Acasa Revista Presei Revista presei internaţionale, 11 septembrie 2025

Revista presei internaţionale, 11 septembrie 2025

scris de Z.V.
25 Afisari

Pentru prima dată de la începerea războiului din Ucraina, drone rusești au fost doborâte pe teritoriul unui stat membru al NATO, Polonia. După cum reține The New York Times, Polonia a anunțat că a doborât o serie de drone rusești intrate în spațiul său aerian, calificând incidentul drept un „act de agresiune” din partea Moscovei.

Revista presei

„Ne aflăm în fața unei provocări de amploare”, a spus premierul Poloniei, Donald Tusk. „Situația este gravă și, fără îndoială, trebuie să ne pregătim în vederea mai multor scenarii”. Forțele aeriene ale NATO, inclusiv cele poloneze, au trimis avioane de război și au pus bazele aeriene în stare de alertă, după cum afirmă armata poloneză. “O serie de oficiali și experți afirmă că, și dacă ar fi vorba despre o incursiune accidentală, demersul ar putea scăpa rapid de sub control. Polonia și alte câteva țări est-europene se află deja în stare de alertă, temându-se că demersurile expansioniste ale Kremlinului ar putea trece dincolo de frontierele Ucrainei, pe teritorii care au făcut cândva parte din blocul comunist”.
Armata rusă a afirmat că nu a vizat Polonia, menționează La Libre Belgique. „Nu a existat nicio intenție de a ataca ținte de pe teritoriul polonez”, a comunicat ministerul rus al Apărării într-un mesaj referitor la noile sale atacuri nocturne împotriva Ucrainei, fără a confirma că dronele au intrat într-adevăr în spațiul aerian polonez. „Suntem pregătiți să purtăm consultări pe această temă cu Ministerul polonez al Apărării”, a adăugat acesta.
Sub titlul „Slăbiciunea intrinsecă a apărării Europei”, publicația Diario de Noticias din Portugalia comentează că „Uniunea Europeană a petrecut ultimii trei ani plătind arme, muniții, tehnologie, echipamente, alimente și alte materiale esențiale în conflictul dintre Ucraina și invadatorul rus. A făcut-o din principiu; a făcut-o pentru că se simte amenințată; dar a făcut-o și pentru că și-a recunoscut slăbiciunea intrinsecă – o birocrație debilitantă, recunoscută de toată lumea, în special de dușmanii săi, și o dificultate enormă în luarea unor decizii comune rapid și eficient. Există un alt obstacol enorm în adoptarea de către Europa de decizii dificile pe care uneori ar trebui să le ia: incapacitatea fiecăruia dintre cele 27 de guverne de a-și convinge alegătorii că apărarea Uniunii este o prioritate care s-ar putea suprapune pe cheltuielile din cadrul statului social, pe asistența medicală sau pe educație. Anii petrecuți de statele membre demontând cele mai elementare structuri de apărare, fără a canaliza o parte serioasă din cercetarea și dezvoltarea europeană pentru a-și consolida arsenalele au tocit tăișul, au ruginit o parte a blindajului. Poate până la punctul în care cetățenii europeni nu sunt dispuși, dacă nu chiar incapabili, să se redreseze”.
Statele Unite vor să împingă Europa să sancționeze India și China în schimbul unor măsuri americane similare la adresa Rusiei, scrie La Libre Belgique. „Washingtonul este pregătit să impună taxe suplimentare cumpărătorilor de petrol rusesc, precum China și India, dacă Uniunea Europeană face același lucru, pentru a limita finanțarea războiului Moscovei în Ucraina”, a declarat pentru AFP un oficial american. „Donald Trump s-a alăturat pentru scurt timp unei convorbiri între oficiali americani și europeni pe această temă pentru a face presiuni asupra Bruxellesului să accepte taxe vamale de 50% până la 100% pentru China și India, cei doi principali clienți ai petrolului rusesc. Washingtonul face presiuni pentru implementarea unor taxe vamale care să vizeze cumpărătorii de petrol rusesc. Statele Unite au făcut deja acest lucru împotriva Indiei și vor să-l aplice şi împotriva Chinei”. Întrebat duminică, la Casa Albă, dacă este pregătit să lanseze o nouă fază de sancțiuni împotriva Rusiei, Donald Trump a răspuns: „Da, sunt”.
Situația tensionată din Franța, generată de măsurile bugetare propuse de guvernul deja demisionar, rămâne în atenția presei care monitorizează cele mai recente evoluții. După cum notează Liberation, “odată cu instalarea noului prim-ministru Sébastien Lecornu, succesor al lui François Bayrou, aproape 500 de acțiuni reunind 29.000 de persoane au fost înregistrate în întreaga țară, sub revendicări diverse. Miercuri, mișcarea Blocăm totul, mobilizare cetățenească născută pe rețelele sociale în mijlocul verii înainte de a fi susținută de partidele de stânga, a început în zori, după o noapte liniștită. Aproximativ 80.000 de polițiști și jandarmi au fost mobilizați pe teritoriul național, unii încă de marți seara. Forțele de ordine au procedat miercuri, la miezul zilei, la reținerea a 295 de persoane pe întreg teritoriul”.
Presa internațională urmărește și escaladarea situației din Orientul Mijlociu, unde Israelul a lansat rachete asupra capitalei Qatarului. „Doha se confruntă cu abandonarea de către protectorul său american”, titrează Le Monde. „Faptul că Administrația de la Washington nu s-a opus planurilor statului evreu și nu a condamnat formal operațiunea constituie o ruptură majoră a pactului care, de zeci de ani, lega monarhia din Golf de Statele Unite. Loviturile israeliene împotriva capitalei Doha de marți, 9 septembrie, au aruncat populația micului emirat din Golf într-o stare de stupefacție generală. La sfârșitul lunii iunie, rachete brăzdau deja cerul la Doha. Erau proiectile trase de Teheran către uriașa bază Al-Udeid, cartier general al operațiunilor americane în Orientul Mijlociu, implantată în deșertul qatarez. Însă operațiunea, desfășurată ca represalii la bombardamentele asupra siturilor nucleare iraniene ordonate de Donald Trump, fusese atent coregrafiată. Republica islamică își prevenise vecinul din Golf cu câteva ore înainte, permițându-i să intercepteze în zbor aproape toate rachetele. Nimic asemănător în cazul israelian”.

Florin Matei, Agenția de Presă RADOR

Parerea ta

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS