Acasa Cultura-ReligieCultura Românii din Serbia, ameninţaţi cu scenariul Kosovo

Românii din Serbia, ameninţaţi cu scenariul Kosovo

scris de M.A.
525 Afisari

În comuna Jagubiţa, unde majoritatea populaţiei este de origine română/vlaha, oamenii sunt obligaţi să se declare sârbi, spunâdul-li-se că şi în Kosovo a avut loc acelaş scenariu.

timoc (foto publicmedia.ro)

Timoc (foto publicmedia.ro)

În Republica Serbia se desfăşoară recensământul populaţiei, care a început în data de 01.10 şi se va încheia în data de 15.10.2010, transmite Timoc Press. În primele zile ale recensământului, au fost semnalate neregularităţi în desfăşurarea acestui proces. Acestea sunt legate de înfluenţele recenzorilor asupra cetaţenilor de a nu se declara ca români, ci de a se declara drept sârbi.

Neregularităţile au fost semnalate de catre observatorii PDRS în localităţi le Raşanaţ şi Kladurovo în comuna Petrovac, în localitatea Şpicova comuna Zaiecar, comuna Kladovo, localităţii în care s-au facut presiuni asupra cetaţenilor pentru a nu se declara români/vlahi.

A oaltă posibilitate de manipulare a populaţiei ar fi aceea de multiplicare a formularelor cu datele despre aparteneţă etnică, deoarece, spre deosebire de formularul principal, acestea se pot distruge şi tipări din nou în număr nelimitat. Spre deosebire de formularul principal, care are un număr de cod, aceste formulare, în care este precizată apartenenţa etnică a cetaţenilor, nu au număr de cod.

Din motivele mai sus amintite PDRS işi exprima îngrijorarea faţa de neregularităţile aparute la acest recensamănt ăi faţa de instituţiile statului care nu iau nici o masură pentru a preveni aceste fapte, susţine Predrag Balaşevic.

Presiuni şi din partea Bisericii Ortodoxe Sârbe

Parintele Boian Alexandrovici (napocanews.ro)

Parintele Boian Alexandrovici (foto: napocanews.ro)

Protopopul Protopopiatului „Dacia Ripensis” al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), pr. Boian Alexandrovici, s-a declarat indignat, miercuri, de acţiunile slujitorilor Bisericii Ortodoxe Sârbe (BOS) care, sub diferite forme, blochează accesul românilor/vlahi la confesiune în limba română. Potrivit sursei citate, în ultimii şase ani „s-au înregistrat zeci de cazuri în care BOS, cu o agresivitate greu de imaginat, a intimidat credincioşii românii şi clerul BOR în demersul lor de a-şi oficializa drepturile constituţionale şi strămoşeşti”.

„Am fost ameninţaţi cu dărâmarea bisericii de la Malainiţa, a clopotniţei de la Şipicova, nu ni s-a permis săvârşirea parastasului de la biserica în ruine de la Rovine, s-au distrus crucile de la Porţile de Fier ale protopopiatului din Nigotin”, a precizat Alexandrovici.

În context, el a arătat că un alt act de vandalism s-a înregistrat la sfârşitul săptămânii trecute, când pe stema Patriarhiei Române de pe un indicator de informare amplasat la Malainiţa, unde se află prima biserică construită în 2005, după aproape180 de ani de sete duhovnicească în regiunile istorice Timoc, Morava şi sudul Dunării, s-au lipit afişe cu înştiinţarea că episcopul Iustin al BOS urmează să slujească liturghia în localitate, desigur, în limba sârbă.

„Afişele cu pricina aveau următorul text: Îi invităm pe locuitorii satului să vină în număr cât se poate mai mare. Acestea purtau ştampila parohiei din satul sârb vecin, Iaseniţa (Jasenica). Hârtii identice s-au găsit lipite şi în perimetrul terenului Bisericii Ortodoxe Române cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, pe tabla pe care se anunţă persoanele decedate din Malainiţa”, a afirmat Alexandrovici.

Reprezentantul BOR în Serbia de nord-est consideră că „astfel de provocări nu fac decât să alimenteze permanent starea de tensiune care există între cele două biserici surori care generează conflicte interetnice în zonă, unde populaţia românească continuă să fie supusă unui agresiv proces de deznaţionalizare”.

Alexandrovici a fost de părere că între BOS şi BOR ar trebui să existe concordie, slujitorii de altar sârbi să nu-i mai şicaneze pe reprezentanţii bisericii minorităţii naţionale române şi nici să pună obstacole celor 300.000 de români care trăiesc în 154 de sate cu populaţie majoritar românească şi alte 48 de localităţi cu populaţie mixtă şi sunt hotărâţi să asculte Sfânta Liturghie în limba lor strămoşească – limba română.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult