Acasa Top SecretServicii secrete Şeful FBI, la Bucureşti. Cu cine s-a întâlnit şi ce-au vorbit (video)

Şeful FBI, la Bucureşti. Cu cine s-a întâlnit şi ce-au vorbit (video)

scris de D.S.S.
50 afisari

Directorul FBI, James Comey, s-a aflat, marţi, 3 martie 2015, la Bucureşti şi a avut o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis, venind pe urmă la sediul Guvernului, pentru o întrevedere cu premierul Victor Ponta.

Directorul FBI, James Comey, si Eduard Hellvig, directorul SRI

Directorul FBI, James Comey, si Eduard Hellvig, directorul SRI

La discuţiile de la Preşedinţie şi Guvern au asistat şefii serviciilor româneşti de informaţii şi Însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, Dean Thompson, precum şi vicepremierul cu atribuţii pe zona siguranţei, Gabriel Oprea.

Potrivit unui comunicat de presă primit din partea Administraţiei Prezidenţiale, „vizita înaltului oficial american a reprezentat un bun prilej pentru trecerea în revistă a unor probleme de interes comun, în spiritul excelentei cooperări care există între serviciile de informații ale României și FBI. România și Statele Unite ale Americii trebuie să facă față unor noi provocări de securitate generate, spre exemplu, de terorism sau criminalitatea cibernetică și, tocmai de aceea, serviciile de informații trebuie să fie pregătite să răspundă unor asemenea riscuri.

Alături de colaborarea în plan militar, cooperarea în zona de contrainformații și a instituțiilor de aplicare a legii reprezintă un element cheie al parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii.”

Seful FBI la discutiile de la sediul SRI (foto sri.ro)

Seful FBI la discutiile de la sediul SRI (foto sri.ro)

Ulterior, şeful FBI a fost la o întânire cu directorul SRI, Eduard Hellvig, la sediul insituţiei, unde, cu puţin timp înainte, fusese şi preşedintele Iohannis pentru a a-l învesti în funcţie pe noul director SRI.
James Comey a apreciat sprijinul României în lupta împotriva ameninţărilor globale. ”Criminalitatea cibernetică e una dintre priorităţile FBI şi ştiu că e o prioritate şi în România. Infractorii folosesc internetul pentru a produce pagube pe toată planeta. Suntem conectaţi peste tot la internet: aici se joacă copiii noştri, folosim internetul pentru banking, internetul este parte a infrastructurii naţionale. Şi aici atacă infractorii. E foarte important să lucrăm împreună pentru a ne proteja cetăţenii”, a declarat James Comey. Şeful FBI a menţionat şi câteva succese comune. ”Colaborăm cu România în domeniul contrainformaţiilor externe. Ne împărtăşim informaţii pentru a găsi terorişti, pentru a depista corupţia, pentru a depista infracţiuni transnaţionale. În 2014, din munca noastră comună a rezultat arestarea a doi români din SUA, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Sperăm la rezultate tot mai bune. Colaborăm în training. Ne învăţăm unii pe alţii ce trebuie să facem pentru a lucra mai bine. Din 2014, FBI oferit training pentru situaţii de criză, pentru situaţii de trafic de materiale nucleare, pentru situaţii în care avem de-a face cu materiale explozibile improvizate. În această lună, FBI pregăteşte doi ofiţeri români în contraterorismului”, a mai spus Comey.

Serviciul Român de Informații (SRI) și Biroul Federal de Investigații (FBI) al SUA vor continua dezvoltarea dialogului și a cooperării, în special în domeniul securității cibernetice, precum și în ceea ce privește combaterea criminalității organizate, terorismului, corupției și contracararea acțiunilor de spionaj, a declarat directorul SRI, Eduard Hellvig, marți, la finalul discuțiilor purtate la sediul central al instituției cu directorul FBI, James Comey.

Directorul SRI a punctat că întâlnirea cu directorul FBI, aflat la prima sa vizită oficială în România, are loc în contextul unor provocări majore la adresa stabilității geopolitice regionale și mondiale care dau o semnificație aparte combaterii acțiunilor ce conduc la slăbirea din interior a statului de drept, cum ar fi cele de corupție.

Iohannis l-a instalat în funcţie pe noul director al SRI, Eduard Hellvig

Iohannis l-a instalat în funcţie pe noul director al SRI, Eduard Hellvig

„Mă bucur că în prima zi la conducerea SRI am onoarea de a primi vizita reprezentantului unui dintre cei mai importanți parteneri internaționali ai Serviciului, Biroul Federal de Investigații al Statelor Unite. Ca orice vizită la acest nivel, nu a fost una de curtoazie. Dimpotrivă, a fost o vizită aplicată, în care am evaluat stadiul cooperării între SRI și FBI, dar și direcțiile concrete de evoluție viitoare ale parteneriatului nostru. În cadrul parteneriatului bilateral SRI-FBI realizăm un schimb intens de informații și derulăm operațiuni comune în mai multe domenii de interes prioritar, cum ar fi securitatea cibernetică, combaterea criminalității organizate și a corupției, combaterea terorismului, precum și contracararea acțiunilor de spionaj”, a mai declarat directorul SRI.

Hellvig a explicat că întâlnirea cu directorul FBI are loc și pe fondul „unor provocări majore la adresa stabilității geopolitice regionale și mondiale, precum și al unor atacuri la adresa dreptului internațional și a democrației”, referindu-se punctual la criza ucraineană.

„De aceea, consolidarea statului de drept și supremația legii, precum și combaterea activităților care slăbesc statul din interior, în special corupția, capătă o semnificație aparte, mai ales dată fiind situația actuală. Mă refer aici la criza din Ucraina. După cum bine știți, România, prin intermediul SRI, este națiune lider în fondul de sprijinire al NATO pentru securitate cibernetică la menținerea efectelor crizei financiare, la intensificarea fără precedent a activităților mișcărilor radicale, fie ele religioase sau de altă factură. Cooperarea dintre SRI și FBI oferă una dintre modalitățile concrete prin care putem gestiona mai eficient un mediu de securitate atât de complex și de fluid”, a spus Hellvig.

Ca elemente de proiecție viitoare, a menționat directorul SRI, în urma discuțiilor purtate cu directorul FBI s-a convenit asupra continuării și dezvoltării dialogului, în special pe componenta de securitate cibernetică, domeniu în care SRI este autoritate națională.

VEZI AICI DECLARAŢIILE DE PRESĂ ALE DIRECTORULUI FBI ŞI ALE DIRECTORULUI SRI

„Spațiul cibernetic devine tot mai important pe zi ce trece din punct de vedere al securității, fie că vorbim de acțiuni infracționale derulate online, fie că vorbim despre ?cyberterrorism’, fie că avem în vedere spionajul cibernetic. Pentru a face față avansului accelerat al tehnologiilor de comunicații va trebui să ne asigurăm că avem resursele umane, tehnice și, nu în ultimul rând, legale, pentru a ne putea îndeplini misiunea”, a susținut Hellvig.

Directorul SRI a subliniat în declarația sa și importanța schimbului de expertiză derulat prin intermediul parteneriatelor internaționale, în special cel cu FBI în domeniul securității cibernetice.

„Îi mulțumesc domnului Comey pentru deosebita disponibilitate cu care a răspuns solicitărilor noastre operaționale care au rezultat într-o listă consistentă de succese comune. Dintre cazurile din 2014 cunoscute opiniei publice aș menționa doar arestarea soților Nemeș, învinuiți de evaziune fiscală și extrădarea lor în România, precum și cazul hacker-ului Guccifer”, a arătat Hellvig.

El i-a mulțumit directorului FBI și pentru proiectele comune privind pregătirea personalului SRI.

„Ofițerii SRI au beneficiat de stagii de instruire cu cei mai buni specialiști ai FBI, iar expertiza acumulată ca rezultat al acestei cooperări reprezintă o contribuție importantă la capacitatea SRI de a-și îndeplini cu succes misiunile”, a adăugat Eduard Hellvig.

Hellvig l-a asigurat în final pe James Comey că FBI va găsi întotdeauna în SRI „un partener deschis și de încredere”.

Fostul director SRI, George Maior, discutie telefonica cu seful CIA

Potrivit unui comunicat transmis de fostul şef al Serviciului Român de Informaţii, directorul CIA, John Brennan, i-a mulţumit lui George Maior pentru contribuția sa cooperarea deosebită dezvoltată pe parcursul vremii între CIA și SRI în domeniul informațiilor.

De asemenea, directorul CIA „a apreciat contribuția directorului Maior la consolidarea parteneriatului cu SUA în domeniul strategic al informațiilor în interesul securității naționale a ambelor state și al securității regionale și internaționale”.

La rândul său, George Maior i-a mulțumit lui John Brennan pentru implicarea sa în evoluția relațiilor operative dintre cele
două servicii şi l-a asigurat pe directorul CIA că, în urma discuțiilor pe care le-a avut cu președintele României, Klaus Iohannis, cu primul-ministru, Victor Ponta, și cu noul director al SRI, Eduard Hellvig, speră că acest parteneriat va continua la nivelul calitativ informațional și operațional la care a ajuns și că acesta va constitui o prioritate pentru politica de securitate a României.

Fostul șef al SRI a subliniat, totodată, importanța cooperării dintre România și SUA, mai ales în actualul context strategic internațional și regional, extrem de complex și tensionat.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult