Pentru scriitori, mai ales pentru aceia care locuiesc in agitatia bolnava a marilor orase, frustrati in mare masura de gratia si simplitatea naturii, vacanta poate semana adesea cu o evadare din infern. Infern pe care tinjesc sa-l paraseasca temporar, in miezul verii, daca alt anotimp nu le poate oferi aceasta sansa. Ce-i drept, nimeni nu le va garanta linistea si confortul dorit, atunci cind isi transforma intentia in realitate palpabila. Singurul lucru salvator este probabil descoperirea cindva a unui spatiu, la care, reveniti cu entuziasm repetitiv, nu-i mai observa neajunsurile. .
Este aproape un truism sa mai spui ca Romania are locuri dumnezeiesc de frumoase, in care mintea si trupul se pot relaxa cu asupra de masura. Dar, exista frecvent nesansa ca o vacanta traita pe plaiurile noastre, sa se transforme intr-un cosmar absurd. si, cum mult cintatul nostru turism inca are tentaculele intepenite in nepasare, haos si lipsa de orizont, si cum banii se pot cheltui intr-un crescendo de nemultumiri, le-am pus citorva colegi, o intrebare mai mult tandra, decit vindicativa: Va mai atrag vacantele din Romania?
Fac precizarea ca, eu insami iubind peregrinarile prin tara, chiar daca multe si complicate sunt caile dezastrului nostru turistic anuntat si repetat an de an cu obstinatie, inca ma las in voia preversa si miraculoasa a surprizelor de tot felul, spunindu-mi increzatoare: Poate la anul!
Iolanda Malamen
Ion Bogdan Lefter (eseist, istoric si critic literar)
Nimic impotriva vacantelor acasa
Bineinteles ca lumea merita vazuta, deci e musai sa calatorim in largul ei. Totusi, in ultimii ani simt tot mai mult nevoia sa stau in tara, sa ma linistesc, sa nu mai alerg bezmetic tot timpul, chiar si-n vacanta. Asa ca tinjesc toata toamna-iarna-primavara la casa cu livada si padure pe care ne-am luat-o nu demult, pe un deal argesean, unde vreau sa stau toata vara. Anul trecut asa am facut: doar din cind in cind am „evadat” de-acolo pentru citeva reprize mai „de concediu”, tot in Romania, nu-n strainataturi. N-am – adica – nimic impotriva vacantelor acasa: ma simt bine in patria-muma, nu tin sa pozez in „intelectual superior”, „scirbit” de „mizeria locala”…
Irina Petras (eseist, istoric si critic literar)
Nici cu turismul cultural nu stam mai bine…
Astfel pusa intrebarea, s-ar subintelege ca n-au cum sa-mi placa vacantele in tara. Numai ca mie imi plac! Sunt om al locului, tin la vecinatate, la comunitate. Prin urmare, desi ma scot din minti naravurile vechi si noi din turismul romanesc, inregistrez meticulos toate lucrurile bune, ma bucur de fiecare semn de normalitate, urbanitate, de fiecare imbunatatire cu gust, de fiecare detaliu adaugat cu caldura si pricepere unui decor de vacanta.
Mersul ca pe roate al serviciilor din alte tari imi place, desigur, insa fara sa uit o clipa ca sunt cum sunt din cauza generatiilor de oameni ai acestor alte tari care tin mai intai si mai intai la lucrul bine facut si la mandria care decurge din el si nu viseaza exclusiv imbogatiri peste noapte si trageri pe sfoara. De aceea, cand spun „la noi e mai rau ca aiurea”, ma includ printre vinovati. Nu suntem in stare, toti si fiecare in parte, sa ne gospodarim ograda cum se cuvine si tanjim, lenes si snob, dupa ograda dereticata de peste gard. Sigur, vorbesc aici despre detalii tinand de confortul pur si simplu al unei vacante. insa nici cu turismul cultural nu stam mai bine, dar asta e alta poveste…
Dan Lungu (prozator)
Ma retrag la cabana de la marginea Iasului
In ultimii ani, vacantele mele de vara inseamna un minunat timp pentru scris. Abia le astept. Fie ma retrag la cabana de la marginea Iasului (pe care tot o construiesc de cativa ani…), fie plec cu vreo rezidenta de artist pe undeva. in fond, atata timp cat am carnetul cu notite si laptopul cu mine, mi-e indiferent unde ma aflu. Desigur, fac si scurte concedii cu familia. De obicei, in Romania. Numai ca nesimtirea, prostul gust, preturile exagerate si mizeria (mai ales pe litoralul romanesc) ne imping sa cautam alte destinatii.
Florin Toma (prozator)
Unde sunt vacantele de altadata?
Atunci cand am aflat ca fluturii gusta cu picioarele, caci acolo le sunt situate „papilele gustative”, am avut o epifaniuta. Ca, daca m-as flutura, adica as fi fluture, n-as putea omite constatarea ca mi s-au tocit picioarele (va aduceti aminte de soldatul lui Nichita, care marsaluia, marsaluia…!) din pricina atator si atator peisaje „gustate” de-a lungul vietii. Parafrazand inca o data (caci, nu-i asa, oare ce sunt oamenii, daca nu un lant de aminoacizi si parafraze?), pot spune ca nu exista frumuseti geografice, ci doar un alt fel de a gusta ceea ce se vede. Sau, ca sa nu gumilasticizam prea tare conceptul, turismul e o stare de spirit. intre excursia cu scoala la eroica hidrocentrala de la Bicaz, in vremea copilariei mele si pelerinajul la Muntele Athos, de acum o luna, nu e decat o diferenta de priza. De conscience, de sinidisis, cum zice Stagiritul. in rest, tot o apa si o Terra! Unde sunt „all”, inclusiv tristii, comunistii, sinistrii, ministrii, pomanagiii si moftangiii…si, va rog, nu ma mai deranjati cu fleacuri d-astea, sunt in vacanta, da?!
Ardian-Christian Kuciuk (prozator si dramaturg)
Merg cu gandul in locuri unde n-am scris inca
Am copilarit si mi-am petrecut vacantele – pana cand inspiratia a ajuns sa-mi fie tot un fel de vacanta – pe malul Lacului Ohrida: unul dintre cele mai frumoase spatii ale Europei. Norocul acesta a trebuit sa fie platit mai tarziu, uneori in rate, alteori cash, ca sa nu idolatrizez maladiv trecutul si nici sa nu denigrez prezentul. Legatura mea cu litoralul romanesc – unde am ajuns pentru prima oara in vara anului 1993 si apoi am predat timp de aproape 5 ani universitari – este una foarte de profunda. La Neptun si Mangalia am regasit de la inceput franturi de Pogradec (orasul meu natal), iar impletirea frumusetilor mi s-a multiplicat in Grecia peninsulara, in Malta, in Macedonia etc. Acum pot spune ca ma plimb deseori in zone in care am scris, despre care am scris, in care as fi vrut sa scriu, sau doar sa citesc. Dar vara de obicei lucrez foarte mult, asediat de vacantele altora, ca intr-un oras parasit de oameni, si m-am antrenat sa merg cu gandul in locuri unde n-am scris inca si unde n-are de ce sau cum sa fie mai frumos de atat.
(articol aparut in saptamanalul ziuaveche.ro nr.10)
