Acasa BusinessCompanii Vicepreședintele GRAMPET Group a fost concediat pe loc din cauza rușilor

Vicepreședintele GRAMPET Group a fost concediat pe loc din cauza rușilor

scris de Bogdan Crețu Roman
124 Afisari

GRAMPET Group, liderul transportului feroviar privat de marfă din România, anunță că vicepreședinte grupului de companii, Călin Grațian, a fost demis, joi, 18 aprilie, cu efect imediat. Vicepreședintele GRAMPET este acuzat că a intermediat o afacere prin care investitori din Rusia ar fi urmat să cumpere societatea românească Popeci Utilaj Greu.

”GRAMPET Group, liderul transportului feroviar privat de marfă din România, anunță că vicepreședinte grupului de companii, Călin Grațian, a fost demis, joi, 18 aprilie, cu efect imediat, din cauza asocierii acestuia cu atragerea unor investitori ruși din cadrul companiei Transmasholding în discuțiile privind achiziția societății Popeci Utilaj Greu, creând astfel concurență neloială.

În prezent, Grampet Logistics a inițiat o acțiune în justiție împotriva societății Popeci Utilaj Greu, în vederea respectării obligațiilor asumate, și va aștepta decizia instanței judecătorești în acest caz.

Cu o istorie de 25 de ani, Grampet Group a devenit cel mai mare grup de companii private feroviare cu acționariat românesc din Europa de Sud-Est, iar planurile noastre pentru viitor sunt extrem de ambițioase. Ne aflăm în plin proces de reproiectare organizațională, iar obiectivul propus este îmbunătățirea constantă a echipei de management, prin renunțarea la unele colaborări și cooptarea de noi specialiști cu experiență relevantă pentru activitatea companiei noastre. Despărțirea de vicepreședintele Călin Grațian, înainte de o decizie a instanței, denotă interesul nostru în asigurarea unui leadership performant, profesonist și orientat către obiectivele noastre strategice pe termen lung. Suntem hotărâți să ne menținem poziția de lider în industria de transport feroviar de marfă și vom lua toate măsurile care se impun în vederea consolidării echipei noastre de management”, spune Gruia Stoica, președinte GRAMPET.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS