FCSB a fost învinsă de echipa elvețiană Young Boys Berna cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Arena Națională din București, în etapa a doua a competiției de fotbal Europa League.
Oaspeții s-au impus prin dubla lui Joel Monteiro (11, 36), într-un meci în care portarul Ștefan Târnovanu a fost cel mai bun om al campioanei României, remarcându-se mai ales în prima repriză.
Young Boys a început în forță și a ratat deschiderea scorului în min. 3, când Monteiro a tras la colțul scurt, dar Târnovanu a respins.
FCSB a replicat prin Mihai Popescu (8), care a trimis cu capul de la 5 metri pe lângă, în urma unui corner executat de Denis Alibec.
Oaspeții au marcat prin Joel Monteiro (11), cu un șut de la 14 metri, după centrarea lui Janko, într-un moment în care FCSB juca în zece, Edjouma fiind accidentat.
Ofensiva echipei antrenate de Giorgio Contini și de fostul internațional român Zoltan Kadar a continuat, iar Târnovanu s-a remarcat la șuturile lui Hadjam (13), Gigovic (20, 30).
Și FCSB și-a creat o serie de oportunități, însă gradul lor de periculozitate a fost destul de scăzut. Alibec a fost imprecis (14, 27), Benito a respins salvator din fața sa, la centrarea lui Thiam (26), iar șutul din unghi al senegalezului a fost blocat de Benito (32).
În min. 36, Monteiro a fost lansat pe contraatac de Edimilson Fernandes și a majorat diferența cu un șut printre picioarele lui Ngezana.
Până la finalul primei reprize, Alibec a mai trimis două șuturi (37, 40), fără emoții pentru Keller, dar Young Boys a ratat o ocazie mare prin ivorianul Bedia (45+2), care a șutat pe lângă țintă, singur cu portarul, după o neînțelegere între Miculescu și Ngezana.
”Roș-albaștrii” au început mai montați partea secundă, însă Tănase a fost imprecis din lovitură liberă de la 18 metri (47).
Vizitatorii l-au întrebuințat din nou pe Târnovanu, prin Bedia (55) și Edimilson Fernandes (55), iar Gigovic (56) a șutat puțin pe lângă de la 16 metri. Cordova (63) și-a făcut și el simțită prezența pe teren, trimițând cu capul puțin peste poartă, la un corner executat de Edimilson Fernandes.
FCSB a presat pe final, căutând măcar golul de onoare, dar i-a lipsit ultima pasă sau un dram de șansă. Politic a fost aproape de gol (66), după o neatenție a lui Lauper, iar apoi a șutat de la 22 de metri și Keller a reținut (74).
Pantea (83) a șutat peste poartă (83), de la circa 20 de metri.
Young Boys și-a luat revanșa după ce a pierdut acasă cu Panathinaikos, 1-4, în prima etapă, în timp ce FCSB rămâne cu victoria din Olanda, 1-0 cu Go Ahead Eagles.
FCSB va juca următorul meci cu Bologna (23 octombrie, București), iar apoi cu FC Basel (6 noiembrie, în deplasare), Steaua Roșie (27 noiembrie, la Belgrad), Feyenoord (11 decembrie, la București), Dinamo Zagreb (22 ianuarie, în deplasare) și Fenerbahce (29 ianuarie, la București).
FCSB – Young Boys Berna 0-2 (0-2)
A marcat: Joel Monteiro (11, 36).
București, Arena Națională: 20.056 spectatori
Europa League – etapa a doua
Au evoluat echipele:
FCSB: 32. Ștefan Târnovanu – 2. Valentin Crețu, 30. Siyabonga Ngezana, 17. Mihai Popescu, 28. Alexandru Pantea – 42. Baba Alhassan, 18. Malcom Edjouma (10. Florin Tănase, 13) – 11. David Miculescu (căpitan; 31. Juri Cisotti, 36), 37. Octavian Popescu (20. Dennis Politic, 59), 93. Mamadou Thiam (27. Darius Olaru, 46) – 7. Denis Alibec (9. Daniel Bîrligea, 46). Antrenor: Elias Charalambous.
Rezerve neutilizate: 34. Mihai Udrea, 38. Lukas Zima – 8. Adrian Șut, 12. David Kiki, 33. Risto Radunovic.
Young Boys: 1. Marvin Keller – 17. Saidy Janko, 30. Sandro Lauper (4. Tanguy Zoukrou, 87), 23. Loris Benito (căpitan), 3. Jaouen Hadjam – 39. Darian Males (16. Christian Fassnacht, 69), 45. Rayan Raveloson (13. Dominik Pech, 70), 6. Edimilson Fernandes, 77. Joel Monteiro (25. Emmanuel Tsimba, 87) – 29. Chris Bedia (9. Sergio Cordova, 62), 37. Armin Gigovic. Antrenor: Giorgio Contini.
Rezerve neutilizate: 12. Heinz Lindner, 40. Dario Marzino – 2. Ryan Andrews, 7. Alan Virginius, 11. Ebrima Colley, 57. Olivier Mambwa, 66. Rhodri Smith.
Arbitru: Mohammed Al-Hakim; arbitri asistenți: Mehmet Culum, Fredrik Klyver; al patrulea oficial: Joakim Oestling (toți din Suedia)
Arbitru video: Pawel Malec; arbitru asistent video: Kornel Paszkiewicz (ambii din Polonia)
Observator UEFA pentru arbitri: Bosko Jovanetic (Serbia); Delegat UEFA: Balazs Makray (Ungaria)
Cartonașe galbene: Monteiro (34), Raveloson (59), Politic (68), Hadjam (82).