Acasa Sport-AutoSport Simona Halep – Victoria Azarenka, scor 6-3, 4-6, 6-4 (video)

Simona Halep – Victoria Azarenka, scor 6-3, 4-6, 6-4 (video)

scris de Z.V.
3.759 Afisari

UPDATE – Simona Halep, a doua favorită, s-a calificat în premieră în semifinalele turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după ce a învins-o pe belarusa Victoria Azarenka, numărul 20 pe lista capilor de serie, cu 6-3, 4-6, 6-4, miercuri, la arenele Flushing Meadows din New York.
Partida a durat două ore şi 40 de minute, fiind întreruptă 75 de minute din cauza ploii.

Simona Halep și-a asigurat prin victoria de miercuri, cu Azarenka, un cec de 805.000 dolari și 780 de puncte WTA.

În cealaltă semifinală de vineri, americanca Serena Williams, liderul mondial, o va întâlni pe italianca Roberta Vinci.
Înainte de meciul dintre Simona Halep şi Victoria Azarenka, pe Artur Ashe Stadium, s-a desfăşurat meciul dintre Petra Kvitova şi Flavia Pennetta.
Flavia Pennatta s-a impus în 3 seturi în faţa favoritei 5, Petra Kvitova, 4-6, 6-4, 6-2 şi s-a calificat în semifinale, acolo unde o va întâlni pe Simona Halep.
UPDATE – Meciul dintre Simona Halep si Victoria Azarenka a fost întrerupt, miercuri, din cauza ploii, în setul trei, în sferturile de finală ale turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, la arenele Flushing Meadows din New York.

În momentul întreruperii, scorul era de 2-1 pentru Azarenka și 40-15 pentru Simona, la serviciu, după ce românca luase primul set, cu 6-3, iar belarusa pe al doilea, cu 6-4.

Simona Halep va evolua pentru prima oară în carieră în faza sferturilor de la US Open.Simona Halep se va lupta pentru un loc în penultimul act cu Victoria Azarenka (cap de serie 20) şi organizatorii au stabilit deja ora la care va avea loc partida de miercuri: cele două se vor duela nu mai devreme de ora 19:30.

Simona Halep - Victoria Azarenka

Simona Halep – Victoria Azarenka

Meciul va fi al doilea de pe principala arenă de la Flushing Meadows, Arthur Ashe Stadium, după cel dintre Petra Kvitova (cap de serie 5) şi Flavia Pennetta (favorită 26). Învingătoarele din aceste două meciuri urmează să se întâlnească în semifinale.

Halep şi Azarenka s-au întâlnit în două rânduri în circuitul de simplu, de fiecare dată câştig de cauză având fostul număr unu mondial: Victoria Azarenka s-a impus de fiecare dată în două seturi scurte, 6-3, 6-1, în 2012, la Doha, şi 6-1, 6-1, în acelaşi an, la Linz.

De notat şi faptul că meciurile au avut loc înainte ca Simona Halep să devină una dintre cele mai bune jucătoare ale lumii. Cele mai bune performanţe ale Victoriei la New York au fost finalele disputate consecutiv în 2012 şi 2013, ambele pierdute în faţa Serenei Williams.

Partida dintre Simona Halep şi Victoria Azerenka va putea fi urmărită miercuri, nu înainte de ora 19:30 video live stream aici sau aici

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult