Acasa Zvonul Zilei EXCLUSIV. Tucă refuză să participe la marşul pro-Voiculescu iniţiat de Mircea Badea

EXCLUSIV. Tucă refuză să participe la marşul pro-Voiculescu iniţiat de Mircea Badea

scris de P.C.R.
2 afisari

Directorul ziarului Jurnalul Naţional, Marius Tucă, a refuzat invitaţia colegilor săi de la Antena 3 de a participa la „plimbarea” de duminică de la ora 17.00 în jurul Palatului Cotroceni. Mişcarea a fost iniţiată de Mircea Badea.

Marius Tuca

Marius Tuca refuza sa participe la marsul pro-Voiculescu initiat de Mircea Badea

Ziariştii de la Antena 3 au încercat de vineri, când Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare şi arestat, să provoace lumea să iasă în stradă pentru a manifesta împotriva lui Traian Băsescu. Ei continuă să susţină că Dan Voiculescu a fost condamnat pe motive politice. Mircea Badea, Mihai Gâdea, Adrian Ursu, Dana Grecu şi celelalte vedete ale Antenelor vorbesc de vineri încontinuu că prin decizia justiţiei de a confisca sediile în care îşi desfăşoară activitatea se urmăreşte, de fapt, o limitarea libertatăţii lor de exprimare.

Dar bomba este alta, nu poziţia lui Marius Tucă, care de multă vreme nu se mai afişează ca un apropiat al lui Dan Voiculescu, văzându-şi de afacerile sale, surprinde prea mult.

Dan Constantin, fostul cenzor comunisto-securist, care a condus de facto Jurnalul Naţional, nu va lua nici el parte la plimbarea de la ora 17.00. Dan Constantin şi-a pregătit deja dosarul de pensionare, înainte de pronunţarea condamnării. Dan Constantin era cunoscut ca sluga cea mai fidelă a lui Dan Voiculescu. Dar iată că se dovedeşte a fi şi printre primii şobolani care părăsesc corabia în pragul scufundării.

135 comentarii

pathfinder 10-08-2014 - 11:55

„… şobolani care părăsesc corabia în pragul scufundării.”
Foarte corect!

Ionel 10-08-2014 - 11:58

Fals! Astia erau cartitele pedeleilor care s-au deconspirat singure.

pathfinder 10-08-2014 - 12:04

🙂
Ia-te de manuta cu BULA…

UnUL 10-08-2014 - 12:13

Dacă Gunoiul de Dan Constantin a fost cârtiță a PDL-ului, eu sunt frate cu Obama.

mircea 10-08-2014 - 13:29

URA,URA,URA securitatea de bisnita angro din port impreuna cu angajatii din militia criminalistica,justitie a dovedit securitatea din comertul exterior si cea operativa.Toti opozantii impreuna cu cei de la UNIVERSITATE la puscarie.Se v-a mai infiinta un serviciu de filaj sub directa coordonare a tov KOVESY

Ionel 10-08-2014 - 13:32

@UnUl: Poate te trezesti dimineata negru ca un african si cu nevasta in pom de frica.

UnUL 10-08-2014 - 22:01

Poate… dar nu conta pe asta !

neacsum 10-08-2014 - 13:05

As participa cu placere la un miting pentru libertatea presei adevarate, sau impotriva justitiei dirijate, dar nu pentru sustinerea unor indivizi ca Voiculescu, Ponta, Basescu, orice li s-ar intampla pentru ca indiferent de forma in care sunt bagati in puscarie, acolo le e locul. Ca se faulteaza intre ei si fac ilegalitati si abuzuri pentru a se priponi unul pe altul, nu este treaba mea si nu voi plange niciodata de grija vreunuia din ei, cum nu am plans nici de mila lui Brcali, a lui Gica Popescu sau altii ca ei. In ceea ce ii priveste pe cei care au fost in barca lui Felix so vor sari in alta, de ce ar mira pe cineva, asta s-a intamplat tot timpul, chiar si Felix a fost in barca lui Antonescu apoi a sarit in a lui Ponta. Acuma doarme cum si-a asternut.

pathfinder 10-08-2014 - 13:47

„As participa cu placere la un miting…”
Te opreste cineva?
Iti baga cineva pumnul in gura?
Te baga la secu’ daca participi?
Iti ameninta familia?

Pricepi maresale?!? 😉

neacsum 10-08-2014 - 13:49

Eu pricep, tu nu ai priceput ce am vrut sa spun. Dar nu-i bai, ai tot timpul in fata. Nu te intreb daca pricepi, sunt convins ca o sa pricepi, dar poate mai tarziu.

pathfinder 10-08-2014 - 13:53

Mda, intelepciunea vine cu varsta.
De obicei.
Inteligenta este insa diferita de intelepciune.
Si ca sa pricepi iti trebuie inteligenta nu intelepciune…

Mircea 10-08-2014 - 14:12

Neacsule,
Tu ce intelegi prin justitie dirijata ? Justitia asta dirijata se bazeaza pe probe sau oamenii sunt aruncati in puscarie fara sa se mai tina cont de amanuntele astea minore ?

Ionut 10-08-2014 - 18:53

Perfect,acest punct de vedere.Particip si eu, dar pentru presa libera nu pentru a apara puscariasii si hotii care au profitat pe urma privatizarilor frauduloase.Acum s-a deschis „cutia pandorei”.Toate privatizarile trebuie verificate si unde este cazu confiscat ….Bravo JUSTITIA sa traiasca si s-o tina tot asa…Daca nu venea CE si Americanii nu se facea nimic la noi in tara…

pathfinder 10-08-2014 - 18:59

Asta suna bine: „presa libera”.
Cine si cum ii opreste sa spuna ce vor aia din presa?
Sau, altfel spus, de ce spui ca nu e libera?

In rest ai dreptate.

andrei 10-08-2014 - 13:30

acest personaj, Voiculescu, si-a atras si adunat langa el, oameni pe masura caracterului lui- meschini, perfizi, ipocriti, mincinosi, hoti, oportunisti. nicio mirare. in justitia independenta am sa cred cand am sa-l vad si pe Basescu la inchisoare. roamanii isi merita soarta, aleg/ voteaza oameni care sunt exact ca ei – hoti, mincinosi, falsi, ingalati, nespalati. romanii sunt o natie de prosti, complexati, mincinosi, hoti, manelisti. pa, pa, Romania

Ionel 10-08-2014 - 13:34

Nespalat esti tu cu tot neamul tau de chibutari.

UnUL 10-08-2014 - 17:36

Tu vorbești, Măzărescu scuipăcios, fiu de canalie securistă?

ancuta 10-08-2014 - 16:30

teatru prost, frustrati stupizi, curve care striga „viol” astia sunt antenistii!
marius tuca nu-i antenist!
kktul de constantin, da!

ancuta 10-08-2014 - 16:57

plimbarea celor 314,7deturi este o plimbare la Gradina Botanica, ca sa culeaga flori (cooru’ gainii, 3,147da tigancii, poola calului etc.) si sa transmita tuturor romanilor „salutari de la Botanica” de genul Jos Basescu, Jos Basescu, Jos Basescu…
In mod cu totul intamplator 314,7daturile si-au facut loc cu coatele si picioarele, pe trotuarele pline de reporteri de la diferite televiziuni care au indraznit in mod „diabolic” sa transmita altceva decat transmit antenistii: LA plimbare S-AU PREZENTAT DIN PROPRIE INITIATIVA 314,7DETURI!
Ma intreb: daca ar fi fost chemati, cati ar fi venit?

Antibasistul 10-08-2014 - 23:02

DXN nebunul, dobitocule SECURIST basist, azi la Cotroceni au fost cel puțin 15000 de oameni, in toare orasele mari au iesit, de ademenea, oameni in strada, IN TOATA ȚARA!!!!

UnUL 10-08-2014 - 23:43

Prostia asta ai mai spus-o, papagalule!
Mai taie un zero.
Da : la Brașov au ieșit 100, la Cluj 30, la Constanțe 17, etc.
NEBUNI SAU MERCENARI SUNT PESTE TOT.

ancuta 10-08-2014 - 17:02

Deschideti repede televizorul pe A3:
Vedeti adevaratele mutre al scarnelor (URBOS, DIGITAL, SALUT etc.).

ValVerde 10-08-2014 - 17:14

Discovery Chanel ???

„Swamp things”??

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 11-08-2014 - 10:13

Mai posteaza o data /2 ori sa te gasesc la FERMA de Wakki din Singapore , sa i-ti pot expedia in continuare tampaxurile proaspet (umezite) de la … Azorica Bigarreau !
( E …Phatta mare din nou , dupa himenoplastie)

ValVerde 11-08-2014 - 10:25

Ma, tie ti-e dor de ciorapii mei !!

Ai sodomizat biata catzea si acum pretinzi ca-i fata mare !..tz tz tz !

PS Azi emit din Malaezia. Johor Bahru.
Sa-ti fie mai usor, tantalaule !

pathfinder 11-08-2014 - 10:51

Te cam plimbi prin tarile calde…
Nu ti-e rusine?!?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 11-08-2014 - 10:53

Ma’h …e PH atta – mare !
May mare decat a fost….
MRS .

Ultima catzelusha pt. tyne !
(PSS > Deaqa zinngapurencele not,
trimite o nukatzica de …carnitza KOBE ,
dar sa nu -tzi amphutezi complect …)

salut 10-08-2014 - 17:18

Nu-mi e clar care dintre aia sunt eu. da’ vad la televizor sute, poate mii de oameni, care s-au adunat la o vorba a lui Mircea Badea.

Cati sunt alaturi de secaturile basiste? Cati au fost la Constanta, la adunarea organizata de MRU? 7? 8?

Cum e, ambisexule?

ancuta 10-08-2014 - 17:21

veniti toti tampii si frustratii,
voi psihopati, pe deal in sus,
sa-i beliti poola lu’ basescu,
hemoroiDANului apus!
la “plimbarea” cea mare,
antenizati uniti-va!
he-mo-ro-i-DA-Nul
sugeti-l cu folos!

ancuta 10-08-2014 - 17:27

LA plimbare S-AU PREZENTAT DIN PROPRIE INITIATIVA 314,7DETURI!
Ma intreb: daca ar fi fost chemati, cati ar fi venit?

UnUL 10-08-2014 - 22:18

Alin Marina, consilier on-line al lui Ponta este cel care a asigurat mobilizarea la miting (a trimis SMS-uri)

salut 10-08-2014 - 22:23

@ UnUL
10-08-2014 at 22:18
Alin Marina, consilier on-line al lui Ponta este cel care a asigurat mobilizarea la miting (a trimis SMS-uri)…
=====================
(Presupunand ca ar fi adevarat) Si?

Ionel 10-08-2014 - 22:24

@UnUl: 22.18 : Ahaaaa! Ai fost la miting, baaa! Te-ai dat de gol!

UnUL 10-08-2014 - 22:35

„Salaud”, evident

salut 10-08-2014 - 22:41

Nu mai secatura,

„Si”-ul meu demonstreaza ca esti doar un pupator de cururi basist care reciti ce-ti spune Vocea. Nici macar nu esti in stare sa argumentezi de ce ai pus postarea aia de imbecil.

(doar daca nu cumva tot Vocea iti spune ca SMS-ul lui ala i-a hipnotizat pe oameni si s-au prezentat acolo impotriva vointei lor., ca la voi, la sectanti n-ar fi de mirare sa o crtedeti si p-asta)

Esti doar un cur de om, prost ca noaptea, propagandist imbecil, ca intotdeauna. Vira, Prostea !

salut 10-08-2014 - 17:28

Hermafroditule, care parte a intrebarii nu ai inteles-o?

„Cati oameni se aduna sa se plimbe cu vreun sectant basist cunoscut, om de televiziune sau chiar fost prim ministru? „

salut 10-08-2014 - 17:33

Pui linkuri ca sa-mi sustii afirmatiile, hermafroditule?

Hahaha

UnUL 10-08-2014 - 17:35

Boule, oamenii normali nu se ocupă cu așa ceva.

ancuta 10-08-2014 - 18:31

GATA!
Dar unde-s cei 10000 de dorobanti ai lu’ celalalt psihopat Mircea (Dogaru)?

Mircea 10-08-2014 - 18:35

ancuta
Sunt in „rezerva.” In fata televizoarelor. Nu vezi ca si dogarienii nostri lupta tot aici ?

salut 10-08-2014 - 21:38

@ „UnUL
10-08-2014 at 17:35
Boule, oamenii normali nu se ocupă cu așa ceva . (Adica cu plimbatul in aer liber, vara)”
======================
Sigur ca nu. Sectantii basisti (astia-s „oamenii normali” pentru secaturile imbecile de Cluj) sunt 24/7 pe forumuri. Sa para ca sunt multi, schizofrenicii.

UnUL 10-08-2014 - 22:00

NU,Salaud, godacul taichii, oamenii normali sunt cei care nu ies în piață pentru 50 de lei să răcnească imbecilități și să sară la bătaie..

salut 10-08-2014 - 22:27

Deci Mircea Badea ‘ii astepta pe fiecare si le dadea 50 de leica sa se plimbe cu el.”

Si daca iti spun ca esti imbecil, zici ca am ceva cu tine, nu-i asa? Propria-ti postare nu te convinge, este?
Unde v-a gasit mah, Basescu, toti prosti cu strigaturi ca la Hora Mare ? Faceati vreun concurs prin Cluj?

salut 10-08-2014 - 23:06

Prostea, „s-o fi demonstrat” pe la voi pe la secatntii basisti.
Daca ai uitat, ramolitule, discutia era despre plimbarea lui Mircea Badea, nu despre Bok – prostul prostilor. Ce imbecil incrancenat poti fi : auzi, aia de acolo era pe bani. Unde va gaseste mah, Basescu asa prosti si atat de inraiti?

UnUL 10-08-2014 - 23:37

@Bășinel, erai beat mangă și ai văzut nu dublu ci multiplu : n-au fost nici 2 mii.
@Salaud, cretinule, iar n-ai priceput nimic. La „mitingul spontan” ((deci neautorizat) dar organizat minuțios în „spontaneitatea” lui (inclusiv prin mobilizări TV și prin SMS-uri PSD-iste) au luat parte:
–anteniști remunerați de Felix
– angajați de la firmele lui Felix mobilizați pe convocator (și remunerați tot din banii lui Felix)
– activiști PSD (Codrin Ștefănescu et comp.); mobilizați și remunerați de PSD, cu binecuvântarea lui Copy-Paste Tont.
– o serie de mitingiști de profesie – contra cost – care au fost în piață și în iarna lui 2012, când s-a dovedit că au fort plătiți.
Pe lângă toți aceștia au mai existat o mână de demenți isterizați de Antene, care au venit din prostie.

Antibasistul 10-08-2014 - 23:58

Beat ai fost tu securistule un NUL, nu eu, de aceea ai vazut 2000 in loc de 15000, si esti si un mincinos ordinar, CA TOȚI BASISTII!!!

Antibasistul 10-08-2014 - 23:58

Beat ai fost tu securistule un NUL, nu eu, de aceea ai vazut 2000 in loc de 15000, si esti si un mincinos ordinar, CA TOȚI BASISTII!!!

UnUL 11-08-2014 - 00:19

Am spus 2000 ca să-ți fac plăcere, de fapt n-au fost mai mult de 1500.

UnUL 11-08-2014 - 00:20

P,S. Iar te bâlbâi?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 11-08-2014 - 09:34

….,,“Jandarmeria Română garantează dreptul tuturor cetăţenilor la liberă exprimare, însă niciun act de violenţă nu poate fi tolerat, iar orice faptă care a reprezentat o încălcare a legii urmează să fie sancţionată”, se mai arată în comunicat. …..
…..În acelaşi comunicat se precizează că manifestaţii similare au avut loc în judeţele Braşov (100 de participanţi), Bihor (15), Arad (30), Prahova (100), Suceava (30), Galaţi (30), Constanţa (17), Neamţ (40), Dolj (40), Sibiu (70), Cluj (30), Gorj (70), Bacău (25), Timiş (100), Iaşi (15), Argeş (30), Vâlcea (15) şi Mureş (30).

.. C.irca 2.000 de persoane, majoritatea pensionari, au răspuns prezent chemării Antena 3 la „Plimbarea libertăţii” în jurul Palatului Cotroceni, unde îşi află sediul Administraţia Prezidenţială, şi au scandat „Jos Băsescu!”

UnUL 11-08-2014 - 09:42

Deci o masă de decrepiți, unii dintre ei violenți + lacheii lui Felix și activiști PSD mobilizați prin SMS pentru ca plimbarea să fie cât mai „spontană”.

Antibasistul 11-08-2014 - 09:44

JANDARMERIA MINTE în privința cifrelor, Jandarmeria e a lui Basescu, de partea lui!!!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 11-08-2014 - 10:01

,,…… Jandarmeria Română – aflată în subordinea ministrului de Interne şi vicepremier Gabriel Oprea – susţine, într-un comunicat remis în această seară, că manifestaţia a fost una “spontană” şi că a existat, în mod izolat, o persoană care s-a comportat violent, dar s-au luat deja toate măsurile pentru identificarea şi sancţionarea acesteia.”….

Titircă Inimăbună 11-08-2014 - 00:13

REVOLUTIA ROMANA UPDATE

La caderea noptii 1 milion de romani au iesit in strada / Puscaria daramata / Eroul Voiculescu eliberat / Basescu a fugit din tara

La aceasta ora Palatul Cotroceni se afla in mana revolutionarilor. Brigazile secrete de antibasisti nu au putut impiedica fuga fostului presedinte compromis. Urma lui Basescu a fost pierduta in Andorra. Inainte sa fuga a promis 100E de caciula apoi o mie. Principalele partide s-au pus de acord cu numirea lui Voiculescuu presedinte interimar. Basescu a fugit cu 1 miliard de euro Interpolul a fost informat. Vom reveni cu amanunte dupa sesiunea extraordinara a camerelor reunite din aceasta dimineata.

digital 11-08-2014 - 00:23

și mătta futută!

neluviruselu 11-08-2014 - 10:35

Un avion s-a prabusit in Iran. Cauza directa a prabusirii: intemnitzarea lui Voiculescu de catre Basescu. Vinovatul principal: Basescu. Ebola face peste 1000 de victime in Africa. Vinovat: Basescu. Inundatii in Bosnia si pretutindeni. Vinovat Basescu. Ursii panda pe cale de disparitie. Vinovat Basescu. Voiculescu ia un teren de multe milioane de euro cu 100.000 (o suta de mii) de dolari. Vinovat Basescu. Nastase este arogant. De vina nu e mama lui care l-a educat ci Basescu. Ponta e retardat. De vina nu e mama natura ci Basescu. Mircea Basescu in puscarie. De vina e Traian pentru ca e frate cu Mircea. Antenele au rating mare. Din vina/multumita lui Basescu. Frunte lata cu fata de sindrom Down, monumentul de incoerenta si prostie nemarginita si nemasurata, , pastorul balbait Gadea + Frosty (de la frustrat), l..ba trista cu antebrat format de la lucru manual, marele Mircea Badea zis si cichi cian, omul care se cearta singur, care porneste, lupta si termina razboaie in imaginatia lui tembela (bolnava) astia doi isi iau banii din cauza lui Basescu. Huo Basescu. Jos Basescu. Tu ai nascut monstrii antenisti. Da-ti demisia si lasa-ne sa traim fara a-ti vedea numele scris pe ecranul TV-ului, fara a-ti auzi numele rostit cu ura sau cu drag(vezi B1) mai bine spus ia-le painea de la gura nesimtitilor care se numesc oameni de presa.

ancuta 10-08-2014 - 17:06

ANTENIZAREA = efectul direct al MANIP U LARII antenistilor!

digital 10-08-2014 - 21:17

ANTENIZAREA = REGULAREA MĂTTII!

UnUL 11-08-2014 - 00:16

Am spui măi, avorton lepădat în latrină : în cazul tău obsesia mamelor e explicabilă.

digital 11-08-2014 - 00:22

a căzut mătta-n weceu?!
bine că s-a dus, hoașca dreq!

UnUL 11-08-2014 - 00:25

Degețel, știu că din cauza handicapului tău mintal grav pricepi mai greu. Mai citește de 15 ori postarea mea,, poate o pricepi până la urmă !

digital 11-08-2014 - 00:32

UnUL
11-08-2014 at 00:25
așa e mă boule, și eu știu că tu pricepi greu, da nu mai reciti postarea mea că oricum ești prea prost s-o pricepi!

UnUL 11-08-2014 - 00:35

Degețel, deci ești nu numai prost de dai în gropi ci și tâmpit; nu știu de ce nu mă miră.

UnUL 11-08-2014 - 00:44

Du-te și fă nani, poate te mai deștepți la minte. Noapte bună.

urbos 10-08-2014 - 17:17

Nu e pro Voiculesc ma taratura basista.

ancuta 10-08-2014 - 17:22

314 – toti tampii si frustratii,
voi psihopati, pe deal in sus,
sa-i beliti poola lu’ basescu,
hemoroiDANului apus!
la “plimbarea” cea mare,
antenizati uniti-va!
he-mo-ro-i-DA-Nul
sugeti-l cu folos!

digital 10-08-2014 - 22:37

Da.

digital 10-08-2014 - 22:46

hahaha!
bine mă!

pathfinder 10-08-2014 - 17:48

Si care ar fi scopul?

jan dinu 10-08-2014 - 18:37

VARANE – taci shi sapa 10 ani … poate iese petrol in Rahova !!!
JD-USA

digital 10-08-2014 - 21:18

ce-i bă san-muego, ți s-a făcut de-un petrol pă post de șampon?!

milosu' 10-08-2014 - 17:21

ce este mai scarbos si mai jegos pe lumea asta…..decat sa fii basist? Ei bune…………….sa fii dobitoc, prost si sluga………….

salut 10-08-2014 - 17:30

Adica, cu toate calitatile alea (+basist)…e din Cluj Napoca.

UnUL 10-08-2014 - 17:34

E mult mai grav să fii PSD-ist : toți inculții, tâmpiții, agramații și asistații social sunt așa ceva.

milosu' 10-08-2014 - 17:44

imi cer scuze………….sa fii precum….UNUL,Un jeg de om, care are ceva in plus fata de ce spusai………….mai sus.

UnUL 10-08-2014 - 20:12

Milogule, ești un adevărat PSD-ist : tâmpit, mârlan, agresiv, nesimțit, violent. intolerant, cu un vocabular de țață beată…

Ionel 10-08-2014 - 17:44

PDL+PNL= tradatori si vanzatori de tara =Rosia Montana= genocid

Ionel 10-08-2014 - 18:04

@UnUl: asta e rezultatul mandatului de presedinte al lui basescu. trage linia si vezi ce a lasat in urma: o tara in faliment si milioane de romani plecati afara .

pathfinder 10-08-2014 - 18:05

Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha!

Antibasistul 10-08-2014 - 19:48

Postare de basist nebun, de cacatfinder!!!

salut 10-08-2014 - 21:43

Rujatul cu IT-ul a mai descoperit trei semne: „H”, „A” si „!”. Se alfabetizeaza vazand cu ochii.

Maine-poimaine iti trazneste un link ca nuca in perete, precum frate-so, Soboleanu Mircea, semn de mare telectualitate la basisti.

Acum Rujatul e doar la faza in care intreba ca boul „Linkul, linkul” desi discutia e departe de ce viseaza colorat pederastul.

pathfinder 11-08-2014 - 10:16

Bai tampila, nu-i asa ca tu vii doar pe furis?
Idiotule, tu ai facut o acuzatie cu ceva de pe forumul ZV.
De aia ti-am cerut link-ul ala.
Ca si frate-tu, ti-ai dat seama ca mananci rahat si pareai ca ai lasat-o balta.
Da’ ce virteaz esti dupa ce dispare omu’ din peisaj.

Si prost si las si copilaros…

UnUL 10-08-2014 - 18:22

ERATA:

E mult mai grav să fii PDL-ist : toți inculții, tâmpiții, agramații și asistații social sunt așa ceva

UnUL 10-08-2014 - 20:11

Mea Clonovici, iar ți s-a sculat?

urbos 10-08-2014 - 17:44

Chestia e ca daca nu dau foc la Cotroceni e degeaba. Taratura
Basescu si ai lui, trebuie scosi in furci, atarnati in streanguri si dat foc.

milosu' 10-08-2014 - 17:47

Ai mare dreptate. Nu trebuie sa fim precum….UNUL, o taratura basista.

UnUL 10-08-2014 - 20:10

Nu : trebuie să fii o târâtură pur și simplu, ca tine și CA CURbos.

teo 10-08-2014 - 17:56

Mircea Badea,prostul satului,trebuie izolat la fel ca un bolnav de ebola !Si toti ca el care se cred ziaristi !

milosu' 10-08-2014 - 18:00

Cat de sluga si…..cat de prost esti!!!! Nu intelegi nimic din ceea ce se intampla. Aici este vorba de principii, mai idiot nenorocit. Sluga basista.

pathfinder 10-08-2014 - 18:01

Despre ce principii este vorba? 🙂

urbos 10-08-2014 - 18:06

Tu, gunoi de om, nu stii ce-i aia, tu scrii ode in caietel.
Mars ma in mortii ma-tii d-aici.

pathfinder 10-08-2014 - 18:09

Ia uite ca filozofel si-a dat seama ca nu-i nici un principiu la mijloc ci o gloata de rataciti exact ca si domnia sa…

Revin…
Despre ce principii este vorba, filozofel? 🙂

urbos 10-08-2014 - 18:14

Muisto, nu vezi ca te agiti ca un imbecil p-aici? Razi ca tampa aiurea-n tramvai, grohai, guiti, ma mirosi pe mine pe la cur… Nu iti foloseste la nimic ma starpitura. Ai impresia ca asa ajuti cauza? Hehehehe, cacat de om ce esti, sa-ti moara toata familia in chinuri cu copilu inecat cu viermi.

pathfinder 10-08-2014 - 18:17

1. Daca nu ai observat, numa’ la tablagii ca tine se face treaba cu mirositul ala.

2. Bai proasta satului, daca tot te-ai bagat si m-ai mirosit, spune principiile alea.
Hai mai fa-te o data de rahat gaina beata care esti matale…

urbos 10-08-2014 - 18:25

Labagiule, tu nu le ai, nu poti pricepe, esti un jeg. Nu are sens sa ti se raspunda.
Voi, viermii basisti sinteti buni doar de streang. Atat.

pathfinder 10-08-2014 - 18:27

Deci proasta satului recunoaste ca nu exista.
De aia se invarte iar ca javra in jurul rahatului.

Da’ scopul?
Scopul care este mai filozofel?
Macar asta poti explica?

Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha!

urbos 10-08-2014 - 18:29

Ti-am spus ma limbric muist, te zvarcolesti ca tampa degeaba. Baga si un ras, ca sa credem ca esti vesel. Da-te dreacu de cacareaza penibila.

pathfinder 10-08-2014 - 18:36

Deci e o treaba fara nici un scop care a scos niste pensionari la plimbare.
Nici ei nu stiu de ce.
Si tampita satului se agita sa demonstreze ca sunt niste principii la mijloc!
Numa’ ca nu stie care ar fi alea…
ninooo-ninoooooo-ninooooooooo

urbos 10-08-2014 - 19:09

Ma uimesti de fiecare data cu logica si deductiile tale de geniu mintal IT. Se vede cat esti de inteligent, esti nemaipomenit. Dupa care, iarasi ca un geniu IT, faci ca sirena.
Tu poti sa explici concluziile de geniu pe care le tragi? Sint extraordinare. De exemplu, cum ai dedus ca daca tu esti un gunoi fara principii, inseamna ca ele nu exista? Esti GENIAL!

Apropo, viermele ala de copil guita cand faci ca sirena? Da din copitele?

pathfinder 10-08-2014 - 19:14

🙂
Mai, daca existau, nu te invarteai ca, curca beata ci dadeai un raspuns onest. In stilul tau imposibil…
Asa, cand faci rotocoale, e clara treaba.
Du-te si te impusca…

urbos 10-08-2014 - 19:23

Labagiu genial IT, cum ai facut deductia geniala ca daca cineva nu da explicatii unui gunoi handicapat ca tine, inseamna ca explicatiile nu exista? Esti GENIAL! Esti minunat.

Scarba aia de copil IT exista?
Si chiar asa, cine zici ma ca te-a angajat pe tine? Hahahaha!

UnUL 10-08-2014 - 20:09

Curbos, porc infect, întoarce-te în cocină !

pathfinder 11-08-2014 - 10:18

Deci bai idiotule, io te-am intrebat frumos:

pathfinder 10-08-2014 at 18:01
Despre ce principii este vorba? 🙂

Timp de o ora si jumatate te-ai ascuns ca tiganu’ prins la furat si nici tu, nici idiotul alalaltu, nu ati dat un raspuns desi voi ati adus vorba.
Cat de cretina esti madam?

milosu' 10-08-2014 - 18:16

primul principiu este, sa ai coloana vertebrala.
al doilea, sa ai creierul nespalat.
al trilea…..daca-l ai, sa-l folosesti.
……………sa nu fii sluga
……………sa spui adevarul tau si nu pe cel ce ti-l transmit stapanii tai…
dar ce spun eu toate acestea pentru tine………..!!!!!!!!!!! poti tu pricepe ceva …..?

pathfinder 10-08-2014 - 18:18

Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha!
Esti diliu.
Lasa filozofelu’ ca poate sune ceva mai inteligent…

Antibasistul 10-08-2014 - 19:29

Cacatfinder, spînzura-te, ESTI NEBUN, postarile tale-s nebunesti!!!

jan dinu 10-08-2014 - 18:22

— Miscare in aer liber doua ore pe zi — !
La Rahova …. in celula …-:)))))))))))))))))))))))))))) …!!!!!!
JD-USA

pathfinder 10-08-2014 - 18:24

+flotari
+genoflexiuni
+sex

Mircea 10-08-2014 - 18:32

Interesant. Eu credeam ca antibasistii se plimba, care la Cotroceni, care prin orase si cind colo ei lupta aici. Dogarieni adevarati. Singurul care cred ca se plimba e Neacsu.

jan dinu 10-08-2014 - 18:34

+++++++ SEX ??!!
Poate —- JOCCO di MANO —- ….-:))))))
JD-USA

ancuta 10-08-2014 - 18:37

gioco

Mircea 10-08-2014 - 18:37

Raule. Si ala e sex (cind nu-i scot la dus).

pathfinder 10-08-2014 - 18:38

Nope.
Cu partener!

Mircea 10-08-2014 - 18:40

Le da dreptul sa primeasca la pachet partenere de cauciuc (second hand).

Mircea 10-08-2014 - 18:41

Nu mai e puscaria aia de pe vremea lui Neacsu. Ce vremuri, ce vremuri domle !

jan dinu 10-08-2014 - 18:44

Pentru- marea Varanie …
Zece ani de puskarie
EL a avut noroc
Ca glontu n-a luat foc
Dar de mai incearca -o data
E lovit extrem in soarta !
JD-USA

Ionut 10-08-2014 - 18:45

Nu pot sa-mi dau seama de caracterul mizerabil a lui Mircea Badea si altor asa zis „ziaristi” cu acest mars…..Sa le fie rusine de lingai….

milosu' 10-08-2014 - 19:02

ca sa-ti dai seama de ceva…..iti trbuie creier……ceea ce in cazul tau…..am indoieli.

pathfinder 10-08-2014 - 19:05

Tu-ti dai seama ca esti prost?
Sa vedem ce intelege diliul…

milosu' 10-08-2014 - 19:19

ba idiotule, poti sa vorbesti romaneste?

Antibasistul 10-08-2014 - 19:24

Nu poate, ca-i NEBUN SI CRETIN, CA TOȚI BASIȘTII!!!!

pathfinder 11-08-2014 - 10:19

„ca sa-ti dai seama de ceva…..iti trbuie creier”

jan dinu 10-08-2014 - 19:44

Varanistu – Antibasist
Este clar un prost limbist
EL repeta shi repeta
Trei cuvinte la flashneta !
Daca este psiholog
Are creierul olog
Imbatat cu tescovina
De la DAN din gradina !!
JD-USA

digital 10-08-2014 - 21:12

hai mă pecereule fii onest și scrie și de păunești, ce morții măttii ești așa de gunoier!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult