Desertul de la DNA: Don Marius Petcu! Hmmm, delicios!

Excelentă, încântătoare, savuroasă această prăjitură pe care DNA-ul ne-a oferit-o – din fantasticul program „nicio zi fără un dulce”.

Mărturisesc: am descoperit că-mi plac agitaţia şi scandalul şi nu liniştea coclită, fetidă; atunci când ele sunt rodnice, când sunt puroiul pe care îl curăţă bisturiul DNA-ului şi pe care avem ocazia să-l vedem şi noi. Şi aşa cum îmi declaram încântarea, cu ceva timp în urmă, pentru luarea în vizor a acestor interlopi sindicali (nu lideri sindicali) pentru cercetarea averilor, cu atât mai mult o declar astăzi când Marius Petcu: denumirea generică de acum pentru actualii şefi ai sindicatelor, aparţinători ai aceleiaşi găşti şi probabil ai aceloraşi apucături, a fost prins cu mâna băgată adânc în mierea corupţiei; şi foarte probabil a hoţiei, după cum vom afla cât de curând.

Am mai spus-o: mişcarea sindicală este tot atât de vinovată de tot ceea ce s-a întâmplat în România ca şi structura politică. Sindicatele, prin liderii lor centrali şi locali, au participat la devastarea economiei, la umflarea peste poate a sectorului bugetar, la corupţia şefilor şi funcţionarilor de rând, la dezastrul din şcoală şi din sănătate, la şpagă, la combinatoria politică, la mafie. Ei sunt mafia, alături de ceilalţi doni sindicali, politici, administrativi, economici, stradali. Şi astăzi putem vedea, în sfârşit, un falnic mistreţ – Don Marius Petcu! – care sperăm să devină un şi mai falnic cap de mistreţ, în colecţia de trofee mafiote scoase din uz.

Să fim înţeleşi: nu am nimic cu sindicatele în sine. Ba din contră, le-am susţinut ani de zile, i-am susţinut şi pe şefii lor în obiectivele cu care ieşeau în faţă; în sufletul meu, în discuţiile cu cei din jur, în ceea ce am scris, în scurta activitate politică. Îmi lipsesc, pot să spun că tânjesc după nişte sindicate în acea formulă de organizare şi de activitate care să ajute la o  aşezare solidă şi bună a societăţii: să apere oamenii de sclavie (după cum pretind) şi nu să-i facă sclavii lor.

Avem nevoie de sindicate corecte, competente, responsabile aşa cum avem nevoie de politicieni corecţi, compentenţi responsabili. Dar ceea ce avem acum este la polul opus: căţăraţi pe naivitatea, speranţele, greutăţile, nenorocirile, morţile oamenilor o haită de interlopi a confiscat mişcarea sindicală şi a folosit-o doar pentru a aduna; au şantajat, au corupt, au căzut la pace, au furat, au nenorocit, au omorât, au lipsit de viitor, au distrus vieţi.

Dacă vrem ca lucrurile să se schimbe în bine, trebuie făcută curăţenie generală. Mult timp – şi încă şi acum  – s-a crezut şi spus că ea trebuie să înceapă cu zona politică. Dar aceasta, evident, având puterea în mână, fie ea Putere fie Opoziţie, s-a împotrivit, se împotriveşte.

Ceva ceva a pornit şi acolo.

Iată însă că apare o nouă perspectivă: curăţarea şi reaşezarea societăţii de jos în sus, dinspre zona civilă (justiţie, administraţie, economie, clanuri mafiote) către politic. Care, sub presiunea unui român mai lămurit şi mai hotărât, să fie şi el transformat: atât prin decimarea interlopilor lui cât şi prin alegeri.

Nu ştiu dacă aţi constatat şi voi, dar zilele par mai frumoase, mai pline de viaţă, de speranţe, de veselie de când avem regimul cu un dulce pe zi. Iar întrebarea: Oare „cine” prăjitură mai vine? pare că i-a scos pe mulţi din amorţeală; li se dezmorţeşte mintea, le bate inima mai repede, sunt mai vioi. Ca mâine-poimâine am putea avea o naţie renăscută. Voi ce ziceţi?

Paulghitiu2009.blogspot.com