NASA şi MIT lucrează la un proiect prin care să cerceteze în aproximativ 20 de ani satelitul marţian Phobos cu ajutorul roboţilor „arici”.
Satelitul martian Phobos ar putea fi invadat de roboţi „arici” (foto:techewstube.com)
Aceşti aşa-zişi roboţi arici sunt sfere cu diametrul de 1 metru, acoperite cu ţepi, al cărei design este gândit pentru a face faţă gravitaţiei foarte scăzute de pe satelitul marţian. Phobos este un satelit mic, cu un diametru de cca. 22,2 km, care a fost descoperit ca şi celălalt satelit marţian, Deimos în 1877. Este destul de puţin cunoscut şi nu se ştie dacă este un asteroid capturat de câmpul gravitaţional al planetei Marte sau o bucată desprinsă din planetă cu prilejul unui impact cu un alt corp ceresc.
Phobos este, de asemenea, un loc potrivit pentru a testa diferite tehnologii necesare pentru explorarea planetei Marte. Problema este că, pe Phobos, atracţia gravitaţională are o valoare de 1000 de ori mai mică decât cea de pe Terra, ceea ce face extrem de dificilă deplasarea oricarui vehicul pe roţi, şenile sau picioare, deoarece nu poate fi generată suficientă forţă de tracţiune. Din acest motiv, a construi un rover capabil să exploreze Phobos este o provocare imensă.
Robotul “arici” este o maşinărie hibridă, în acelaşi timp navă spaţială şi rover. Are o formă aproximativ sferică, cu multe faţete acoperite cu panouri solare şi cu “ţepi”. În interiorul carcasei se găsesc trei discuri rotative, aşezate în unghiuri drepte unul faţă de celălalat. Când acestea se rotesc, “ţepii” se înfig în sol, ariciul putându-se astfel deplasa prin rostogoliri sau chiar salturi de 10 metri pe suprafaţa satelitului.
“Aricii” sunt însă doar o parte a tehnologiei de explorare. Aceasta include şi o navă spaţială, Phobos Surveyor, care ar urma să orbiteze în jurul lui Phobos şi să acţioneze ca “nava-mamă” a unui număr de arici (până la 6). Atât Phobos Surveyor, cât şi aricii sunt astfel proiectate încât să fie în mare măsură autonome, de vreme ce s-ar afla la sute de milioane de kilometri depărtare de centrul terestru de control al misiunii.
Misiunea de explorare ar urma să dureze trei ani, incluzând cei doi ani de călătorie de la Pământ până la Phobos. Odată ajuns pe orbita satelitului, Phobos Surveyor ar urma să scaneze suprafaţa planetei, realizând hărţi topografice, şi ar trimite “aricii” unul câte unul, la interval de câteva zile, pentru cercetari mai detaliate. Roboţii ar trimite datele la Surveyor, care le-ar retrimite apoi spre Terra.
Punctul central al misiunii ar urma să fie Craterul Stickney de pe Phobos, care este potrivit descoperă.ro un aşa-numit “punct Lagrange”, în care forţele gravitaţionale ale planetei Marte şi ale satelitului Phobos se echilibrează. Acest fenomen va permite navei Surveyor să zboare staţionar deasupra craterului. Un alt motiv pentru alegerea craterului Stickney este faptul că acesta e foarte adânc, astfel încât în interiorul lui este vizibilă alcătuirea internă a satelitului.
Deşi misiunea încă nu a fost aprobată oficial, specialiştii au construit deja un prototip al navei Phobos Surveyor şi speră ca roboţii-arici să poată fi trimişi spre Phobos în următorii 20 de ani. Planul misiunii urmează să fie prezentat în martie la o conferinţă de specialitate
