Acasa Actualitate-InternaSocial UPDATE – A murit Regina Ana a României

UPDATE – A murit Regina Ana a României

scris de Ziua Veche
169 Afisari

UPDATE – Executivul ia în considerare să adopte o hotărâre de guvern pentru declararea zilei de 13 august zi de doliu național, ca urmare a decesului Reginei Ana a României, a declarat luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.

El a adăugat că, în cursul după amiezii de luni, premierul Dacian Cioloș a avut și o convorbire telefonică cu Principesa Margareta „căreia i-a transmis condoleanțe și tot sprijinul Guvernului”.

Regina Ana, care a murit luni, va fi înmormântată la Curtea de Argeș, cel mai probabil pe 13 august, a anunțat la Digi 24 avocatul Casei Regale, Adrian Vasiliu.

Trupul neînsuflețit al Reginei va fi adus în țară marți, 9 august, la ora 13,00, pe Aeroportul Henri Coandă, au afirmat surse oficiale, arătând că se discută în acest moment dacă transportul se va face cu o aeronavă a MApN.

Majestatea Sa Regina Ana a României a încetat din viaţă astăzi, luni, 1 august 2016, la ora 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia.

regina anaLa căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia şi Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din oraţul Morges.

În cursul zilei de mâine va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor.

Conform cu tradiţia Funeraliilor Regale din ţara noastră, corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.

Ultimele Funeralii Regale din ţara noastră au avut loc la 24 iulie 1938, când Regina Maria a fost condusă pe ultimul drum. La dorinţa Majestăţii Sale Regelui Mihai I, funeraliile Reginei Ana vor respecta tradiţia înaintaşelor Majestăţii Sale.

Familia Regală anunţă mare doliu pentru primele 7 zile de la înmormântare şi doliu timp de 40 de zile.

Începând de mâine, cărţi de condoleanţe vor fi deschise simultan la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile de la data decesului. Condoleanţele pot fi transmise online la adresa http://www.familiaregala.ro/mesaje/ .

Toţi cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitaţi să o facă, începând de mâine, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în faţa intrării principale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult