Personalitaţi ale frontului secret-Ion Lissievici

Moto: Colonelul Lissievici este un ofiţer capabil, priceput şi muncitor ..

Bun gospodar şi organizator. Temperament modest , domol cuminte. Lipsit de vici. Ducea o viaţa retrasă….m-a substituit adesea în condiţii mulţumitoare şi cu toată onestitatea, căci era şi un om onest .

Eugen Cristescu, Organizarea şi activitatea Serviciului Special de Informaţii

 Militar de carieră, şef al secţiei I Informaţii din SSI, subdirector în perioada în care Eugen Cristescu a condus SSI–ul şi ulterior chiar director al SSI –ului, Ion Lissievici este unul din ofiţerii oneşti şi loiali ai frontului secret sau Intelligence –lui românesc României dintre cele două războaie şi din perioada celui de al doilea Război Mondial

 Date biografice şi începuturile carierei

 Ion Lissievici s-a născut la Iaşi, pe data de 29.01.1896, într-o familie de români ortodocşi în care tatăl, Ioan, şi fratele mai mare, Mihai, urmaseră cariere militare, direcţie preluată şi de Ion. Acesta va ajunge să lucreze în structurile informative românesti ce acţionau la graniţa de est a României, avansând treptele ierarhiei din cadrul Serviciului Special de Informatii (SSI) până la funcţia de subdirector general (în timpul lui Eugen Cristescu) şi, mai apoi, chiar până la funcţia de şef al SSI.

Absolvent al Liceului Militar din Iaşi şi apoi al Şcolii Militare de Artilerie, Geniu şi Marină, Ion Lissievici este înaintat la grad de sublocotenent şi repartizat la Regimentul 11 Artilerie, alături de care va participa la campaniile militare din toamna anului 1916 şi la cele din 1917, având funcţia de comandant de secţie şi de baterie. A făcut parte din unităţile operative care urmau să execute manevra de la Flămânda, care nu a fost finalizată; a reuşit în schimb să se remarce în urma bătăliilor de la Bran, Dragoslavele, Câmpulung, Mărăşti şi Oituz.

În 1924, Ion Lissievici a absolvit Şcoala Superioară de Război, în anul1925 fiind numit comandant de companie în Regimentul 10 Infanterie. Începând cu anul 1925 urmează cursul de ofiţeri stagiari de stat-major, ceea ce îi va permite să activeze în perioada anilor 1926 – 1930 ca ajutor – şef de birou (Biroul 1) şi şef de birou (Birourile 2, 3 şi 4) din cadrul Statului Major al Diviziei 6 Infanterie. Munca de aici îl va pune în contact direct cu activitatea de informaţii, activitate pentru care, potrivit aprecierilor superiorilor ierarhici, Lissievici dispunea de toate calităţile necesare.

Între 1930 şi 1932, Ion Lissievici este şef al Centrului Informativ Cernăuţi (sau Centrul de Informatii „A”), o structură cu sarcini în exteriorul ţării, ce avea ca misiune principală obţinerea de informaţii de pe teritoriul URSS şi activităţi pe domeniul contrainformaţii. Centrul se află în subordinea directă a Marelui Stat – Major, Secţia a Il-a Informaţii. Lissievici se implică în reorganizarea şi extinderea sistemului de informaţii şi contrainformaţii din zonă. În plus, în această perioadă, în cooperare cu serviciile similare poloneze din Lvov, va contribui la neutralizarea unei acţiuni periculoase de spionaj sovietic, fapt pentru care este decorat de autorităţile militare poloneze (1932).

Între anii 1932 -1935, Ion Lissievici efectuează stagii de comandă la diferite unităţi de artilerie şi infanterie, iar din 1935 revine în cadrul Secţiei a II-a a Marelui Stat – Major, ca şef al Biroului 2 (informaţii si contrainformaţii) până în 1937, când preia conducerea Biroului 1 (recrutare, organizare, mobilizare).

 Estul, vestul si restul…..

 În urma instaurarii guvernului condus de mareşalul Antonescu şi a organizării SSI, Lissievici este numit şef al Secţiei I Informaţii din cadrul SSI din 1 mai 1941. Potrivit noii organizări, această secţie avea ca misiune să procure şi să difuzeze informaţii de ordin extern care interesau Marele Stat – Major şi, alături de Sectia a II-a Contrainformaţii, Sectia a III-a Legături cu Serviciile de Informaţii Străine şi Secţia IV Contraspionaj, reprezenta fundamentul muncii de informaţii în cadrul SSI-ului.

 Ion Lissievici la conducerea  „Eşalonui Mobil” şi a SSI –ului

 Ion Lissievici s-a aflat la conducerea „Eşalonului Mobil” al SSI în campania din Est, având în subordine şi Agentura Frontului de Est în perioada mai — august 1944. Acest Eşalon Mobil a fost principala structură de informaţii pe frontul de Est în războiul antisovietic. Considerat ca un SSI – în variantă mai mică, dar şi mobilă, Esalonul avea ca principale misiuni:

• procurarea de informaţii despre armatele sovietice angajate în lupte;
• apărarea spatelui armatei române de actiuni de spionaj, sabotaj şi terorism;

• recuperarea oricăror documente militare sovietice găsite pe câmpul de luptă;

În plus, cadrele din Eşalonul Mobil erau obligate să asiste la interogarea prizonierilor de război, a dezertorilor şi a partizanilor prinşi.

În luna iulie 1943, în momentul în care Cristescu pleacă în concediu, Lissievici va avea ocazia de a prelua conducerea SSI-lui. Cu ocazia reorganizării SSI, datorită calitaţilor sale şi a contribuţiei sale informative, Eugen Cristescu îl propune pe Ion Lissievici în funcţia de subdirector, acesta devenind astfel oficial locţiitorul şefului SSI. Eugen Cristescu relatează în memoriile sale şi acest lucru subliniind calităţile deosebite ale lui Lissevici. Ca ajutor al şefului, îndeplinind funcţia de subdirector general, m-a substituit adesea în condiţii mulţumitoare şi cu toată onestitatea, căci era şi un om onest.

În decembrie 1943, conform ordinului ministrului apărarii naţionale, Lissievici este numit comandant al Regimentului 4 Artilerie Grea, în ciuda protestelor lui Cristescu, care nu este de acord cu această mutare, considerându-1 pe Lissievici ca fiind greu de înlocuit.

După evenimentele din august 1944, Cristescu părăseşte conducerea SSI, preluată temporar de Traian Borcescu, şef al Secţiei II Contrainformaţii. Tot acum, SSI trece din subordinea Presedinţiei Consiliului de Ministri în cea a ministrului de razboi, generalul Mihail Racoviţă. În acest sens, acesta din urmă va dispune „studiul organizării, încadrarii şi stabilirii misiunilor Serviciului de Informaţii”, activitate de care urmează să se ocupe Ion Lissievici. Aprobând studiul şi proiectul de reorganizare propuse de Lissievici, ministrul de război îl numeşte şef al Serviciului de Informaţii (noua denumire a SSI) trecut în subordiea Armatei. Din păcate, Lissievici va ocupa acest post o perioadă foarte scurtă de timp, din septembrie 1944 până în decembrie 1944, când va fi schimbat din funcţie.

Motivele care ţin de această schimbare sunt complexe şi au la bază noua orientare a Romaniei de după 1944 şi implicit schimbarea legăturilor cu URSS. În acest sens, trebuie precizat faptul că superiorii din serviciile sovietice au interzis Serviciului de Informaţii românesc orice legătură externă, procedând in acelaşi timp la numeroase arestări de cadre. Lissievici reacţionează, întocmind un raport către ministrul de război prin care prezintă situaţia „funcţionarilor timoraţi prin măsurile privative de libertate ce s-au luat de către organele sovietice„, argumentând totodată că acest fapt afectează grav prestaţia şi randamentul serviciului. Din acest moment, Lissievici devine un personaj incomod, care trebuie înlăturat din structurile superioare ale serviciului.

 Lissievici şi ordinul mareşalului Antonescu

 Comandantul militar din Odessa, la scurtă vreme după cucerirea Odessei de către trupele române în anul 1942, transmitea o informaţie conform căreia, datorită numărului mare de arestări a celor suspectaţi a fi partizani ai sovieticilor, se aflau în închisorile, care funcţionau peste capacităţile maxime. În acest context se cerea acordul Presedinţiei Consiliului de Miniştri ca simplii complici să nu mai fie judecaţi de Curtea Martială, ci internaţi într-un lagar special, urmând ca doar partizanii activi să fie judecaţi. 

SSI prezintă un raport cu situaţia şi soluţia propusă, document pe care mareşalul Antonescu ar fi notat: ” nu, toţi partizanii — activi sau complici –să fie împuscaţi. Acest ordin să fie comunicat şi guvernămintelor Basarabiei şi Bucovinei.

În aprilie 1942 ordinul în rezoluţie este trimis către SSI pentru executare. Cristescu il prezintă lui Lissievici, pe atunci şef al Secţiei I Informaţii din SSI şi al Eşalonului Mobil care consideră hotărârea de a împuşca oamenii fără judecată drept „pripită şi inumană” şi care „poate da naştere la erori regretabile„. Astfel, Lissievici propune să se întocmească un nou raport care să prezinte consecinţele unei asemenea măsuri, raport pe care să îl susţine el însuşi în audienţă specială la mareşalul Antonescu. Cristescu nu este de acord cu această propunere, dar nici nu semnează rezoluţia, lăsându-1 pe Lissievici să „se descurce singur”. Lissievici îşi reiterează decizia de a nu respecta un ordin „contrar constiinţei sale”, ceea ce va şi face mai târziu, dar în secret. Lissievici transmite ordinul lui Antonescu către Comandamentul din Odessa, dar cu menţiunea de a nu îl pune în practică şi de a păstra secretul asupra acestuia, urmând să nu mai transmită informaţii despre situaţia partizanilor. Acelaşi instructaj este stabilit şi pentru Traian Borcescu, şeful Secţiei II Contrainformaţii.

 Sub represiunea sovietică şi comunistă

 O altă etapă importantă începe odată cu instalarea guvernului Petru Groza (martie 1945), când serviciul cunoaşte o nouă restructurare şi când începe o acţiune de „curăţenie” în rândul funcţionarilor, dintre care cei „vechi”, inclusiv Ion Lissievici, sunt retinuţi şi anchetaţi. În cazul lui Lissievici, acestea s-au concretizat în arestarea sa, pe data de 28 martie 1945, apoi deportarea in URSS, la Lubianka, unde a fost deţinut şi anchetat de către ofiţerii sovietici. În aprilie 1945 revine la Bucureşti, aici fiind reţinut în arestul Biroului Juridic al SSI. Cum nici anchetatorii sovietici, nici cei români nu găsesc probe pentru acuzaţia de crime de război, Lissievici este eliberat în decembrie 1945. În perioada următoare îşi desfăşoară activitatea ca director administrativ la societatea Standard Graphica Bucureşti. Dar, în noaptea de 26 spre 27 mai 1949 Lissievici este arestat din nou, fiind acuzat de „activitate intensă contra clasei muncitoare” datorită activităţii sale din timpul războiului, ca şef al Secţiei I Informaţii. După opt ani de detenţie, în aprilie 1957 se pronunţă sentinţa în cazul său: 15 ani de închisoare şi confiscarea totală a averii. O pedeapsă care a fost executată în penitenciarele Jilava, Piteşti, Făgaras, Ghencea şi Gherla. În august 1963 Lissievici este eliberat, dar i se impune domiciliu obligatoriu în comuna Lăteşti, din raionul Feteşti.

Din anul 1965 revine in Bucuresti, unde este supravegheat de către Securitate, fiind considerat în continuare ca un „element periculos pentru regim„. Despre situaţia acestui onest şi patriot ofiţer de informaţii într-o notă a Securităţii se înregistra situaţia în care fostul conducător al Serviciului Special de Informaţii al României o prezenta personal .

Nu mai am casă şi am fost adăpostit cum s-a putut până în momentul de faţă ,dar acum mă lupt din răsputeri să-mi găsesc o locuinţă propie .Mai grea este problema existenţei. Nu am pensie şi-mi vine pur şi simplu penibil să fiu întreţinut de alţii, dar aceasta fiind situaţia trebui să mă resemnez.

În data de 29 ianuarie 1970 Tribunalul Militar Bucureşti dă o soluţie favorabilă în sensul anulării condamnării lui Lissievici. În această perioadă, Ion Lissievici începe să îşi redacteze memoriile — „Amintirile unui fost lucrător în Serviciul de Informaţii al statului , împarţite în două perioade distincte:

• 1 mai 1941 -31 decembrie 1943;
• 20 septembrie – 24 decembrie 1944.

Ion Lissievici moare in februarie 1974, fiind înmormântat la cimitirul Ghencea Militar. Pe parcursul carierei sale militare a obţinut numeroase distincţii, printre care Coroana României, Steaua României clasa IV, Steaua României cu spade şi panglică de Virtute Militară, Victoria, Bărbaţie şi Credintă, Polonia Restituta etc.

Articol preluat din revista INTELLIGENCE, publicaţie editată de Serviciul Român de Informaţii