Bilanţul Islamic al Primăverii arabe

Primăvara arabă, cu cereri economice, democratice şi seculariste aduce la putere în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, islamul politic cu comportament imprevizibil.

Bilanţul Islamic al Primăverii arabe

Islamul politic radical, islamul militant, mişcările islamiste nu au avut niciun rol în primăvara arabă, nu au fost catalizatorii ei – este ce s-a repetat obsesiv în perioada de vârf a revoltelor peste tot în lumea arabă. Este şi ce a fost oferit ca argument suprem pentru calmarea temerilor într-un spaţiu în care cultura politică şi socială a fost marcată de mişcările radicale ca alternativă la regimurile vremii. Prima afirmaţie este corectă, da, islamul radical şi politic a fost el însuşi luat prin surprindere de mişcările populare, mişcările radicale islamiste nu au fost catalizatori ai schimbărilor care au măturat şi mătură încă spaţiul arab, însă au fost forţele care s-au trezit cel mai repede şi, firesc, au prins valul schimbărilor.

Singura ţară în care nu este clar, din lipsa informaţiilor independente suficiente, cine anume a pornit protestele, este Siria, unde sursa iniţială a opoziţiei este bănuită a fi în zona Fratilor Musulmani sirieni, ceea ce nu înseamnă însă că în acest moment, revoltele nu sunt extinse la o mare parte a populaţiei. A doua afirmaţie, că derapajele spre un islam politic radical în regiune nu vor apărea pentru că primăvara arabă nu a fost pornită de mişcări islamiste, are multe fisuri. În primul rând, protestele, peste tot în regiune, au fost rapid alimentate şi de astfel de mişcări, ai căror membri s-au grăbit să se amestece, să se lipească la motorul principal format din elitele intelectuale, tineret şi studenţime, în timp ce marea masă populară, tăcută de cele mai multe ori, s-a mulţumit să urmărească la la televizor evenimentele.

Schimbarea la faţă a islamiştilor

Ce au facut mişcările islamice a fost să se adapteze la circumstanţe şi să prezinte o faţă nouă, reformată, ruptă de obiceiurile violente ale trecutului. În Maroc, deşi islamiştii au obţinut cele mai multe voturi, regele a avut grijă ca în noua constituţie reformată, aprobată prin referendum de popor în această vară, să păstreze ultimul cuvânt în chestiuni de politică externă, apărare şi mai ales religie.

În Tunisia, islamiştii, care au obţinut cele mai multe voturi, au repetat obsesiv, încă dinainte să fie prezentate rezultatele scrutinului că nu au nicio intenţie să impună legea islamică şi că oricine se poate exprima liber şi secularist, că au un program strict de recuperare economică şi de reformare politică şi instituţională a ţării. În plus, un argument care poate da oarecare linişte celor care se tem de ridicarea unui Orient radical islamic este că toate aceste ţări, cu Egiptul în frunte, depind substanţial de turism, de unde vine grosul veniturilor, iar dacă pe străzi ar deveni prea vizibilă respectarea literei islamului, asta ar alunga tocmai categoria cu cei mai mulţi bani de cheltuit – turiştii occidentali în pantaloni scurţi incorecţi din punct de vedere al codului de îmbrăcăminte islamic. Dar, şi aceast argument este pus de mulţi la îndoială, la un loc cu noua imagine reformată a vechilor mişcări radicale.

Liberalul egiptean, Sameh Makram Ebeid spune că nu crede, de exemplu, în reformarea Fraţilor Musulmani egipteni. “„Fraţii Musulmani şi-au tot schimbat pielea politică. Acum ultima pe care o poartă la vedere este de partid care spune că vrea guvern civil dar cu o bază religioasă, ceea ce pentru naivi sună bine, dar la o analiză mai profundă e clar că vorbesc despre un guvern religios şi un stat religios” susţine Sameh Makram Ebeid, de la partidul liberal Wafd. Alţi egipteni consideră că Fraţii Musulmani au renunţat şi vor renunţa în continuare la tradiţia atentatelor şi la ideologia radicală, tocmai dacă şi pentru că vor fi implicaţi într-o viaţă politică firească. „Fraţii se vor radicaliza doar dacă li se refuză participarea în politica la vedere şi dacă sunt împinşi din nou în subteran” consideră Mohamed Mostafa de la agenţia MENA. Peste tot în Orientul mijlociu şi Africa de Nord, mişcările islamiste au sesizat momentul în care, grupuri predominant seculariste au reuşit să antreneze căderea dictatorilor arabi pe care anii de atentate teroriste, calea aleasă de mişcările radicale, nu reuşiseră să îi clatine.

În urma dictatorilor au rămas un vid de putere şi o populaţie needucată în exerciţiul democratic, fără posibilitatea de a recunoaşte noi forţe politice şi cu o preferinţă spre ceea ce le este familiar, adică islamul militant. În mai tot spaţiul arab, timpul scurt de la căderea regimurilor autoritare până la alegeri libere, nu a fost suficient pentru consolidarea în mintea alegătorilor a unor partide noi, seculariste. Activista Deena Gamil explică de ce, de exemplu, în cazul Egiptului, opţiunile s-au îndreptat mai mult spre islamiştii din Partidul Libertate şi Adevăr al Fraţilor Musulmani:”Niciun partid de opoziţie tradiţional din Egipt nu are o bază populară reală, iar asta e o problemă, nu sunt nişte partide adevărate pentru că am trăit într-o dictatură mult timp, iar opoziţia era pentru ochii presei, dar nu participa la un proces democratic, nu i se permitea să se conecteze cu populaţia, să o reprezinte, să acţioneze în numele ei”explică Deena Gamil.

Puritatea islamică primeşte voturi

În ţări ca Tunisia, Maroc şi Egipt, electoratul şi-a exprimat o opţiune bazată mai ales pe faptul că, acolo unde regimurile recent prăbuşite (sau doar reformate ca în cazul Marocului) au eşuat iar şi iar, ani la rând, acolo unde guvernele au fost absente, mişcările islamice au construit şcoli, spitale şi drumuri, au oferit educaţie şi chiar au pus la punct bănci islamice. Aşa au reuşit să câştige simpatia populaţiei uitate de vechile regimuri la putere şi aşa au reuşit să ajungă acum la putere.

Citeşte mai mult pe RADOR