Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Cazul japonezei omorâte: posibil caz de crime în serie

Cazul japonezei omorâte: posibil caz de crime în serie

scris de Laurentiu Banches
587 Afisari

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a anunţat că suspectul în cazul japonezei ucise, Vlad Nicolae ar fi împlicat în două cazuri de viol urmate de omor şi trei tâlhării.

Cazul Yurika Masumo: Vlad Nicolae posibil criminal in serie

Procurorul general, Codruţa Kovesi, a declarat, joi, 23 august, potrivit mediafax că PÎCCJ a preluat cinci cauze, două care vizează violuri urmate de moartea victimelor şi trei care au ca obiect tâlhărie faţă de femei mai în vârstă, în toate modul de operare părând a fi acelaşi ca în cazul japonezei ucise. Kovesi a menţionat că  în baza probelor AND ridicate de la faţa locului s-au dispus expertize care vor confirma sau vor infirma dacă Vlad Nicolae este autorul acestor şase fapte.

Procurorul general a precizat că, în baza urmelor biologice ridicate de la faţa locului, s-au dispus expertize care vor confirma sau vor infirma dacă toate aceste fapte sunt comise de acelaşi autor. De altfel, potrivit procurorul general, IML deja a confirmat că autorul crimei este acelaşi în cel puţin două dintre cazuri.

Într-un comunicat de presă remis de PÎCCJ se arată că în continuarea cercetărilor în cauza privind uciderea studentei de naţionalitate japoneză, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PÎCCJ au identificat aparatul foto aparţinând victimei. Aceştia anunţată că potrivit probelor administrate în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că inculpatul a vândut acest aparat unei persoane, care a fost identificată şi care l-a recunoscut pe inculpat ca fiind persoana de la care l-a cumpărat.

Aparatul a fost ridicat de la această persoană, fiind, ulterior, recunoscut de către părinţii victimei (care au venit în România), ca aparţinând acesteia. Totodată, în urma cercetărilor efectuate s-a identificat şi telefonul mobil aparţinând victimei din ţara Soarelui Răsare, Yurika Masumo.

PÎCCJ a anunţat că  în temeiul probelor administrate până în prezent, inculpatul Vlad Nicolae a fost arestat pentru o durată de 29 zile, începând cu data de 19.08.2012, măsură împotriva căreia inculpatul Vlad Nicolae a declarat recurs, ce urmează a fi judecat de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, vineri, 24.08.2012.

Codruţa Kovesi a mai declarat referitor la acest caz că că în momentul în care s-a constatat modalitatea în care a fost săvârşită fapta, s-au făcut verificări, s-au preluat şi celelalte dosare, anchetatorii au avut şi cu ce să compare urmele biologice găsite la faţa locului, acesta fiind motivul pentru care dosarele au fost conexate. Procurorul general a adăugat că, după ce dosarele au fost preluate, a fost dispusă şi o investigare a modului în care au fost făcute anchetele în toate dosarele şi au fost instrumentate probele, pentru a vedea dacă în aceste cauze s-a făcut tot ce trebuia.

Kovesi a mai precizat că expertizele tehnice şi biologice desfăşurate în prezent vor stabili dacă autorul este acelaşi în toate cele şase dosare. Până în prezent, în cauză a fost efectuată cercetarea locului faptei, au fost audiaţi martori, a fost identificată victima, s-a efectuat autopsia cadavrului şi a fost dispusă o expertiză ADN, care urmează să fie efectuată în zilele următoare, au precizat procurorii.

Iniţial, cazul Yurika Masumo a fost dat pe mâna Parchetului Tribunalului Ilfov, însă ulterior acesta a fost preluat de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din PÎCCJ,  din cauza complexităţii cauzei şi a faptului că victima este o persoană cu cetăţenie străină, ceea ce necesită corespondenţă cu ambasada.

Din cercetările anchetatorilor reiese că în 15 august, în jurul orei 20.30, Vlad Nicolae a abordat-o pe studenta japoneză, în vârstă de 20 de ani, în incinta Aeroportului „Henri Coandă”, oferindu-şi ajutorul pentru a-i găsi un taxi. Astfel,Vlad Nicolae a urcat împreună cu tânăra în taxi, însă cei doi au coborât după parcurgerea unei distanţe scurte, într-o zonă în care drumul este mărginit, de ambele părţi, de pădure.

Vlad Nicolae şi tânăra au fost observaţi în acel loc de către şoferul taxiului după aproximativ două minute, la marginea şoselei, însă pe celălalt sens de mers. După două zile, în 17 august, în acelaşi loc a fost descoperit cadavrul studentei, acoperit cu frunze şi prezentând urme de violenţă. La aproximativ 60-70 de metri distanţă a fost descoperită valiza victimei.

6 comentarii

BULA 23-08-2012 - 20:48

Sunt de vina si milogii de la Universitatea din Craiova, pentru ca n-au asteptat-o pe studenta japoneza la aeroport si nici macar n-au avertizat-o asupra pericolelor la care se expune in Romania.

ValVerde 23-08-2012 - 21:48

Exista milogi la Universitatea din Craiova ??!..

BULA 25-08-2012 - 09:40

Universitatile din Romania sunt adevarate gropi cu serpi. Numai neamuri (copii, nasi, fini, etc), numai pilosi, amante, informatori si securisti, mafioti (firme capusa), etc. Sunt locuri periculoase, unde se mai dau si diplome, pe bani sau chiar degeaba. Sunt adevarate gauri negre ale bugetului. Dar e nevoie de ele ca sa se acopere giga-somajul din randul tinerilor. Diplomele le sunt utile pilosilor, care se pot astfel angaja pe posturi caldute platite de la buget.

Cel mai bun lucru e ca la Universitate au WC-uri unde te poti usura cand mergi prin oras. WC-urile publice care erau pe timpul lui Ceasca s-au desfiintat si e cam nasol fara ele.

Liviu 25-08-2012 - 13:04

D-le M_D_L, eu as mai pune intr-un fel problema, totusi … Ce Doamne iarta-ma nevoie avea nu stiu ce liceu din Craiova sa-i invete pe copii limba japoneza ?!!! Limba japoneza este o limba atat de dificila incat japonezii insusi o invata toata viata lor ! Dupa liceu de abia daca se descurca sa citeasca ziarul … Ce „program” au „accesat” cei de la Craiova de s-a ajuns la o asa de mare aiureala ?! Bani dati aiurea pe preumblari de oameni, pe bifari de „sarcini rezolvate”, pe „activitati desfasurate”, pe a ne face si noi ca muncim …

Am mai aflat de o aiureala asemanatoare la liceu militar de la Breaza (colegiu sau cum se numeste el acum). „CadreLe didactice” de acolo (cine stie ce absolvente ale universitatilor aparute in ultima vreme) au accesat Iele, dupa capetele lor, nu stiu ce program Ieropean si bineinteles ca in mocirla generala (ca sa aibe si aia de pe acolo de facut ceva …) au castigat bani. Dar pentru ce ? Pentru programul „Musica matters” !!! O fi contand ea, muzica, insa daca incerci sa-i determini pe profesorii de matematica sa-i invete pe copii matematica PE MUZICA („ca cica asa ar fi ei mai eficienti” – este o replica a lui Florin Zamfirescu intr-un serial de pe TVR2) atunci incep sa rada si curcile ! Dar pana ajunge informatia la curci (I)responsabilii de program se preumbla prin Ieuropa unde, cum este si firesc, gasesc alti iresponsabili „si mai Ieficienti” !!!

Dorin C. 23-08-2012 - 21:49

Absolut, parintii ei au cea mai mare vina, copila n-avea de unde sa stie ce-o asteapta. Trebuia s-o pregateasca foarte bine pentru incursiunea asta in „jungla” post bolsevica.

Liviu 23-08-2012 - 23:08

SIgur ca nu am de unde sa stiu ce s-a intamplat in mod real insa daca cei care au tinut contactul cu studenta japoneza ar putea sa intre aici pe forum si sa scrie ceva probabil ca ar confirma urmatoare situatie foarte probabila: japonezii sunt de o incapatanare si o independenta iesita din comun; este foarte probabil ca acea fata sa nu fi acceptat ajutorul celor de la Craiova nici macar anuntandu-i datele cu privire la ora sosirii si numarul zborului ! Curiozitatea si increderea in sine, coroborat cu faptul ca sosea totusi intr-o tara europeana, memebra a Comunitatii Europene, au determinat-o sa creada ca va ajunge singura la Craiova ! Uite ca socoteala din Japonia nu se potriveste cu cea din Romania !!!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS