Acasa Sport-AutoSport Sferturi Euro 2012: Anglia – Italia, scor 2-4 la penalty (video)

Sferturi Euro 2012: Anglia – Italia, scor 2-4 la penalty (video)

scris de Laurentiu Banches
6.971 Afisari

Italiei s-a calificat în semifinalele EURO 2012, după ce a învins Anglia la loviturile de departajare, cu scorul de 4-2, duminică seara, la Kiev, în sferturile de finală ale competiţiei găzduitea de Polonia şi Ucraina.

Italia a câştigat meritat, chiar dacă doar la penalty-uri, unde au transformat Balotellli, Pirlo, Nocerino şi Diamanti, în timp ce de la englezi au marcat Gerrard şi Rooney. Buffon a apărat şutul lui Ashley Cole, iar Diamanti a marcat ultima lovitură. ”Squadra azzurra”, care a avut ocazii fără număr în acest meci, printre care şi două bare, va juca în semifinale cu Germania, pe 28 iunie. Italienii au abordat agresiv meciul, cu posesie bună, cu presing şi au ratat prima ocazie mare de gol în minutul 3, când De Rossi a prins un voleu de la circa 25 de metri şi mingea a izbit bara porţii lui Hart.

Anglia parcă a fost trezită de această ocazie şi a ratat şi ea golul (5), când Johnson a reluat din 7 metri, dar Buffon a agăţat in extremis balonul. Parker a trimis şi el un şut la poartă, dar imprecis (13). Apoi, Rooney a reluat cu capul peste transversală la centrarea lui Johnson (14). Italia a revenit la cârma jocului şi a controlat meciul, având câteva ocazii mari de gol, mai ales prin incisivul Balotelli. Pirlo l-a găsit pe Balotelli cu o pasă genială (25), dar atacantul lui Manchester City a fost blocat în ultimul moment de Terry. Tot Balotelli a reluat acrobatic (32), dar Hart a fost la post. Anglia a fost periculoasă pe o contră (32), dar Welbeck, găsit excelent de Rooney, a trimis peste poartă din poziţie excelentă de finalizare.

Cassano a avut şi el două şuturi bune, primul alături (33), iar al doilea l-a obligat pe Hart să respingă (38). Balotelli a irosit o nouă ocazie mare de gol (41), la mingea recentrată de Cassano, după care a expediat un trasor (43), peste buturile lui Hart. Şi după pauză meciul a continuat în acelaşi ritm alert, cu atacuri de o parte şi alta. Italia a ratat ocazii mari prin De Rossi (48), care a reluat din 6 metri pe lângă ţintă, De Rossi şi Balotelli, ale căror şuturi au fost respins de Hart, după care Montolivo a trimis peste poartă (52). Balotelli a mai avut o ”foarfecă” în min. 60, dar balonul s-a dus peste transversală.

Anglia şi-a creat şi ea o ocazie mare de gol, prin Young (65), al cărui şut din careu a fost deviat în ultimă instanţă în corner de Abate. Apoi, Buffon a fost atent la lovitura liberă a lui Gerrard, la care Rooney nu a ajuns (77). În finalul meciului, Johnson a salvat golul, la şutul lui Nocerino din careu (89), după o pasă remarcabilă a lui Marchisio. În prelungiri, Italia a fost aproape să marcheze, dar şutul-centrare al lui Diamanti a lovit bara (101). Acelaşi Diamanti a fost în prima plan în min. 113, când a reluat pe lângă poartă la centrarea lui Balzaretti, însă nu s-a marcat şi meciul a ajuns la loviturile de departajare.


England v. Italy Pens 2-4 Full Highlights and… de kofiswag

Diamanti a marcat lovitura decisivă, după ce Young şi Cole au ratat, la fel ca şi Montolivo. Cifrele oferite de UEFA pentru acest meci sunt relevante: Italia a avut o posesie a mingii de 64%-36%, 35-9 la şuturi la poartă şi 20-4 pe poartă şi două bare.

Anglia – Italia 0-0 (0-0, 0-0), după prelungiri; 2-4 la loviturile de departajare. Au executat în ordine loviturile de departajare: Mario Balotelli 0-1 (gol), Steven Gerrard 1-1 (gol), Riccardo Montolivo 1-1 (ratare – pe lângă), Wayne Rooney 2-1 (gol), Andrea Pirlo 2-2 (gol), Ashley Young 2-2 (ratare – bară transversală), Antonio Nocerino 2-3 (gol), Ashley Cole 2-3 (ratare – apără Buffon), Alessandro Diamanti 2-4 (gol)


Anglia şi Italia se întâlnesc în ultimul sfert de finală de la Euro 2012, duminică, 24 iunie, pe stadionul Olimpic din Kiev, începând cu ora 21:45.

Sferturi 2012: Anglia vs Italia

Evoluţiile de înainte de startul acestui turneu final din Ucraina şi Polonia atât în preliminarii cât şi în amicale nu au fost foarte încurajatoare pentru cele două formaţii, dar la acest turneu final atât Italia, cât şi Anglia, care s-a confruntat cu foarte multe probleme de lot au arătat că pot juca un fotbal de calitate şi îşi merită locul în această fază şi într-o eventuală semifinală. Italia s-a calificat în sferturi de pe poziţia a două, într-o grupă C câştigată de campioana europeană Spania, care a învins fără drept de apel Franţa în sfertul de finală de sâmbătă, echipă cu care Anglia a terminat doar la egalitate în grupa D, pe care a câştigat-o şi cu ajutorul Suediei.

Meciul dintre Anglia şi Italia este cu siguranţă şi cel mai echilibrat dintre toate cele 4 partide din această fază şi nu numai din pricina evoluţiilor recente, ci şi din cele indicate de statistică. Dintre cele 22 de partide disputate între cele două, “Squadra Azzura” are 9 victorie, reprezentativa albionului 7, iar 6 s-au terminat la egalitate. Ultimul meci la un campionat european între cele două a avut loc în 1980, când Italia a câştigat cu 1-0 pe propriul teren la Torino şi s-a calificat în play-off-ul pentru locul al 3-lea.

Selecţionerul italian Cessare Prandelli, le-a cerut jucătorilor săi să joace “fără frică” în faţa reprezentativei Angliei, care poate fi bătută. Înainte de această partidă, antrenorul italian se confruntă si cu o problemă de lot, Giorigo Chiellini accidentându-se în meciul cu Croaţia din cea de-a doua etapă din grupa C.

Antrenorul Roy Hodgson este un cunoscător al fotbalului italian, antrenând în trecut Inter Milano şi Udinese şi conform uefa.com s-a arătat foarte impresionat de Italia la acest turneu final, lăudându-l pe omologul său Cessare Prandelli pentru munca depusă. Echipa care va merge mai departe dintre cele două echipa va avea de jucat în semifinale cu Germania, care este mare favorită să dispute finala Euro 2012 în compania Spaniei.

1 comentariu

nicu 25-06-2012 - 08:20

De la ce post TV sunt imaginile? In ce limba vorbesc?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS