Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Nicuşor Dan se întâlneşte cu liderii coaliţiei

Nicuşor Dan se întâlneşte cu liderii coaliţiei

scris de B.C.R
23 Afisari

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat, marţi, la Palatul Cotroceni, liderii coaliţiei. Pe agenda discuţiilor ar putea fi subiectele sensibile care au provocat dispute în coaliţie, între care plafonarea preţurilor la produsele de bază şi aşteptata decizie a Curţii Constituţionale cu privire la legile din al doilea pachet de măsuri de reducere a deficitului.

  Administraţia Prezidenţială anunţă, marţi dimineaţă, că preşedintele Nicuşor Dan se va întâlni, de la ora 11.00, cu liderii coaliţiei de guvernare. 

Plafonarea preţurilor la unele alimente de bază expiră la finalul acestei luni şi coaliţia nu a luat o decizie dacă va prelungi sau nu măsura. PSD insistă ca măsură să fie prelungită, având chiar un demers în acest sens în Senat. Premierul Ilie Bolojan a anunţat că, la ultima prelungire a măsurii, în coaliţie s-a stabilit că de la 1 octombrie ar urma să nu mai existe o nouă plafonare a adausului comercial la unele alimente de bază. 

 

Senatorul Daniel Zamfir a declarat, luni, că PSD a depus un amendament la Senat, care se referă la prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, el apreciind că nu forţează nicio mână, pentru că plafonarea nu aduce nicio implicaţie bugetară, iar dacă premierul renunţă la decizia de a nu prelungi măsura, atunci pot retrage amendamentul. 

Un alt subiect fierbinte în coaliţie este aşteptata decizie a magistraţilor Curţii Constituţionale cu privire la constituţionalitatea legilor adoptate în cel de-al doilea pachet de măsuri, între care pensionarea magistraţilor. 

Curtea Constituţională are, miercuri, pe ordinea de zi a şedinţei mai multe sesizării care vizează aceste proiecte, iar, în cazul unei decizii care stabileşte că modificările aduse prevederilor cu privire la pensionarea magistraţilor sunt neconstituţionale, mai mulţi lideri politici au anunţat că Guvernul nu ar mai avea legitimitate. 

Un alt subiect intens discutat în spaţiul politic, deşi nu s-a ajuns la nicio decizie, este stabilirea datei pentru alegerile pentru primar general al Capitalei. Termenul legal pentru stabilirea datei a expirat la începutul lunii septembrie. 

Liderii coaliţiei ar urma să se întâlnească ulterior şedinţei cu preşedintele Nicuşor Dan. 

Parerea ta

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult