Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat miercuri că l-a reţinut pe şeful departamentului său dedicat combaterii terorismului sub acuzaţia că spiona pentru Rusia.
Potrivit şefului SBU, Vasil Maliuk, presupusul spion a fost implicat în „14 episoade de activităţi ilegale” documentate chiar de SBU, se arată în comunicatul de presă al SBU, citat de EFE, Reuters și Agerpres.
Maliuk a explicat că operaţiunea împotriva presupusului trădător a constat în diferite forme de supraveghere video, audio şi prin interceptarea telefoanelor mobile şi verificarea computerelor acestuia şi a permis să se demonstreze modul în care şeful de până acum al unităţii antiteroriste SBU transmitea informaţii inamicului.
Şeful SBU a participat personal la operaţiunea împotriva unuia dintre cei mai importanţi subalterni ai săi şi a informat cele mai înalte autorităţi civile şi militare ale Ucrainei despre informaţiile care au dus la arestarea presupusului spion.
SBU nu îl numește pe trădător, dar conform surselor „Ukrainska Pravda” din SBU, este colonelul Dmitri Kozyura.