Acasa InternationalExterne Barack Obama: Folosirea armelor chimice de către Siria, eroare tragică

Barack Obama: Folosirea armelor chimice de către Siria, eroare tragică

scris de M.A.
111 Afisari

Preşedintele american, Barack Obama, l-a avertizat pe omologul său sirian, Bashar al-Assad, că ar comite o „eroare tragică” dacă va decide să folosească armele chimice şi că va fi tras la răspundere în această eventualitate.

Barack Obama: Folosirea armelor chimice de către Siria, eroare tragică

Barack Obama: Folosirea armelor chimice de către Siria, eroare tragică

„Având în vedere stocul de arme chimice ale regimului sirian, vom face în aşa fel încât Assad şi anturajul său să ştie că lumea îi priveşte şi vor da socoteală în faţa SUA şi a comunităţii internaţionale dacă vor face eroarea tragică să le folosească”, a spus preşedintele Obama într-un discurs susţinut în statul Nevada în faţa unor veterani ai armatei, transmite Moldpres.

Declaraţia lui Obama survine după ce autorităţile de la Damasc au recunoscut că posedă arme chimice şi au ameninţat că le vor folosi în cazul unei intervenţii militare occidentale, dar niciodată împotriva propriei populaţii.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, George Little, a reacţionat afirmând că sirienii „nu trebuie să se gândească nici măcar o secundă să folosească armele chimice„. Anterior, oficialii israelieni, printre care şi premierul Benjamin Netanyahu, şi-au exprimat public temerea că mişcarea Hezbollah ar putea să pună mâna pe arsenalul de rachete şi de arme chimice din dotarea armatei siriene.

Rebelii sirieni au acuzat regimul preşedintelui Bashar al-Assad că a transferat arme chimice către aeroporturile de la frontieră, la o zi după ce Damascul a ameninţat că va folosi aceste arme în caz de „agresiune externă”, transmite Mediafax. „Noi, în cadrul comandamentul comun al Armatei Siriene Libere (ASL) în interior, ştim perfect unde se află aceste arme şi poziţionarea lor”, a declarat marţi ASL într-un comunicat. „Dezvăluim că Assad a transferat unele dintre aceste arme şi echipamente de amestec de componente chimice către aeroporturile de la frontieră”, continuă textul, fără a preciza care frontieră.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS