Acasa Stiinta-ITStiinta Ştirile negative provoacă boli psihice (studiu)

Ştirile negative provoacă boli psihice (studiu)

scris de Șt. C
259 Afisari

Informaţiile media, în special, ştirile televizate în care se arată evenimente neplăcute şi înfricoşătoare, au pe termen lung efecte adverse asupra stării psihice a unei persoane, potrivit The Daily Mail.

Potrivit unui studiu al unei echipe de cercetători de la Universitatea California, difuzarea repetată a unor scene de violenţă în contextul unor atacuri teroriste, precum şi a scenelor sângeroase din zonele de conflict creşte procentul de boli fizice şi psihice în rândul telespectatorilor. Conducătorul echipei de cercetători, Roxane Cohen Silver, a semnalat că ştirile negative pot provoca o traumă colectivă în rândul populaţiei. ‘Este important să cunoaştem ce se întâmplă în lume. Nu pledez pentru introducerea cenzurii, dar trebuie înţeles care sunt consecinţele expunerii constante la imagini capabile să provoace frică‘, a explicat cercetătoarea.

În cadrul acestui studiu au fost incluse şi rezultatele unui sondaj în rândul a peste 1000 de persoane înainte şi după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 din SUA, precum şi în debutul intervenţiei anglo-americane în 2003 în Irak. Experţii au evaluat atât răspunsul la stres, cât şi impactul mass-media. A rezultat că persoanele care au vizionat mai mult de patru ore pe zi reportaje despre atentate teroriste şi război, aveau mai multe simptome de stres acut şi stres post-traumatic. De asemenea, în cazul acestora erau mai răspândite anomaliile fizice.

13 comentarii

Mache 07-09-2012 - 16:09

Faptul e dincolo de orice tagada 😉 E suficient sa ne uitam pe forum si sa constatam suferintele psihice ireparabile pe care le-au provocat USL-asilor (de pe forum si nu numai) nesfarsitele tentative esuate de rasturnare a chelului.

Hai ba nu va enervati. Asta e calea eleganta de a explica retardarea voastra 😉 🙂 🙂

Sa traiti bine!!! 🙂 🙂 🙂

ein deutscher 09-09-2012 - 11:13

Nu-l luati in seama. Vorbeste alcoolul.

Huhu Ciu 09-09-2012 - 13:21

Mai degraba vorbeste nebunia in el !

Viorica Ianc 08-09-2012 - 07:09

Poate fi adevarat. Am obiceiul sa ma scol foarte de dimineata, trei, patru ore inainte de a merge la lucru, e liniste si intru pe net la Ziare.ro – frunzaresc de la A la Z. Apoi intru pe glume. ro.
Mai cred ca este bine sa nu pui mult suflet la ceeace vezi si auzi. Cui foloseste anumite straflocari marunte ?

un crestin 08-09-2012 - 08:19

The Daily Mail are dreptate cu efectele psihice induse de vestile proaste zi de zi. Numai ca la majoritatea consumatorilor de vesti proaste se petrece o impietrire a inimii. o obisnuinta la crime, uragane, cutremure, accidente si nu se impresioneaza placut la vestea ca Mihai Neamtu, de exemplu, viseaza livezi de nuci. Toate drumurile flancate de pomi fructiferi.

BULA 08-09-2012 - 08:33

Mihai Neamtu ar trebui sa viseze la zeci mii de hectare cu pomi fructiferi pe dealurile belite din Ardeal, ca aia din Cluj au cea mai scumpa mancare din tara. Sunt fuduli rau, dar nu vor sa cultive pamantul ca in sudul tarii. Ardealul ar putea deveni cel mai mare exportator de gemuri si bauturi spirtoase naturale, dar lenea de pe ardeleni e intrecuta doar de fudulia lor.

un crestin 08-09-2012 - 08:46

Ce vorbesti acolo, Bula ? Ardelenii sunt proverbial de harnici si modesti.Ca nu cultiva lubenite ? Cresc in schimb bivolite.
Umple si bors la care-i zic chisalita.

Dreptu-i ?

BULA 08-09-2012 - 09:11

Lubenite se cultiva doar in zona nisipoasa de la Dabuleni, unde sunt si canale de irigatii. Cei de acolo scot 700 de milioane de lei vechi la hectar (70.000 ron), in anii buni. Dar e munca multa (rasaduri, doua culturi succesive).
In toata Oltenia se cultiva pamantul, nu sta imburuienat ca dealurile din Ardeal. Din pacate e zona extrem de secetoasa (sunt crapaturi in pamant de iti pierzi slapii in ele) si merg doar culturile de cereale (mai mult graul, ca porumbul cere apa multa), care se vand prost. Pe malul apelor merge si gradinaritul. Piata din Craiova este dintre cele mai ieftine din tara (la jumatate de pret fata de Cluj).

Cresterea animalelor e pentru lenesii din Ardeal. E usor sa umbli cu vaca pe dealuri, in comparatie munca la camp sau in solar. Puturosii din Ardeal sunt avantajati de faptul ca acolo ploua mai mult ca in sud si e iarba suficienta pe dealurile alea.

Huhu Ciu 09-09-2012 - 13:19

Corect!

BULA 08-09-2012 - 08:37

Nu e adevarat ce se spune in titlul articolului. Ceea ce nu te omoara, te intareste. De exemplu faptul ca nu am reusit sa-l dam jos pe Basescu nu ne deprima, ci ne intarata mai rau contra lui. Pana la urma ii pulverizam pe astia de la PDL. Aveti rabdare, sa se coaca din nou buba, sa stoarcem furunculul.

un crestin 08-09-2012 - 08:49

Nu-i pulveriza pe astia din pdl ca-s destul de amarati si pe nicaieri. Se retrage tot cate unu de nu mai ramane nicio opozitie pana la alegeri.

Huhu Ciu 09-09-2012 - 13:20

Basescu merita sa sfirseasca ca Ceausescu!!!!!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult