Acasa InternationalExterne Mihail Gorbaciov ar putea fi judecat pentru destrămarea URSS

Mihail Gorbaciov ar putea fi judecat pentru destrămarea URSS

scris de C.S.
179 Afisari

Mihai Gorbaciov riscă un proces umilitor. Un grup de deputaţi ruşi cere deschiderea unei anchete penale împotriva fostului preşedinte sovietic, pentru dezmembrarea URSS, în 1991, şi responsabilitatea care îi revine în urma acelor evenimente în actuala criză din Ucraina.

Mihail Gorbaciov riscă să fie deferit justiției ruse.

„Toţi morţii de la Kiev vor fi pe conştiinţa celor care se aflau la Kremlin în 1991 şi care au susţinut destrămarea acestei mari ţări”, a declarat la postul de radio Ecoul Moscovei deputatul naţionalist Mihail Degtiarev, făcând referire la cele aproximativ o sută de persoane ucise în reprimarea protestelor care au condus la demiterea preşedintelui prorus Viktor Ianukovici, în februarie.

Mihail Degtiarev a semnat solicitarea trimisă în acest sens justiţiei împreună cu alţi doi deputaţi ai partidului pro-Kremlin Rusia Unită şi alţi doi reprezentanţi în Parlament ai Partidului Comunist.

Mihail Gorbaciov, în vârstă de 84 de ani, „este un bătrânel, nimeni nu-l va trimite în spatele gratiilor, dar fără acest proces nu vom putea progresa nici ca ţară şi nici ca naţiune”, a adăugat deputatul.

În replică, Mihail Gorbaciov a atribuit responsabilitatea pentru destrămarea URSS deputaţilor din Parlamentul sovietic care au aprobat dezintegrarea Uniunii Sovietice, pronunţată contrar opiniei sale, de către Boris Elţîn, preşedintele rus, şi omologii săi aflaţi în acel moment la conducere în Ucraina şi Belarus.

„Nu este nevoie de nicio anchetă: Duma (Camera inferioară a Parlamentului rus), care a votat (pentru această decizie) trebuie să urce în vagoanele trenului cu destinaţia Magadan”, regiune din Extremul Orient, cunoscută pentru lagărele Gulagului sovietic, a afirmat, ironic, Gorbaciov, într-o declaraţie pentru postul de radio Ecoul Moscovei.

5 comentarii

Mircea 10-04-2014 - 17:33

Si-au gasit si aia Basescu-l lor.
🙂

pathfinder 11-04-2014 - 09:01

De acord!
Sa refaca URSS-ul!
Ala din 1939!

Tache 10-04-2014 - 17:48

Dacă negocierile cu protestatarii care au ocupat clădirea Serviciului de Securitate din Lugansk nu vor da rezultate, în următoarele ore se va trece la asalt, a menţionat Andrei Sevcenko, şeful interimar adjunct al administraţiei prezidenţiale.

„În momentul de faţă, situaţia din Doneţk s-a stabilizat. În ceea ce priveşte Lugansk, dacă în următoarele ore oamenii care se află în interiorul clădirii Serviciului de Securitate nu conştientizează toate urmările acţiunilor lor, vom fi nevoiţi să trecem la asalt. Dacă nu se vor preda se va da ordinul să se tragă”.

Protestatarii din Lugansk cer desfăşurarea unui referendum care să stabilească statutul regiunii.

digital 10-04-2014 - 23:01

păi cum e cu tragerile de noapte, unii ”are voie”, alții ”n-are voie”?!
e cu voie de la m-ue sau de la Magadan?!

digital 10-04-2014 - 23:32

bine ar face de s-ar judeca un pic rușii între ei!
da mai repede, că unii se cam duc și nu prind pârnaia de rigoare!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult