Acasa Top SecretServicii secrete Scandalul „LuxLeaks”. Ce acorduri fiscale secrete întreprinde Luxemburg

Scandalul „LuxLeaks”. Ce acorduri fiscale secrete întreprinde Luxemburg

scris de Z.V.
3 afisari

Luxemburg a realizat acorduri fiscale secrete cu 340 de multinaționale, pentru a-și reduce la minim impozitele.

Scandalul „LuxLeaks”. Ce acorduri fiscale secrete întreprinde Luxemburg

Scandalul „LuxLeaks”. Ce acorduri fiscale secrete întreprinde Luxemburg

Aceste acorduri, încheiate între 2002 și 2010, înseamnă miliarde de euro de încasări pierdute pentru statele unde aceste companii realizează beneficii, potrivit ICIJ (de Consorțiul internațional al jurnaliștilor de investigație) și media partenere, printre care Le Monde, The Guardian, Süddeutsche Zeitung și Asahi Shimbun. ICIJ a dezvăluit în ianuarie plasamente ale demnitarilor chinezi în paradisuri fiscale. În ancheta sa de șase luni intitulată „Luxembourg Leaks” sau „LuxLeaks”, ICIJ a avut acces la 28.000 de pagini de documente de ‘tax ruling’ care arată cum marile companii „se bazează pe Luxemburg și regulile sale fiscale suple, dar și pe deficiențele de reglementare internaționale, pentru a transfera profituri pentru ca acestea ori să nu fie impozitate, ori să fie impozitate foarte puțin”, scrie Le Monde. Practica așa-numită „tax ruling”, care este legală, permite unei companii să se intereseze în avans cum va fi tratată de administrația fiscală a unei țări și să obțină anumite garanții juridice.

Grupurile implicate — printre care sunt menționate Apple, Amazon, Verizon, AIG, Heinz, Pepsi sau Ikea — realizează astfel miliarde de euro de economii anul datorită creării unei filiale, a unui holding sau a mutării unui sediu social pe teritoriul Marelui Ducat. Evident, acestea au avut drept scop să plătească impozite cât mai mici posibil. Grupurile franceze Axa și Credit agricole apar ‘în datele furnizate de PwC’, cabinetul de audit și de consiliere PricewaterhouseCoopers (PwC) care a întocmit între 2002 și 2010 documentele obținute de ICIJ, „dar la un nivel mai scăzut”, potrivit Le Monde. „Ei profită de un mediu favorabil gestionării fondurilor de investiții”, a adăugat cotidianul francez.

În Australia, analiza detaliată a documentelor făcute publice de ICIJ a început deja, a anunțat joi Chris Jordan, înalt responsabil al administrației fiscale. Practic, se verifică ce companii plătesc exact impozitele datorate pentru profitul pe care îl obțin în urma activității prestate. The Guardian estimează că „aceste dezvăluiri vor fi jenante pentru noul președinte al Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, care a fost premier al Luxemburgului între 1995 și 2013”, respectiv perioada în care acordurile menționate de ICIJ au fost semnate.

CE a deschis în iunie patru anchete asupra practicii fiscale ‘tax ruling’ care vizează state membre. O anchetă vizează Irlanda și se referă la acordurile încheiate între administrația fiscală și gigantul american al internetului Apple, suspectat că a beneficiat de un tratament favorabil contrar regulilor europene pentru concurență. O a doua anchetă are în vedere suspiciuni de avantaje fiscale acordate de Olanda lanțului Starbucks, în timp ce a treia vizează acordurile încheiate de Luxemburg cu ‘Fiat Finance and Trade’, care furnizează servicii de management financiar grupului de automobile Fiat. Ultima dintre aceste anchete, deschisă în octombrie, vizează Gibraltarul.

OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) a publicat în septembrie recomandări adresate statelor G20 împotriva ‘optimizării fiscale’, care constă în strategii sofisticate și cel mai adesea legale care permit multinaționalelor să plătească impozite cât mai mici posibil. OCDE militează pentru restabilirea ‘suveranității fiscale‘, care presupune că beneficiile trebuie să fie taxate unde sunt realizate, potrivit Agerpres.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult