Acasa Stiinta-ITStiinta Meteoritul din Rusia a speriat NASA. Vrea sisteme de alertă mai eficiente

Meteoritul din Rusia a speriat NASA. Vrea sisteme de alertă mai eficiente

scris de Laurentiu Banches
932 Afisari

NASA, universităţi americane şi grupuri private din SUA se mobilizează pentru dezvoltarea unor sisteme de alertă mai eficiente împotriva micilor asteroizi potenţial devastatori.

Meteoritul din Rusia a speriat NASA. Vrea sisteme de alertă mai eficiente

Agenţia spaţială americană (NASA) a subliniat totuşi că un astfel de fenomen precum cel din Rusia este rar: ”Un incident de această amploare nu se produce în medie decât o dată la o sută de ani”. Potrivit declaraţiilor patronul programului ‘Near-Earth Object Program Office’ (NEOO), Lindsey Johnson, ”în urmă cu 10 ani s-a putut detecta asteroidul 2012 DA14”, cu un diametru de 45 de metri, care a trecut aproape pe lângă Terra vineri şi care ar fi fost capabil să distrugă o mare aglomerare urbană. Responsabilul a reamintit că aceste obiecte sunt numeroase în apropierea planetei noastre – circa 500.000 – şi că sunt greu de depistat din cauza dimensiunilor lor mici.

Conform unui obiectiv stabilit de Congresul SUA în 1998, NASA a descoperit deja şi a înregistrat circa 95 % dintre asteroizii cu un diametru mai mare de un kilometru şi care se află în apropiere de orbita Terrei în jurul Soarelui, capabili de distrugeri apocaliptice. În prezent, NEOO detectează şi urmăreşte asteroizi şi comete care trec aproape de Terra cu ajutorul unor telescoape la sol şi orbitale. Cercetătorii calculează masa şi orbita lor pentru a stabili dacă reprezintă un pericol.

În acest sistem, radiotelescopul Arecibo, din Puerto Rico, cu o antenă cu un diametru de 305 metri, poate să observe cu o mare sensibilitate o treime din bolta cerească şi să detecteze asteroizi suficient de mari. Toate observaţiile despre asteroizi făcute în lume de către telescoape, chiar de şi amatori, trebuie transmise către ”Minor Planet Center”, finanţat de NASA şi condus de ”Smithsonian Astrophysical Observatory”, în contul Uniunii Astronomice Internaţionale. Fundaţia B612 caută să strângă suma de 450 milioane de dolari pentru a construi şi dezvolta un telescop spaţial care va fi plasat pe orbită în jurul Soarelui, la 273 milioane de km depărtare de Terra pentru a repera majoritatea dintre aceste obiecte încă invizibile

Cât despre ce s-a întâmplat în Rusia, unul din responsabilii programului NASA pentru detectarea de obiecte celeste aproape de Terra, ‘Near-Earth Object Program Office’ (NEOO), Paul Chodas, estimează că, înainte de a intra în atmosferă deasupra Rusiei, asteroidul măsura 17 metri în diametru, cu o masă de 10 tone. Impactul unor fragmente ale meteoritului, care a provocat rănirea a circa o mie de persoane, a produs o explozie corespunzând unei cifre de aproape 500 de kilotone sau 500.000 de tone de TNT.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS