Acasa Top SecretServicii secrete Traian Băsescu, în vizită la MI6 (Secret Intelligence Service)

Traian Băsescu, în vizită la MI6 (Secret Intelligence Service)

scris de D.S.S.
4 afisari

Traian Băsescu a efectuat o vizită la MI6 (Secret Intelligence Service), la invitaţia şefului acestui serviciu, discuţiile referindu-se la evoluţiile actuale ale mediului internaţional de securitate.

Vauxhall Cross MI6 HQ

„Domnul Maior l-a însoţit pe preşedintele Traian Băsescu cu ocazia vizitei la sediul MI6 (Serviciul de Informaţii Externe din Marea Britanie, n.r), la invitaţia şefului acestui serviciu, Sir John Sawers„, a declarat pentru Mediafax, Sorin Sava, şeful Biroului de presă al SRI.

Potrivit sursei citate, la întâlnire au participat reprezentanţi ai mai multor servicii de specialitate. „Discuţiile au fost despre evoluţiile actuale ale mediului internaţional de securitate„, a mai spus Sava.

Şeful statului a făcut o vizită oficială, luni şi marţi, la Londra.

 

5 comentarii

Paul din Ohio 08-06-2011 - 00:17

Sunt sigur ca britanicii au fost destul de vigilenti cu Ba’secu si KGBistii lui. Altfel, ar avea surpriza neplacuta si potential, periculoasa, ca cele aflate de acesiti spioni ai Rusiei va ajunge imediat la sediul central al KGB.

urbos 08-06-2011 - 00:22

Ba nene, tu tot nu vrei sa vezi realitatea. Jegul asta imputit de Basescu s-a dus la japitele alea ca se mai ploconeasca nitel ca sa primesca sprijin pe „axa”. Jigodia mai arunca si banii tarii pe mizeriile alea de fregate. Nu pricepi ca daca scarbele alea ar fi fost corecte, nu l-ar fi primit niciodata pe gunoiul asta? Nimeni nu se uita la el.

H2SO4 08-06-2011 - 02:59

cred ca Basescu iti sta ca un neg pe limba!!! :~)

YAAKOV 08-06-2011 - 06:55

Este nostalgic. S-a dus sa se reintalneasca cu agentul care l-a racolat cu zeci de ani in urma.

tanase marian 08-06-2011 - 13:02

EXCELENTA VOASTRA DOMNULE PRESEDINTE BASESCU , PERICOLUL REAL AN ROMANIA ESTE DICTAT DE ACESTE MIZERII UMANE CE SUBZISTA AICI SI VA DISCREDITEAZA ASADAR ACESTI INFRACTORI AN LIBERTATE EXISTENTI, SUB DICTATURA VOASTRA AM GASIT LA SPITALUL MILITAR AL MINISTERULUI DE INTERNE MEDICII BETI ANCABINET CARE M AU NENOROCIT PRINNEPREZENTARE,,.RECENT DOMNULE ,LA SPITALUL FUNDENI S A PETRECUTCEVA INCREDIBIL,ASTFEL UN DERBEDEU MEDIC M A DAT AFRA AN STRADA DECI AN STRADA EXCELENTA VOASTRA DOMNULE PRESEDINTE CAND PLANGEAM AN FATA LUI NEPUTAND SA MERG SI IAM RELATAT DRAMA DELA SPITALUL MINISTERULUI DE INTERNE,,. ACESTINFRACTOR ESTE SUBORDONAT DOAMNEI PROF. DR. VIRGINIA ION NEUROLOGIE ETAJUL TREI FUNDENI,,…. CE DEMNITARI SUBZISTA SU DUMNEAVOASTRA DOMNULE ,,.RUSINE DOMNULE PRESEDINTE AL ROMANIEI TRAIAN BASECU,,…………… NIHIL SINE DEO,,………….VETI PLATI VOI TICALOSILOR,,……….

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult