Acasa MagazinLife Lady Gaga este urmărită de fantome pe Twitter

Lady Gaga este urmărită de fantome pe Twitter

scris de Laurentiu Banches
82 Afisari

Într-un raport întocmit de  compania britanică Status People se arată că peste 70% dintre utilizatorii care urmăresc contul de Twitter al lui Lady Gaga sunt falşi.

Lady Gaga este urmarita de peste 20 de milioane de "fantome" pe Twitter(foto:grimunion.com)

Printr-un program dezvoltat de companie pentru depistarea conturilor frauduloase s-a arătat că doar 29% din cele 30 de milioane de „followeri” de pe Twitter pe care îi are Lady Gaga sunt persoane reale. Astfel, potrivit dailymail.co.uk, contul de Twitter al cântăreţei Lady Gaga, care pe 16 august a susţinut primul ei concert în România, este asaltat zilnic de mesaje de la utilizatori care, practic, nu există.

Cei de la Status People sunt de părere că aceaşi situaţie se întâmplă şi în cazul conturilor unor alte staruri ale muzicii cu peste 20 de milioane de „followeri”, precum Justin Bieber, Katy Berry, Rihanna sau Britney Spears. Potrivit mediafax, rezultatele acestei analize sunt relevante în condiţiile în care, atât pentru vedete, cât şi pentru politicieni, numărul mare de fani de pe site-urile de socializare reprezintă o garanţie în relaţia cu sponsorii. Specialiştii de la Status People au precizat că „Pentru 220.000 de noi followeri pot fi câştigate minimum 260 de lire sterline”.

De asemenea, Status People au adăugat că utilizatorii de Twitter se împart în trei categorii: falşi, inactivi şi activi. Proiectul britanicilor a fost dezvoltat după ce aceştia au constatat că unul dintre conturile pe care le monitorizau, cel al Louisei Mensch, membră a Parlamentului britanic din partea conservatorilor, are aproximativ 40.000 de „followeri” falşi.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS