Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Referendum. Familiile Năstase şi Iliescu, printre primii votanţi. Ce au declarat

Referendum. Familiile Năstase şi Iliescu, printre primii votanţi. Ce au declarat

scris de C.P.
329 Afisari

Secţiile de votare s-au deschis duminică, la ora 7,00, la urne fiind aşteptaţi, până la ora 23,00, 18.292.514 alegători pentru a se pronunţa prin ‘da’ sau ‘nu’ asupra demiterii preşedintelui Traian Băsescu, suspendat de Parlament pe data de 6 iulie.

Referendum. Familiile Năstase şi Iliescu, printre primii votanţi (foto:realitatea.net)

Dana Năstase, soţia lui Adrian Năstase, şi cei doi fii ai fostului premier, condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, au votat în jurul orei 07:40, la o secţie din centrul Capitalei, anunţă Realitatea TV. La plecare, cei trei s-au intalnit cu presedintele onorific al PSD, Ion Iliescu, insotit de soţia sa Nina, care au venit la aceeasi secţie pentru a-şi exercita dreptul de vot. „Desi votul e secret, am votat ‘DA’ pentru ca este o necesitatea pentru limpezirea situatiei din tara”, a declarat Ion Iliescu la plecarea din sectia de votare. Fostul presedinte al Romaniei a precizat ca asteapta „cu seninatate” si „cu interes” rezultatul referendumului si ca „indiferent la ce ora votam, optiune era clara.”

Intrebat ce crede ca se intampla dupa referendum, Ion Iliescu a declarat ca asteapta „sa se limpezeasca apele, se se limpezeasca climatul din tara” si sa dispara „un factor perturbator, si asta este necesar pentru linistea generala”. Raspunzand unei intrebari, presedintele de onoare al PSD a precizat ca nu stie daca va merge la sediul partidului la inchiderea urnelor.

Dana Năstase nu a dorit să facă nicio declaraţie, însă i-a spus fostului preşedinte al României că s-a prezentat la vot pentru că „a sperat să fie mai multă linişte dimineaţa”. Adrian Năstase, aflat în penitenciarul Jilava nu poate vota, deoarece şi-a pierdut  drepturile electorale printr-o hotărâre definitivă.

3 comentarii

Pacuraras 29-07-2012 - 16:01

Aseara am aflat ca s-a prapadit un om care semna ca ˝Motanul Incaltat˝ pe fostul forum de la Ziua.Am stat pana tarziu, am fumat tigari…M-am gandit, m-am uitat de peste apa Vavilonului si am vazut..Am vazut cum toate crizele, interesele si patimile economice, financiare, sociale si politice ale zilei devenisera foarte mici si foarte departe.La apa Vavilonului, acolo sedzum…Lumea a mai saracit cu un om bun iar noi am mai saracit cu un roman.
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l hodineasca..

Pribeagul 29-07-2012 - 19:56

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace!

Cind s-a primit vestea, a fost priveghiu pe Zv.

Vezi la: https://www.ziuaveche.ro/international/externe/de-ce-spune-obama-ca-a-esuat-107713.html/comment-page-1#comments

Articol: De ce spune Obama că a eşuat?

Toate cele bune.

Victor 29-07-2012 - 20:15

Ion Iliescu a declarat ca asteapta “sa se limpezeasca apele, se se limpezeasca climatul din tara” si sa dispara “un factor perturbator, si asta este necesar pentru linistea generala

ce tupeu de iresponsabil…pai factorul perturbator esti dumneata si modul josnic de a face politica ,fara scrupule ,totul este permis pt a obtine puterea …ce bre ai memorie de peste…

Ce vrea iliescu ,:simplu …Statuia sa asezata pe Catedrala mintuirii neamului…..!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult