Acasa Top SecretServicii secrete Vezi câte dosare trebuie să transfere SRI la CNSAS

Vezi câte dosare trebuie să transfere SRI la CNSAS

scris de M.A.
6 afisari

George Maior, directorul SRI, a declarat că mai sunt aproximativ 50.000 de dosare din arhiva fostei securităţi de trimis la CNSAS.

George Maior,directorul SRI

George Maior, directorul SRI

Directorul Serviciului Român de Informaţii a menţionat că doreşte ca, până la încheierea mandatului său, acest proces să se finalizeze, transmite Agerpres. „Mai sunt foarte puţine (dosare din arhiva fostei securităţi – n.r.), aproximativ 50.000 de dosare din peste 10 milioane de dosare care au fost transferate la CNSAS, cred că cel mai mare transfer de arhivă al unui serviciu din Europa Centrală şi de Est”, a declarat George Maior, vineri seară, la postul Antena 3.

„Până când îmi termin mandatul, vreau ca toate acestea să fie transferate către CNSAS. Nicio situaţie legată de vreun cetăţean român să nu mai fie în posesia Serviciului. Şi cele care sunt, sunt legate de fenomene de securitate naţională care pot afecta în continuare această securitate naţională. Dar, în timp, ele se perimă din punct de vedere istoric şi al acestei circumstanţe şi vor fi toate transferate la CNSAS„, a afirmat George Maior.

2 comentarii

BULA 29-10-2011 - 16:00

Se mai pot vedea dosarele de la CNSAS ? Cat costa si cum se procedeaza ? As vrea sa-l vad si eu pe al meu. Poate imi dau seama cine ma turna la Secu inainte de ’90. Pe cel de la SRI l-as putea vedea daca se schimba din nou regimul. Ar fi misto sa ascult si inregistrarile audio luate cu telefonul mobil, unealta numarul 1 a turnatorilor actuali.

Suca 30-10-2011 - 07:49

Razboiul romano-roman CONTINUA ! Bai maior, esti asa de redus ca ne sperii ! Cum dracului ai ajuns tu ambasador ? Cine te tine pe tine in fruntea SRI si de ce ? Tu nu vezi ca folosesti un limbaj de bachelita, format din cincizeci de cuvinte, pe care, cu greu, le silabisesti?! Doamne, din ce caverne ai iesit ?! Si inca o intrebare : care sint criteriile duoa care ziceti voi cva respectivele dosare se perimeaza ?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult