Trump şi serviciile secrete americane | Ziua Veche
Acasa Top SecretServicii secrete Trump şi serviciile secrete americane

Trump şi serviciile secrete americane

scris de D.S.S.
2 afisari

Purtătorul de cuvânt al președintelui ales al SUA, Donald Trump, a respins joi relatările din presă potrivit cărora acesta ar intenționa să restructureze serviciile secrete americane, relatează agenția Reuters.

intelligence communityNu există niciun adevăr în această idee a restructurării infrastructurii comunității de informații‘, a indicat purtătorul de cuvânt Sean Spicer, calificând acele relatări drept ‘sută la sută false’. Totuși, el a vorbit apoi despre ‘discuții exploratorii’ desfășurate în cadrul ‘activităților de tranziție’, insistând însă că rolul acestora este de a strânge date.

Publicația Wall Street Journal (WSJ) a scris în ediția sa de miercuri, făcând referire la surse pe care nu le-a precizat, că Trump intenționează să reformeze serviciile secrete americane, întrucât el consideră că unele dintre aceste agenții sunt supradimensionate sau politizate.

După ce a criticat serviciile secrete americane în urma rapoartelor prin care acestea susțin că Rusia este în spatele atacurilor cibernetice din timpul campaniei electorale, Trump a susținut joi că este un ‘mare fan’ al acestor servicii.

‘Presa minte pentru a lăsa impresia că eu sunt împotriva serviciilor de informații, deși de fapt sunt un mare fan al lor’, a scris pe Twitter viitorul președinte, înaintea ca în Senatul american să înceapă o audiere în cadrul căreia va fi discutată posibila ingerință a Rusiei în campania electorală americană prin respectivele atacuri cibernetice.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult