Cum au ajuns moaştele Sfintei Parascheva la Iaşi

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Or­todoxă prăznuieşte pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deo­sebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaştele ei se găsesc la Iaşi, fiind izvor de bine­cu­vân­ta­re şi însă­nă­to­şire duhovnicească şi trupească pentru toţi cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlo­ci­toa­re către Preamilostivul Dum­ne­zeu. Dacă Sfânta Muceniţă Parascheva, prăz­nuită la 26 iulie în Calendarul Ortodox, este cu­noscută în popor cu numele „Sfânta Vineri”, Cuvioasa Maică Parascheva a fost numi­tă, mai cu seamă în Moldova, „Vinerea Mare”. Ca un simbol al unităţii Ortodoxiei de pre­tutindeni, viaţa de după moarte a Sfintei Pa­­rascheva arată că sfin­ţenia ridică din nea­mul său pe omul ce s-a ase­­mănat cu Dumnezeu, făcându-l lumină de iu­bire şi apropiere între toţi cei care măr­tu­ri­­sesc şi viază întru aceeaşi credinţă.

Sfânta Parascheva şi-a petrecut anii co­pi­lă­­riei în casa părinţilor, sub ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea zece ani, „fiind într-o bi­serică a Precistei” a auzit citindu-se, la Sfân­ta Li­turghie, cuvântul Evangheliei: „Ori­ci­ne vo­ieş­te să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Mar­cu 8, 34). Chemarea Mântui­to­ru­lui a sădit în inima ei dorul de desăvârşire, încât şi-a îm­păr­ţit toate hainele săracilor. Acelaşi lucru l-a fă­cut şi în alte împrejurări, fără să ţină seama de mustrările părinţilor.

Moştenind o mare avere de la părinţi, îm­preună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dă­ruit săracilor partea ce i se cuvenea de moş­te­ni­re şi, „părăsind frumuseţea acestei lumi„, s-a re­­tras „în adâncul pustiei„. S-a oprit mai întâi la Con­stanti­nopol, unde a ascultat cuvinte de în­­vă­ţătură de la călugări şi călugăriţe cu aleasă viaţă duhovnicească. Urmând sfaturile aces­to­ra, a pă­răsit capitala, îndreptându-se spre ţi­­nutul Pontului. Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Hera­cleea. De aici a plecat spre Ţara Sfântă, în do­rinţa de a-şi petrece restul vieţii în locurile bine­­cuvântate de viaţa pă­mân­tească a Mân­tui­­to­rului Iisus Hristos şi a Sfin­ţilor Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mă­­năstire de călugăriţe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul şi s-a înăl­ţat duhov­ni­­ceşte în rugăciune, întocmai ca Sfântul Ioan Bo­tezătorul, ca Sfânta Maria Egipteanca şi ca atâţia alţi ostenitori ai pustiei roditoare de de­să­vâr­şire.

Într-o noapte, pe când avea ca la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîn­toar­că în locurile părinteşti: „Să laşi pustia şi la mo­şia ta să te întorci, că acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit„. După ce a avut această vedenie, sfânta „fără de voie lăsă pustia şi se întoarse în lume şi la Ţarigrad veni„.  Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epi­vata, localitatea în care văzuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este şi de unde vine. „Acolo”, con­tinuă mitropolitul Varlaam, „trudă cătră trudă şi durere cătră durere adăugă, cu post şi ne­dormire pe sine se înfru­mu­­seţa…, cu lacrimi pă­mântul uda şi se ruga: Doamne Iisuse Hris­toa­se, caută din lăcaşul Tău cel sfânt; am lăsat toate şi după Tine am că­lă­torit în toată viaţa mea. Ţi acum, îndură-Te Doamne, spune înge­rului blând să ia cu pace sufletul meu„. Împăcată cu sine, cu oa­me­nii şi cu Dumnezeu, şi-a dat astfel sufletul întru odihna Mirelui ceresc.

A fost îngropată ca o străină, fără ca ni­meni să ştie cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip mi­nu­nat cine era acea străină. Se spune că un ma­ri­nar a murit pe o corabie şi trupul i-a fost arun­cat în mare. Valurile l-au adus la ţărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe nişte creş­tini să-l îngroape după rânduiala creş­ti­nească. Săpând deci o groapă, „aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred şi plin de mi­reasmă„. Cu toate acestea, au pus alături de ea şi trupul corăbierului, cel rău mirositor.

Dar, în noaptea următoare, unuia din creş­­tinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, şe­zând pe un scaun luminat şi înconjurată de mul­ţime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat şi i-a zis: „Gheorghe, pen­tru ce n-aţi so­cotit trupul Sfintei Parascheva? Nu ştiţi că Dum­nezeu a iubit frumu­seţea ei şi a vrut să o pro­slăvească pe pământ?” Iar îm­pă­răteasa pe care o văzuse în vis şi care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit să ia degrabă trupul ei şi să-l aşeze undeva, într-un loc de cinste. Aceeaşi vedenie a avut-o şi o fe­meie credincioasă, cu numele Eftimia, într-acelaşi chip şi în aceeaşi noapte, şi a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare.

Credincioşii de acolo, auzind de visul celor doi, au înţeles că este un semn dum­ne­zeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mor­mânt şi l-au adus cu mare bucurie, „cu lu­mini şi cu tămâie„, aşezându-l în Biserica Sfin­ţii Apostoli din Epivata. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaşte. Se spu­ne că drept-credincioşii creştini din Epivata au zidit o bi­serică chiar pe locul în care au trăit părinţii ei şi unde ea însăşi văzuse lumina zilei.

După ce au stat în Biserica Sfinţii Apos­toli din Epivata vreme de vreo două sute de ani, săvârşindu-se multe semne şi minuni în jurul lor, datorită eve­nimentelor politice care au adus mul­tă durere în ţările balcanice, cinsti­tele moaşte ale Sfintei Parascheva au fost stră­mutate în mai multe locuri, fiind tuturor ali­nare în suferinţă, liman lin şi neînviforat al celor care o cinstesc şi o cheamă în rugăciune să mijlocească la Atot­milostivul Dumnezeu.

În anul 1641, după ce binecre­dincio­sul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, câr­muitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu mem­­brii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept re­cu­noştinţă, moaş­­tele Cuvioasei Parascheva „pen­­tru sfinţirea şi binecu­vântarea acelui loc al Bog­­daniei (Ţara Moldovei, n.n.)”, după cum se spu­ne în „scrisoarea sinodi­cească”. Racla cu cin­stitele moaş­te a fost transpor­tată cu o corabie pe Marea Nea­gră, fiind însoţită de trei mi­tropoliţi greci (Ioa­nichie al He­ra­cleei, Partenie al Adrianopolului şi Teo­fan al Pa­leopatrei).

În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaşte au fost aşe­zate în minunata biserică a Mănăs­ti­rii Sfinţii Trei Ierarhi, ctitoria dom­ni­torului. Cins­titele moaşte au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lă­caş, din acest motiv fiind mutate în pa­ra­clisul mănăstirii. Dar în seara zilei de 26 de­cem­brie 1888, după slujba Vecer­niei, din nea­tenţie, a rămas aprinsă o lu­mânare din sfeş­ni­cul de lângă racla din lemn în care erau aşe­za­te cinstitele moaşte; peste noapte sfeşnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era aşezată racla, arzând mocnit toată noaptea şi „prefăcându-l într-o grămadă de cărbuni”. A doua zi dimineaţa, autorităţile de stat şi bisericeşti, preoţii şi cre­dincioşii au constatat că cinstitele moaşte au rămas neatinse; încă o mi­nune săvârşită prin puterea lui Dumnezeu. Fe­ricitul întru po­me-nire, Mitropolitul Iosif Na­niescu, a cercetat pa­ra­clisul, preaslăvind mi­nunea dumnezeiască. Pre­­fectul judeţului Iaşi, Leon Negruzzi, şi pro­cu­ro­rul general al ora­şului au consemnat în procese ver­bale cele în­tâmplate. Ridicate din mormanul de jar, moaş­tele Cuvioasei au fost adăpostite pro­vi­zo­riu în altarul paraclisului de la Mănăs­tirea Sfinţii Trei Ierarhi şi în curând strămutate în noua Catedrală mi­tropolitană din Iaşi, care fu­sese sfinţită cu puţin timp mai îna­inte, la 23 aprilie 1887. Aici se găsesc şi astăzi, fiind cinstite de obştea drept-credincioşilor mol­do­veni, care îi cer Sfintei Parascheva să mij­lo­ceas­­că pen­tru ei înaintea tronului ceresc, ve­ne­rând-o cu mul­tă evlavie, ca pe o adevărată ocrotitoare a Mol­dovei.

Drept-credincioşii creştini de pretutindeni o cinst­esc prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie, în fiecare an, iar cei din Iaşi şi din îm­pre­jurimi o cheamă în rugăciune, în orice clipă de cumpănă, cerându-i ocro­tire şi ajutor. Sfânta Cuvioasă Parascheva este consi­derată, pe drept cuvânt, ocrotitoarea oraşului Iaşi şi a întregii Moldove, pentru că de-a lungul anilor mol­dovenii au simţit în viaţa lor lucrarea mi­nunată a harului dumnezeiesc prin mijlo­cirea Cuvioasei Parascheva cea mult folositoare.

De multe ori, vin oameni de pe tot cu­prinsul ţării să-şi plece genun­chii în faţa raclei cu cinstitele ei moaş­te, ca să mul­­ţumească pen­tru ajutorul şi binecu­vân­­tarea ce lumi­nea­ză în via­ţa lor.