Acasa Actualitate-InternaSocial Rezultate 2013 – Admitere Medicina UMF Carol Davila

Rezultate 2013 – Admitere Medicina UMF Carol Davila

scris de Ziua Veche
31.252 Afisari

Peste 4.500 de candidaţi au susţinut examenul de admitere la cele patru facultăţi ale Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila”.

Rezultate Medicina UMF Carol Davila - 2013

Corectarea tezelor s-a făcut în sala de concurs, în prezenţa candidaţilor, cărora li s-a comunicat punctajul, sub semnătură. Fiecare răspuns corect la întrebare a fost notat cu un punct. Punctajul obţinut este transformat în notă. Ulterior, toate grilele de concurs au fost  reverificate prin scanare pe calculator.

Rezultatele finale şi lista candidaţilor admişi vor fi afişate la avizierele facultăţilor în cel mult 48 de ore de la terminarea probelor. Sunt declaraţi admişi candidaţii al căror punctaj la examenul scris este egal sau superior aceluia corespunzător notei 5,00.

La Facultatea de Moaşe şi Asistenţi Medicali declararea candidaţilor admişi va fi în funcţie de punctajul obţinut şi ordinea opţiunilor pentru specializările oferite, formulate în scris de candidaţi. Candidaţii olimpici sunt admişi automat, fără a mai fi necesară susţinerea examenului de admitere.

La Facultatea de Medicină sunt 5,2 candidaţi pe un loc finanţat de la buget, în timp ce pentru Facultatea de Medicină Dentară sunt 9,7 candidaţi pe un loc la buget. Anul acesta numărul candidaţilor înscrişi a crescut comparativ cu anul trecut.

Pentru înscrierea la Facultatea de Medicină, unde există 432 de locuri finanţate de la buget, au fost validaţi 2.262 de candidaţi, dintre care 28 de olimpici, precum şi 53 de candidaţi care au optat din start pentru locurile disponibile la taxă.  La Facultatea de Medicină Dentară, unde s-au alocat 131 de locuri subvenţionate de stat, s-au înscris 1.280 de candidaţi, dintre care 44 au ales să aplice pentru locurile existente cu taxă. Un număr de 408 absolvenţi de liceu au ales Facultatea de Farmacie, dintre care 21 locurile cu taxă, numărul de locuri alocat la buget anul acesta fiind de 131.
Facultatea de Moaşe dispune de 156 de locuri la buget, pentru care s-au înscris 591 de candidaţi, dintre care 20 au aplicat pe locurile disponibile cu taxă.

VEZI AICI REZULTATELE la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, sesiunea iulie 2013.

O condiţie necesară însă admiterii la facultăţile Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila‘ din Bucureşti o reprezintă promovarea examenului de admitere cu un punctaj egal sau superior aceluia corespunzător notei 5,00.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS