Şeful serviciului de informaţii militare israelian, generalul Aharon Haliva, şi-a prezentat demisia din cauza responsabilităţii pe care o are în eşecul de a preveni atacul fără precedent comis pe 7 octombrie 2023 de mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Israel, a anunţat luni armata israeliană, relatează AFP şi Reuters.
Este primul responsabil – politic sau militar – israelian care demisionează după incursiunea sângeroasă a combatanţilor Hamas, care a luat Israelul prin surprindere la 7 octombrie, ziua cea mai sângeroasă din istoria acestui stat de la crearea sa, în 1948.
Generalul Haliva „în coordonare cu şeful statului major a cerut să fie eliberat din funcţie”, a precizat armata într-un comunicat. „S-a decis ca generalul Haliva să fie eliberat din funcţie şi să se pensioneze din armată, odată ce succesorul său va fi numit”, a adăugat armata.
„Pe 7 octombrie 2023, Hamas a comis un atac-surpriză criminal împotriva statului Israel. (…) Serviciul de informaţii informaţii plasat sub comanda mea nu şi-a îndeplinit misiunea care i-a fost încredinţată”, a menţionat generalul Haliva, care a avut o carieră militară de 38 de ani, în scrisoarea sa de demisie publicată de armata israeliană.
„De atunci mă gândesc mereu la această zi neagră. Zi după zi, noapte după noapte. Voi avea mereu amintirea acestei teribile dureri”, a adăugat el.
Atacul Hamas de la 7 octombrie a dus la moartea a 1.170 de persoane, în majoritate civili, potrivit unui bilanţ al AFP bazat pe cifre oficiale israeliene.
Israelul a declanşat drept represalii o operaţiune militară în Fâşia Gaza, condusă de Hamas, promiţând să distrugă mişcarea palestiniană, ale cărei comandouri au răpit şi transportat în Gaza 250 de ostatici pe 7 octombrie, dintre care circa o sută au fost eliberaţi în urma unui armistiţiu la sfârşitul lunii noiembrie.
Operaţiunile israeliene în Fâşia Gaza s-au soldat cu peste 34.000 de morţi, în majoritate femei şi copii, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.