Rusia a lansat joi o „operaţiune antiteroristă” în unele cartiere ale oraşului Nalcik şi în districtul Cerek din regiunea sa sudică Kabardino-Balkaria, a anunţat joi agenţia de presă RIA, citând autorităţile locale.
Potrivit TASS, forţele speciale au blocat militanţii implicaţi în terorism pe teritoriul unei comunităţi de grădinari din Nalcik, în Republica Kabardino-Balkaria.
„În această noapte, ei (militanţii) au fost blocaţi de forţele speciale ale FSB pe teritoriul asociaţiei Nasip din districtul urban Nalcik. Ca răspuns la somaţia de a depune armele şi de a se preda autorităţilor, bandiţii au deschis focul asupra forţelor de ordine”, a declarat Comitetul Naţional Antiterorist.
Acesta a precizat că ofiţerii FSB primiseră anterior informaţii despre localizarea unor persoane înarmate implicate în activităţi teroriste.
Operaţiunea intervine după ce atacul de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova, soldat cu 144 de morţi, a fost revendicat de organizaţia Stat Islamic, deşi Moscova, oficial şi propagandistic, a dat vina pe Ucraina şi Occident.