Acasa Top SecretServicii secrete WikiLeaks: Cazul Teo Peter i-a speriat pe americani

WikiLeaks: Cazul Teo Peter i-a speriat pe americani

scris de D.P.
116 Afisari

Diplomaţi americani afirmau, în noiembrie 2007, că oferta în cazul cântăreţului Teo Peter, decedat în accidentul rutier în care a fost implicat un angajat al ambasadei americane, Christopher Van Goethemputea afecta cooperarea dintre SUA şi România în domenii precum Irakul sau achiziţionarea avioanelor F-16.

Mesajul diplomatic confidenţial, obţinut de WikiLeaks şi publicat de ediţia online a ziarului britanic The Guardian, preluat de Mediafax, a fost trimis, pe 16 noiembrie 2007, de ambasada SUA din Bucureşti spre sediul Departamentului de Stat american.

“Iminenta ‘ofertă finală’ a Serviciului pentru revendicări străine (Europa) din cadrul Armatei SUA, pentru familia fostului star rock român Teofil Peter, mort în 2004 într-un accident rutier implicându-l pe fostul comandant de detaşament al puşcaşilor marini de la ambasada din Bucureşti, pare să aibă efecte semnificative, negative, asupra relaţiei dintre SUA şi România”, preciza mesajul diplomatic american.

“În eventualitatea în care familia lui Teo Peter va face publică informaţia că Guvernul SUA a reacţionat la solicitarea de compensaţii în valoare de milioane de dolari printr-o ofertă de doar 80.000 de dolari, liderii români şi formatorii de opinie vor reacţiona tare şi în mod emoţionant, aducând în discuţie unele dintre principalele aspecte ale parteneriatului nostru bilateral. Preşedintele Băsescu, premierul Tăriceanu şi alţi politicieni de rang înalt în mod sigur vor fi de partea familiei, chiar dacă, în culise, unii oficiali pro-americani vor încerca să calmeze anticipata furie publică. Polemicile publice în legătură cu ceea ce românii vor considera a fi o ofertă jignitor de mică pentru rudele lui Teo Peter vor conduce în special la apeluri publice, cu o potenţială susţinere populară mult mai mare, pentru retragerea rapidă a trupelor româneşti din Irak. La fel, susţinerea în Parlamentul României şi printre reprezentanţii publici pentru noua prezenţă americană la bazele militare româno-americane din apropierea Mării Negre va scădea, cel puţin temporar”, avertiza mesajul semnat de ambasadorul american de la acea vreme, Nicholas F. Taubman.

Într-unul din mesaje, se atrăgea atenţia asupra faptului că unul dintre politicienii anti-americani era preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, el înscriindu-se în corul celor care se pronunţau pentru retragerea imediată a soldaţilor români în Irak. Chiar dacă preşedintele Traian Băsescu a susţinut constant menţinerea trupelor româneşti în Irak, el va fi conştient de faptul că, chiar şi înaintea unor proteste publice în cazul Teo Peter, doar o treime din populaţie susţine rămânerea soldaţilor români în Irak.

“Data de 21 noiembrie, când urmează să fie înştiinţaţi avocaţii familiei Peter, se apropie rapid şi aproape că va coincide cu aniversarea, pe 4 decembrie, a morţii lui Teo Peter, ocazie cu care, în trecut, au fost organizate manifestaţii antiamericane în România. Pe scurt, ne pregătim pentru un impact negativ furtunos asupra relaţiei bilaterale, provocat de continua moştenire negativă a morţii acestui simbol cultural din România. Unele dintre efectele asupra popularităţii şi intereselor americane în România ar putea fi de durată”, avertiza ambasada SUA în mesajul adresat lui Judy Garber, adjunct al subsecretarului de Stat american responsabil de Afacerile Europene şi Euroasiatice.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS