Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Lista spitalelor care au folosit dezinfectant contaminat

Lista spitalelor care au folosit dezinfectant contaminat

scris de A.B.
103 Afisari

Trei spitale au folosit dezinfectant lichid contaminat. Un copil născut prematur şi un bolnav de cancer s-au infectat cu o bacterie extrem de periculoasă aflată în săpun.

Lista spitalelor care au folosit dezinfectant contaminat.

Lista spitalelor care au folosit dezinfectant contaminat.

DSP Mureş a informat cele trei spitale – „Elias” din Bucureşti, Spitalul Judeţean din Focşani şi Institutul de Boli cardio – vasculare din Târgu Mureş – să nu mai folosească acest produs.

De altfel, peste 500 de litri de astfel de săpun au fost retraşi şi apoi distruşi într-un laborator special din Sibiu.

Bacteria Serratia a fost identificată în Spitalul Elias, pe 30 iulie, la un copil născut prematur şi la un bolnav de cancer. Analizele de laborator au arătat că bacteria provenea din săpunul lichid folosit în tot spitalul, inclusiv de medicii şi asistentele care intrau în sălile de operaţie.

Este neobişnuit şi chiar periculos pentru pacienţi. (…) Chiar un săpun care nu are proprietățile dezinfectante enunţate ar trebui să reducă încărcătura bacteriană în mod substanţial. (…) Este un microorganism care dacă găseşte organisme care nu se apără bine din punct de vedere al sistemului imun poate poate produce infecţii”, a declarat la Digi24Alexandru Rafila, de la Societatea Română de Microbiologie.

Direcţia de Sănătate Publică Mureş a amendat cu 1.000 de lei firma care a produs săpunul şi l-a distribuit. 1.000 de lei este amenda maximă care poate fi dată într-o astfel de situaţie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS