneaza in economia sec XXI

BULA 17-04-2012 - 17:48

Inaltimea Voastra, sa mai scrieti pe acest amarat de forum, sa ne luminati cu gandirea lucida si dreapta, de care dati dovada.
Consumati ceva substante, care va intensifica ideatia ?

ValVerde 17-04-2012 - 17:53

Cu placere Bula. Desi cu cei ca tine imi pierd vremea de pomana.
O fac oricum, din spirit de altruism.

ValVerde 17-04-2012 - 18:48

„Consumati ceva substante, care va intensifica ideatia ?”

Da Bula, intre altele, sint sub influanta a ceea ce in mod curent se cheama „carti”
Stiu ca nu ai multe informatii despre „carti” asa ca iti explic: ele fac parte dintr-o grupa mai larga de elemente stimulatorii care generic se cheama „educatie”

Cind elementele enumerate se suprapun peste o predispozitie genetica, rezulta ceva ce tu nu ai sa fii, nici nu ai sa intelegi vreodata.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult