Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roDezvaluiri Buzău: Autorul unui omor deosebit de grav, indentificat după 23 de ani / El este în penitenciar, fiind condamnat pentru o crimă comisă după cea care rămăsese cu autor necunoscut

Buzău: Autorul unui omor deosebit de grav, indentificat după 23 de ani / El este în penitenciar, fiind condamnat pentru o crimă comisă după cea care rămăsese cu autor necunoscut

scris de A.P.
30 Afisari

Autorul unui omor deosebit de grav, comis în ianuarie 2002, a fist indentificat după 23 de ani. El este în penitenciar, fiind condamnat pentru o crimă comisă în septembrie 2002, iar în timp ce era în închisoare a fost condambat şi pentru ultraj, după ce a atacat un gardian.

  ”Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.G. (aflat în executarea unei pedepse privative de libertate dispuse în altă cauză), sub aspectul comiterii infracţiunii de omor deosebit de grav prev. de art.174, art.176 lit.d V.C.P. cu aplic. art.5 alin.1 C.P”, au transmis, joi, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Potrivit acestora, în noaptea de 23/24.01.2002, în jurul orei 22:00, însoţit de concubina de la acea vreme, bărbatul a pătruns prin efracţie, dislocând uşa de la intrare, prin lovire cu umărul, în imobilul persoanei vătămate în vârstă de 81 ani din comuna Smeeni, judeţul Buzău.

”În momentul în care a fost surprins de către victimă, a acţionat violent, lovind-o pe aceasta în mod repetat cu un topor în zona capului, umărului, toracelui şi mâinii stângi, creându-i numeroase leziuni traumatice, hemoragie meningo-cerebrală şi dilacerală cerebrală consecinţă a fracturii de boltă şi bază craniană, leziunile de violenţă constatate având legătură directă, necondiţionată cu decesul, aşa cum rezultă din raportul medico-legal de necropsie nr.28/C/2002 emis de S.J.M.L. BUZĂU, după care ulterior a sustras mai multe bunuri aparţinând persoanei vătămate, pe care le-a depozitat într-o geantă de voiaj pe care o avea asupra lui”, precizează procurorii.

 

Aceştia menţionează că inculpatul se află încarcerat în penitenciar, în executarea unei alte pedepse de 25 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie (fapte săvârşite la data de 22.09.2002), pedeapsă din care mai are de executat aproximativ 2 ani de închisoare.

”În timp ce era încarcerat, inculpatul nu a abandonat pornirile infracţionale şi a fost condamnat în anul 2011 pentru comiterea infracţiunii de ultraj, asupra unui lucrător de penitenciar. Cauza figura din anul 2002 în evidenţa cauzelor cu autori necunoscuţi, astfel că au fost efectuate cercetări complexe (audieri/reaudieri de martori, măsuri speciale de supraveghere, verificări în cadrul mai multor penitenciare din ţară), fiind obţinute probe care au condus la identificarea autorului şi trimiterea acestuia în judecată”, se mai arată în comuniciatul de rpesă al procurorilor.

 

Parerea ta

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS