Într-un interviu pentru postul de radio Kol Israel, preşedintele Traian Băsescu a declarat că în cadrul vizitei pe care o va face în următoarele zile în Israel va avea întâlniri cu preşedintele Shimon Peres, premierul Benjamin Netanyahu, dar şi cu românii din zonă.
Traian Băsescu a anunţat că în cadrul vizitei oficiale în Israel se va întâlni de asemenea cu preşedintele Knesset-ului, Yuli-Yoel Edelstein, şi cu ministrul de Externe, Avigdor Lieberman. Şeful statului a mai spus că va avea o întâlnire şi cu românii din Israel.
„Pe fondul acestei multitudini de întâlniri cu personalităţi extrem de importante ale statului Israel, vom discuta probleme extrem de serioase care vizează relaţia bilaterală Israel-România”, a spus preşedintele Traian Băsescu, precizând că motivul principal al vizitei îl reprezintă consolidarea relaţiilor dintre Israel şi România, relaţii care sunt „excelente, dar, cu certitudine, la excelenţă se poate adăuga şi foarte multă soliditate”.
226 comentarii
ce cauta aceasta jigodie in Israel,pe unde a fost a furat.Atentie evrei-romani sa nu va fure si pe voi,sa nu va minta si pe voi.El este pretinu teroristilor,hotilor,ciorditorilor,mincinosilorsi betivilor.Vezi lista prietenilor lu:Gadafi,Haisam,Husein si lista este lunga si este de pe timpul lui Ceausescu(anii 70) comando
mirciulică, iarăși scrii dezlânat, fără cap și fără coadă. Cine, unde și când „a fost furat”?Și ce e cu „lista” de care vorbești? În rest – aberații penibile, cum ne-ai obișnuit.
„Unul dintre lucrurile cele mai importante care trebuie luate în considerare despre Ceauşescu este faptul că, România a fost singurul stat din blocul comunist care a întreţinut relaţii diplomatice şi economice cu Israelul şi singurul din acest bloc care nu le-a întrerupt niciodată, fapt care i-a conferit lui Nicolae Ceauşescu o pondere deosebită în politica externă a Israelului şi, în genere, a occidentului. Pe plan STRATEGIC, acest aspect este foarte IMPORTANT”……( spune Larry Watts….In 1989, sub influenta rabinului Moses Rosen, Israelul ajunsese la concluzia ca Ceausescu este un mare antisemit, al doilea dupa Adolf Hitler. Revedeti filmele de pe youtube cu impuscarea sa. )
……………………………………………………………………..
„Dar şovinismul antiromânesc e evident – poporul român rămânând un popor-paria mulţi ani după căderea lui Ceauşescu”. Larry Watts
……………………………………………………………………………
‘Foştii „prieteni” din Pactul de la Varşovia au scos România din joc. Ei sunt, astăzi, „bunii europeni”… Şi în Orientul apropiat, România e lipsită azi, de orice şanse, din cauză că ei au reuşit să o izoleze.” (Tot Larry Watts. Deci Romania este stat paria in Europa de Est, in cea de Vest, in Rusia si in lumea araba…………..este un fel de Israel al Europei).
Romania si poporul roman au platit un pret teribil pentru „prietenia” cu Israelul, de vreo 50 de ani incoace.
…………………………………………………………………………………..
Dacă ai impresia că Larry Watts – finul lui Talpeș și nașul pedofilului Kurt Treptow – e o sursă extrem de credibilă, te înșeli.
Ba titirez, de ce trebuie sa repet acelasi lucru de zece ori, statul Israel a platit Romaniei milioane de dolari sa permita emigrarea evreilor. Ceausescu cistiga dublu, se umplea si de dolari frumosi si verzi care pe vremea aceea aveau o valoare fantastica si scapa si de evreii pe care nu-i suporta, totusi ca bun diplomat evita sa faca publica parerea lui. Intr-una din postari v-am scris exact cit a platit Israelul pentru pielea mea si a familiei, -nu repet informatiile ca sa nu va creez motive de veselie. Romanii sint singurii vinovati de situatia lor, asteptati mereu pe CINEVA sa va dea CEVA, poate daca se permite fara sa lucram si sa punem umarul. Ia mai du-te’n aia ma-tii, tot evreii sint vinovati de mizeria in care va convine sa va scaldati.
Pai ce va face? se va ruga la Sf. Mormant pentru iertarea pacatelor facute in cei 9 ani de mandat. Victimile lui se intorc in mormant sau zac prin puscarii, or pacatele savarsite o sa se rasfranga asupra lui mai tarziu. Ar fi neuman sa suferea aia mica, abia nascuta pentru fardelegile comise de bunicu-su. Asa ca eu cred ca va sta pana la sfrsitul mandatului sa se roage, zi si noapte, la bunul Dumnezeiu, sa nu fie trimis la Targoviste dupa.
Vasile, ești i d i o t. Chestia cu „victimele” președintelui care „se intorc in mormant sau zac prin puscarii” e de un ridicol desăvârșit.
Te-ai gandit sa stai de vorba cu colegii comandanti de nava ai traianbasescului ? Vrei sa afli lucruri interesante si horror ? Cum crezi ca se poate o asemenea ascensiune, fara un lung sir de crime, adica de omoruri (nu ma refer la hotii) ?
Înțeleg că tu ai vorbit personal cu toți. Eu am citit doar câteva mărturii (unele încă de pe vremea când nu era încă președinte ci doar deputat), care erau mai degrabă elogioase la adresa lui Traian Băsescu.
Și eu cred că o asemenea ascensiune e posibilă – chiar și pe vremea comunismului – prin COMPETENȚĂ.
Nu esti sanatos la cap, ca toți basistii!
„nu ești sănătosla cap – copy-paste nr. 38
„ca toți băsiștii” – copy-paste nr. 2342
„băsist/băsistă” – copy-paste nr.3802
Pe Basescu il intereseaza un singur lucru: capitalul politic. Merge si el acum pe acolo sa mai scape la comanda o lacrima, doua, de crocodil (e un actor penibil;) In fata evreilor de exemplu, Basescu admite ca Romania a participat la genocidul evreilor in perioada dictaturii Maresalului Antonescu. In fata basarabenilor,acelasi Basescu, a sustinut cu seninatate ca in locul Maresalului Antonescu ar fi ordonat si el armetei romane sa treaca Prutul (alaturi de armata hitlerista)
Asta-i părerea ta, Europene. Capital politic pentru ce, când nu mai poate candida?
Pai „voinicul” a declarat ca din politica va iesi numai cu picioarele inainte;) Parca vad ca incepind cu Ianuarie 2015, Bass va prelua conducerea opozitiei, iar prin 2016, numai bine dupa ce perogativele presedintelui vor fi reduse (pe marginea schimbarii Constitutiei) va candida pentru postul de prim-ministru 😉
Nu, asta a declarat-o Ilici, Băsescu doar l-a „plagiat” la modul ironic.
ȘI să înțeleg că se chinuie acum să-și facă capital electoral pentru 2016? Nu e nițeluș cam devreme?
In momentul de fata sta cam prost in sondaje (are nevoie de capital ca de aer).
În momentul ăsta e în creștere de p o p u l a r i t a t e. Și de ce i-ar trebui procente ACUM pentru alegerile din 2016 (când nici nu e sigur că va candida sau va susține vreun partid!)? E aberant,
Esti nebun, ca toți basiștii!
„ești nebun” – copy-paste nr. 126
„ca toți băsiștii” – copy-paste nr. 2345
„băsist/băsistă” – copy-paste nr.3805
Bai boule in ultimile luni nu te-am vazut la biserica.Nu ca sa te rogi(nu ragi) ci ca sa mai bagi si tu acolo pentru biserica material ca spiritual mere la RRROMA Udrea cu limbi aspre
Nu, mirciulică, sunt credincios dar nu practicant; am o relație mai „personală” cu Cel de Sus. La biserică mă duc doar de Crăciun și de Paști.
Dar nu știu ce te-a apucat cu biserica, nici măcar nu e duminică.
Taratura e disperata si acuma se ofera din nou, mai abitir, tuturor jigodiilor care l-au sustinut, sa le-o suga, sa le-o linga, sa le-o ce-or vrea ele, numai sa nu-l lase pe ticalosul tradator din brate.
Târâtură mai mare ca tine nu există.
Și de ce ar fi oare disperat dl. Băsescu.Își termină liniștit mandatul spre imensa ciudă a cretinilor USL-inoși cu Felix în frunte și scapă de toate tracasările și de gunoaiele aruncate asupra lui de alte gunoaie (așa ca tine!).
De ce e disperata canalia? Hahahahaha! Pai PUSCARIA il mananca, si pe el si pe familia lui de scarbe, ca si pe slugile si acolitii lui. Mars ma secatura la groapa!
URBOASE, auzi bestie, Basescu mi-a promis ca mi te aduce in catuse la Tel Aviv. Primeste contra ta zece noi baterii de rachete Larom. Tu ramai cu noi, el se intoarce in Romania ca prim ministru. De tine avem noi grija sa-ti blestemi zilnic data nasterii. PTIUU bestie ti-a sunat ceasul.
La furnal sobolanee!!
Ți-am mai spus, boule : FURNÁL, furnale, s. n. Cuptor înalt în formă de turn, folosit PENTRU OBȚINEREA FONTEI BRUTE prin topirea minereurilor de fier amestecate cu cărbune și cu alte materiale, cu ajutorul combustibililor și fondanților; instalație industrială prevăzută cu un astfel de cuptor.
UnUL
19-01-2014 at 19:31
e cel mai bun, eficiență maximă la șobolani !
Deci tu omori șobolani turnând pe ei fontă topită? Interesantă metodă? Ai încercat să o patentezi?
Lasa-i domnule UnUL, doi nenorociti alcoolici, mai iau de la arabii lor cite un pol pentru vodca dar e pe terminate si aceea ca Basescu s-a angajat Isrelului ca va expulza arabii fara cetatenie romana si va interzice orice fel de partide si organizatii, fie si umanitare arabesti. Astia stiu vestea si de aceea turba, le-a plesnit deja fierea cind au auzit de promisiunile lui Basescu.
Auzi la viermele asta securist „dl.Basecu”. Caca-m-as in gatu lu fi-tu sa ma cac si pe hoiturile copiilor lui.
Securist ești tu cu tact’tu, Puișor. Iar pe dl. președinte nu are de ce-l „mânca pușcăria” că nu a comis nicio infracțiune. Da asta se tem Felix, Fenechiu și alți pușcăriabili USL-inoși, nu domnul Băsescu.
Esti nebun, ca toți basiștii!!!
In momentul de fata Basescu nu are nicio condamnare, niciun dosar penal. Nu are ce sa caute in inchisoare.
P.s:
@Unul, ne aflam pe un forum unde postezi sub anonimitatea unui nick (nu te cunoaste nimeni). De ce te sfiesti sa-i i spui pe nume? 🙂
„ești nebun” – copy-paste nr. 124
„ca toți băsiștii” – copy-paste nr. 2343
„băsist/băsistă” – copy-paste nr.3803
@Europeanul
Să spun pe nume cui sau la ce?
@Unul
Sorry, mi se par amuzante formulele de adresare la persoana 3a, sau formalitati de genul „Doamna” sau „Domnul” cutarescu (in discurii pe forumuri, in anonimitate).
P.S.
chiar daca ti-ar citi postarile (Basescu, sau alticneva din apropiatii sai) nu stie cine se ascunde sub nickul tau.
@Europeanul
Da, înțeleg ce vrei să spui. La mine adresarea cu „domnul” e un semn de respect (nu o fac pentru că mă va citi persoana în chestiune și îmi va acorda o „bilă albă”). Vezi și pe forum ; celor pe care îi respect mă adresez cu „domnule Mircea”, domnule ValVerde”, domnule „pathfinder, etc. și cu „dumneata”; ceilalți sunt „mirciulică”, „Tăchiță”, ”Bășinel”, „Degețel”, ”Salaud”, „Scărbos, Bubos – sau, mai nou, Cur Bubos”, etc.
UnUL
19-01-2014 at 19:04
citește bă, amatorule Arta conversației de Ileana Vupescu, trepanatule!
morții măttii de prost, ce ești clujan-cretin…………Vezi și pe forum ; celor pe care îi respect mă adresez cu „domnule Mircea”, domnule ValVerde”, domnule „pathfinder, etc. și cu „dumneata”
du-te dreq cu formalismele tale de doi lei!
Am citit-o, puișor.
Disperați sunt pușcăriabilii USL care nu-și pot face mendrele, nu președintele României.
Esti nebun, ca toți basiștii!!
„ești nebun” – copy-paste nr. 125
„ca toți băsiștii” – copy-paste nr. 2344
„băsist/băsistă” – copy-paste nr.3804
nu asa pare la ….ultimele interviuri , dimpotriva !
?????????????????????!
– BASESCU – pleaca
Sa dea Roshia Montana
Pe degeaba ori pomana
Ca evreii se pricep
Cum se faca un ches$eft !!
JD-USA
Jane sa traiesti prietene si multa sanatate. Ma omule eu nu te cunosc dar emani o briza de simpatie ce n-am mai intilnit. Sper sa nu ma insele simturile dar sint convins ca esti un om tare simpatic si sociabil, iubit de familie, prieteni si vecini. Auzi Jane, cind primim aurul iti trimit si tie doua lingouri, asa ca esti simpatic.
Hello prietene Tomi – Shalom ! Stii sa comunici cu elegantza
nuantind dupa situatii :confortind ori confruntind interlocutorul
cu replici taioase ori inteligente pe masura .
Merci pentru promisiunea daca „actiunea extragerii se realizeaza
fara riscuri – ecosystem- intre Romania shi Israel cu interes egal shi reciproc fara actionari speculatori de bursa de originii – offshore – .De la 3kg 24k solicitate la 3 lingouri este un stimulent carel accept cu modestie
contind ca altii romanii (circa 10 milioane adulti n-au pretentii)
Cu vizita lui BASESCU acolo la nivel inalt cu prim ministru shi inteleptul
prsedinte PERES ar fi de bun augur daca propunerea mea publica shi unica de peste 9 ani este prioritara la agenda de lucru privind
soarta viitoarei – TRANSNISTRIA – de-a aduci-o ca infaptuire de a deveni
parte a ISRAELULUI (un stat doua teritorii )linga Basarabia retrocedata Romaniei . Acest demers realizabil ar fi o rasplata justificata istoric a trairii
europene a evreilor diasporei europene de 2000 ani atit de inradacinat
prin cultura shi faurirea in comun a civilizatiei ei .shi nu cao darnicie
conjucturala . Astfel ar incununa prin completare mesianismul …(….)
Ar fi extrem de benefic evreilor asezati linga vecinii romani invigorind
spiritul uneori dezolant cind trebuie sa lupte cu vitejie shi vigilentza pentru existentza contra tuturor ostilitatilor .
Concluzie : Idealismul este calea care infapruieste realitatea –
– ZIONUL – poate fi completat ,shi bine meritat !!
JD-USA
– BASESCU – a opinat ca este deacord cu propunerea mea . Ucrainienii shi russi shi ei ishi dau acordul !
In curind merg la inaugurare cind se taie panglica!
JD-USA
Scopul vizitei pres BASESCU in
Israel la invitatia expresa a inteleptului
SHIMON PERES este de-al convinge
pe acesta ca dupa incetarea functiei
in Romania ce-a detinut-o cu atitea peripetii
timp de 10 ani insotite de attea victorii ….
ESTE : S-a accepte postul de – guvernator
al – Fasiei Gaza – prelund incet – incet
conducerea – Hamasului – neutralizindu-l
ca miscare terorista asha cum a reushit in
Romania cu – USL-istii din tzara care sunt
tot asha de corupti shi violenti ca Gazarienii
filistinezi . Basescu cind a pus un bilet acum 4 ani la- ZIDUL PLINGERII ( mai bine zis al victoriei ) shi-a pus dorintza sa faca
PACE SHALOMICA acolo unde numai
Dumnezeu decide impreuna cu YAHVEH .
Acum se pare ca acesti vivini i-au dat
imputernicire cereasca de-a reushi ce
n-au putut toti cei mari ishhi imfluienti dintre
paminteni . Ceausecu a vrut shi el acelashi
lucru dar n-a putut intelege shi invatza araba
chiar daca i-a avut profesori pe Sadam shi
Gadafi … plecati fara intoarcere .
SuCCESURI d-le Basescu dar luati-l shi pe Ponta cu CRinA ajutori …
JD-USA
Ce va face chiorul in Iarael?
Își va pupa-n cur stapînii!
Iarael=Israel
izdraiel
http://ro.linkedin.com/pub/gheorghe-calin/5a/138/312
Doi bâlbâiți bătuți în cap.
E vorba, evident, de Cur Bubos lui de Bășinel.
O sugi vesnic lui Basescu, la fel toți basiștii!!!!!!!!
Obsesia suptului la sugacii profesioniști Bășinel și Cur Bubos.
kotrocenistul împuțit, caută suport pentru noile campanii împotriva Romîniei și în special pentru a-și salva pielea și bășinile prețioase !
Degețel, tu ești cam bolnăvior la căpșor.
Vizita doamnei Nuland e un semn prea slab pentru a ne convinge că Washingtonul e capabil să contracareze mutările fulgerătoare pe care le execută în ultimul timp ţarul Vladimir Putin. Numai cu Monica Macovei, cu revista 22 şi GDS, cu Traian Băsescu, cu DNA şi Kövesi, cu ANI şi Horia Georgescu primit la Washington, cu Vladimir Tismăneanu, Hotnews, EvZ şi B1, cu Deveselu (marea investiţie americană ipotetică) şi cu câteva baze militare, SUA nu par capabile să facă faţă noii politici expansioniste ruseşti, care se bazează pe materii prime nelimitate (a şasea parte a globului) şi pe servicii secrete bine implementate în partea asta de lume de mai bine de un secol.
http://www.cotidianul.ro/cand-va-cadea-romania-in-bratele-rusiei-230327/
Tăchiță, îți alegi minunat sursele: După un istoric american fin al lui Talpeș, acum o fițuică ordinară care nu e bună nici de hărtie igienică, condusă de fostul slugoi comunist – devenit între timp slugoi USL-ist – Cornele Nistorescu.
Erată : „hârtie”
Lui Nistorescu nici curul nu meitați sa-i pupați, TÎRÎTURILOR BASISTE!
Ți-am mai spus cretinache, că l-am cunoscut personal pe Nistorescu în tinerețea lui Clujeană, când era la prima (nu la a 43-a sau a 4-a!) nevastă și când tămâia cu sârg comunismul și pe Ceaușescu, așa cum acum slujește USL-ul. Un ins fără caracter.
GUNOIULE BASIST MINCINOS, ca toți basiștii, MINȚI ca de obicei, FARA CARACTER SINTEȚI VOI BASIȘTII, e vizibil din comentariile voastre pe Net!
Ți-am spus că eu vorbesc în cunoștință de cauză (și de persoană). Tu vorbești în pauză de cunoștință.
Sictir, bou MINCINOS basist!
au trimis-o pe nulăndeassa în excursie că nu-i pria vortexul polar pe la fofoloancă !
Vizita doamnei Nuland în Null’s Land.
daaaa…în unNU-land !
bou mai ești !
Eu? Doar rahații ca tine, cărora le datorăm renumele de Țara Nulilor..
Locul basistilor, in frunte cu chiorul, e la puscarie!
Valentin Mandrasescu
Dupa doi ani in care liderii normali la cap din Europa de Sud-Est au facut naveta la Moscova si/sau Beijing (apropo, Cehia si Slovacia ar trebui colorate si ele pe harta), analistii Hotnews au inceput sa suspecteze ceva.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-16427962-sindromul-putin-8-tendinte-europa-centrala-est-face-romania.htm
Foarte bun articolul de pe Hotnews.
Ce cauta ?
Se duce sa pupe conduru’ si sa ia lumina !
Domnule Cișmea, care condur? Condurul în pupă Ponta pe la Beijing și Moscova.
Problema traianbasescului si a sponsorilor lui este „cultura lacomiei”. „Greed is good” spunea Gordon Gekko. Clasa de mijloc este adezivul care tine o societate impreuna. Dar plutocratia oligarhica a cam distrus aceasta clasa de mijloc. Securistii nu nutresc decat dispret si chiar ura fata de poporul roman, ura care iese la suprafata, din cand in cand, chiar si pe acest forum.
Pentru cunoscatorii Talmudului si a Protocoalelor Inteleptiilor Sionului este usor sa vada clar ceea ce se intampla, mai ales ca acesti criminali nu fac altceva decat ceea ce au facut intotdeauna in istorie. Nu asistam la ceva nou. Desi multi vor sa se prezinte drept progresisti care lucreaza pentru binele comun, reformeaza si duc Tara inainte.
Lacomia in exces a devenit insemnul succesului. Dar este ca atunci cand un talhar isi incarca prada pe spinarea unui cal, dupa care il biciuieste (cu austeritatea) pana ce calul cade mort. End of story. Acest mod de comportament este unul nebunesc si este foarte usor observabil, cu exceptia locatiilor in care si cetatenii sunt nebuni si atuncii nebunii nu pot recunoaste nebunia altor nebuni. Odata ce s-a stabilit ca poti face orice, cu conditia sa poti scapa fara urmari si criminalii ajung sa controleze sistemul juridic si sa dea ordine, din acel moment, acel popor este terminat. Kaput ! Bye, bye !
Exista o ordine naturala a lumii, care nu tolereaza comportamentul criminal. Pamantul are legi nescrise, care nu trebuie incalcate. Atunci cand aceste legi sunt incalcate, se activeaza forte ascunse si invizibile, care lupta sa restabileasca starea naturala ce a existat initial. Severitatea actiunii acestor forte creste odata cu timpul, pentru ca avertismentele nu sunt ascultate. Aceste avertismente pot lua forma unor dezastre naturale, a vremii anormale,a starii de vrajba, a starii generale de sanatate precara, a infectiilor si a bolilor. Cum societatea este bolnava, boala devine prezenta peste tot si un insemn al timpurilor. Cand esti bolnav din punct de vedere mental, boala fizica urmeaza automat, caci mentalul determina si fizicul.
Omenirea se trezeste si, de data asta, istoria va fi de partea omului simplu, care a inceput sa se opuna si sa-si sfideze stapanii. Se intampla multe lucruri, foarte importante, in spatele usilor inchise. Exista o rezistenta indarjita in locatiile importante. Unele factiuni au vazut evidenta si afacerea Snowden a provocat schimbari extrem de neplacute pentru unii. Schimbari care determina realitatile economice si aliantele strategice. Una este sa ai o alianta strategica, in care partile vor face ceea ce s-au angajat sa faca si alta este sa dispui de structura, dar sa nu existe vointa, sa fie o forma fara fond.
Asta de unde ai mai dat-o copy-paste, Tăchiță?
A propos de Protocoalele Ințelepților Sionului, numai i m b e c i l i i refuză să înțeleagă că e vorba de un fals ordinar:
„Protocoalele înțelepților Sionului (rusă Протоколы Сионских мудрецов) este o broșură care a circulat la începutul secolului al XX-lea în Europa și care conține așa-zise planuri de dominație mondială întocmite de evrei. A fost publicată pentru prima dată în foileton între 28 august și 7 septembrie (stil vechi) 1903 în ziarul Знамя (Znamia) din Sankt Petersburg.
Ziarul The Times din Londra releva în 1921 că materialul Protocoalelor este în cea mai mare parte un plagiat – și anume al unui text de satiră politică publicat anterior, dar care nu avusese caracter antisemit. Textul respectiv ar fi fost un pamflet scris în Belgia în anul 1864 de francmasonul socialist Maurice Joly, sub titlul Dialog în iad între Machiavelli și Montesquieu. Politica lui Machiavelli în secolul XIX împotriva împăratului Napoleon al III-lea.
Diverse studii independente axate pe analiza textului au dus la concluzia că este vorba de un fals, redactat și pus în circulație de Piotr Ivanovici Rackovski, șeful poliției secrete al Ohranei – poliția secretă a Rusiei țariste – ca diversiune menită să preîntâmpine o revoluție, în ideea că demersurile politice revoluționare ar fi fost acțiuni evreiești din inițiativa a ceea ce propaganda numea iudaismul internațional.
Odată pusă în circulație, broșura a fost folosită ca material de propagandistic de numeroase organizații și guverne antisemite, îndeosebi de regimul fascist al Germaniei naziste, precum și de regimuri și grupări politice extremiste din Orientul Apropiat.
Deși comunitatea științifică istoriografică internațională a stabilit că este un fals, textul Protocoalelor continuă să fie republicat și este folosit de organizațiile neonaziste contemporane în propaganda lor vizând teoria conspirației.
Cercuri de extremă dreaptă, neolegionare, au tradus și publicat această broșură și în România.”
(Wikipedia)
Un bou a scris textul de sus, un bou mult mai mare, basist, l-a pus pe forum!
Ai auzit de Wijkipedia, boulene?
(Wikipedia)= mătta, aia proastă, bă cretinule!
pamflet, nepamflet, foileton, nefoileton, broșură, nebroșură…..este un fapt real de netăgăduit!
Deci tu ești mai deștept decât Wikipedia, moroșene îmbibat cu pălincă. Poate îi convingi de asta pe alții, cu mine n-ai nicio șansă.
păi la wiki poa să adauge orice retardat, inepții la greu, iar după aia tu vii și-o dai de ”sursă”?!
hahaha!
Completări, poate, articolele de bază sunt scrise de specialiști.
Ia încearcă tu să trimiți la „wiki”, cum îi spui, aberațiile tale și vezi: apar?!
UnUL
19-01-2014 at 16:47
hahaha!
de aia sunt mii de cioturi neîncepute, în așteptarea …specialiștilor, care nu au ce face, decât să inițializeze…inepțiile altora!
piei, dreq de handylău, nenorocit !
Bun, repet, trimite tu chestia asta cu 66 de milioane și vei vedea dacă apare.
Dgetel, ce faci ba papagalule ?
o fut pă mătta, vitălăule!
A tras vreo 2 litri de palincă și a scos cuțitul din cizmă.
Nu ai auzit de Anne Frank, nu e asa?
Dar sa spui drept degetelule !
Era sa ma cac pe Degetelul, dar m-am gandit, pai daca asta e asa de scarbos, daca imi spurca kktul.
Nu stiu daca sa risc.
Bah, degetel esti spalat pe cap, nu cumva ai matreata?
ba da ,bă …stătea într-un beci și punea murături, iar între timp, scria jurnale, că ce îndeletnicire mai erudită, poți avea într-o asemenea situație decât să scrii jurnale care să arate lumii, cum stai ascunsă, în timp ce ți-e maltratată și ucisă famiglia !
hahaha!
pleacă bă, la furat sau mai degrabă la …furajat bă vitta dreq!
@ NEO-LEGIONARUL PNL-ist
Bai kkt Degetal, cat te plateste seful tau de cuib Crim Antonescu sa faci neofascism pe forum?
Titircă Inimăbună
19-01-2014 at 17:01
băi, neo-mătta dar pe tine cât te plătesc jizii să le sugy …llla?!
Titircă Inimăbună
19-01-2014 at 17:01
tu-zi morții lu mătta de gunoi ji-dă0nesc!
IO-S ROMAN, NU NEO-LEGIONAR
Degetelule neo-legionarii ca tine, din gasca secreta a lui Crim Antonescu platiti prin protocoale secrete de la PNL, voi nu sunteti romani bah!
De ce are Crim protocol secret cu Jobbic, daca nu ca sa imparta tara, sa dea Ardealul la unguri?
Ptiu, bantitilor!
Anne Frank, hahaha! O japita plus o facatura ordinara.
Titircă Inimăbună
19-01-2014 at 17:13
ești o cârpă jidovească, asta ești, pe care mă șterg pe picioare ori de câte ori vreau!
BAH, IO MANANC MAMALIGA, BAAAAH !!!
Sunt roman, simt romaneste, vorbesc romaneste, bah neo-legionarule!
V-a facut Crim Antonescu internationali cu protocolul secret cu Jobbik, asta da, e adevarat. Plus inchinaciunile ce le-a facut la Frontl National a lui curva aia, fata lu tembelu.
Tu nu esti roman, bah! Ptiu, gunoi neo-legionar!
Titircă Inimăbună
19-01-2014 at 17:34
bă, titirez-tâmpit, ce-ar fi să mi-o sugy nițel!
Titirca inima-n poola pute a ji dan de trazneste, nu e o noutate. Un gunoi.
Degețel și Buboșel, cei doi obsedați de supt, sport pe care îl practică cu asiduitate și convingere.
Tot noi sintem obsedati ma cap de poola? Noi vorbim basistilor avand in vedere ocupatia de baza a sefului lor, care a zis-o singur, cu gura lui de muyst ca asta face, suge la licurici. Deci mars in mortii ma-tii. Nu-ti place ce face Maria Sa, ti-ai pierdut mintile ma limbric basist?
Halucinații de sugaci, Buboșel. Cum spuneam: toată lumea a supt de la mama, numai voi doi ați supt de la tata.
UnUL
19-01-2014 at 17:56
normal, retardatule, nu numai că am supt de la mătta dar o și regulam între timp !
Era vorba de mama și de tatăl tău personal, vițeluș, adică de cele două animale care te-au conceput și te-au fătat.
digital
19-01-2014 at 17:22
Titircă Inimăbună
19-01-2014 at 17:13
ești o cârpă jidovească, asta ești, pe care mă șterg pe picioare ori de câte ori vreau!
==============
Ba impotentule, tu’ti crucea ma-tii de bestie, ma phut in gura ta aia sexi. Auzi tu conopida, te vei sterge tu pe picioare de un evreu cind va zbura porcul fara aripi si cind va mai creste par pe chelia aia ta spurcata de care si Mussolini ar fi fost mindru.
Da mai bine televizorul la maxim, (daca ai asa ceva in casa) sa vezi ba ca au aresta-o pe ma-ta la gara, se phutea baba cu maidanezii taman pe peron, ba imbecile da bou mai esti, nu’ti-ar fi rusine ba, maninci pensia scroafei si trebuie sa cistige si ea ceva macar si daca fura oasele de la ciini si le suje, ca la supt e buna babornitza.
Ba idioților basiști, s-a descoperit ca jurnalul Annei Frank e un fals, NU A FOST SCRIS DE EA!
A fost scris dupa WW2!
Sunt martor. L-a scris Bășinel! Eram de față! (??!!)
Tache legionarul scarbos, ptiu!
„Pentru cunoscatorii Talmudului si a Protocoalelor Inteleptiilor Sionului” 🙂
*****
Ai citit tu cumva Talmudul sau Protocoalele Sionului? Intreb si eu nu dau cu parul.
Protocoalele Inteleptilor Sionului le-am citit de la cap la coada, iar din Talmud (editia Sorcino) am citit parti importante. In plus gasesti atatea citate din Talmud pe internet, suficiente cat sa-ti faci o buna impresie.
Din Protocoale am tradus (engleza-romana) personal si am postat capitole intregi, in trecutul nu foarte indepartat. De fapt l-am citit de mai multe ori.
TEMBELULE TACHESIGI MATALE PULILI LEGIONARU DRACU!
Nu exista protocoale, hai sictir PNL-ist nebun la ordinul lui Antonescu, seful vostru de cuib de lepre!
Vai, draga, dar ce urit vorbesti !
In primul rind ca Tache nu e PNL-ist, el este rusofil care lupta pentru muscali.
In al doilea rind el nu este complet santos, ii cam bese mintea, am putea chiar spune ca e handicapat rau, da-l in ula mea.
Asa ca ar fi fromos sa-ti revizuiesti limbajul de boschetar si sa-i ceri scuze lui Tache, ca altfel iar bolcheaza forumul cu materialele lui cretine.
Se mai distreaza omu’, da’ ce-i mult nu-i bun (si ce-i bun nu-i mult). Am zis !
ba nuuuuu, IL TUF IN GURA e un bou, ptiuuuu !!!
are lipsa de fier TACHE LEGIONARUL IMPUTIT, ptiu!
este dintre LEGIONARII LIBERALI AI LUI ANTONESCU banditii dracului, ptiuuuuu !
Vezi ce scriam mai sus: „Protocoalele” sunt un fals ordinar elaborat de Ohrana țaristă.
UnULica, tu esti un fals ordinar si nu Protocoalele !!
Protocoalele înţelepţilor Sionului, un document fals fabricat de securitatea ţaristă
Ce se ştie despre Protocoalele înţelepţilor Sionului? Că este ca un fel de cartă propunând o adevărată colonizare a Pământului de către rasa evreiască şi prezentând diferite directive, pentru a-i ajuta pe evrei să-i transforme treptat pe ceilalţi locuitori ai Pământului în sclavi. Scopul era favorizarea distrugerii treptate a raselor numite „goim”, adică neevreieşti, şi înlocuirea lor cu o nouă stirpe principală a omenirii, formată exclusiv din descendenţii lui Moise.
Planul lor ar cuprinde, printre altele, următoarele:
– controlul banilor;
– controlul presei;
– extinderea puterii: crearea impresiei că sunt prietenii tuturor;
– controlul credinţei: îndepărtarea adevăratei credinţe, gândire materialistă;
– provocarea confuziei în mintea oamenilor;
– aspiraţia spre lux;
– politica folosită ca instrument;
– controlul hranei: cei care trăiesc în zona rurală constituie o problemă, deoarece pot să trăiască în autarhie (pentru a preveni acest lucru, sporirea impozitelor);
– rolul războiului;
– controlul lojilor francmasonice;
– moartea: suprimarea tuturor celor care constituie un obstacol.
Cei care cred în „cultura suspiciunii”, pentru care cei mai mari teoreticieni fanatici, Hitler şi Stalin, sunt adevărate icoane, îşi vor însuşi acest text ca să le servească interesele şi să provoace astfel cea mai mare baie de sânge din istorie.S
Să vedem ce se recunoaşte a fi adevărata poveste a Protocoalelor înţelepţilor Sionului. În 1864, un avocat francez în mizerie, Maurice Joiy, scoate, în Belgia, o lucrare intitulată Dialoguri în infern între Montesquieu şi Machiavelli. Este vorba de un pamflet contra regimului lui Napoleon al lll-lea, care nu va înşela cenzura, autorul ajungând la închisoare, unde stă doi ani. Această carte, lipsită de interes, ar fi putut să treacă neobservată dacă, la sfârşitul secolului al XIX-lea, unul sau mai mulţi falsificatori periculoşi nu ar fi pus mâna pe ea, în scopul de a fabrica un fals redutabil intitulat Protocoalele înţelepţilor Sionului, cu subtitlul Programul evreilor de cucerire a lumii, care va deveni una dintre cele mai josnice scrieri antisemite apărute vreodată.
În ediţia originală a Dialogurilor nu este vorba, bineînţeles, de evrei. După trei ani de la primul congres sionist de la Bale, în 1900, un membru al poliţiei secrete a ţarului — Mateus Golovinski — are ideea să plagieze structura acestui text, înlocuind doar „Napoleon al lll-lea” cu „evreii” şi „Franţa” cu „lumea”, şi să-l facă public în Rusia ţaristă, atunci în mod tradiţional antisemită.
Această falsificare va provoca, în Rusia, un val fără precedent de pogromuri şi de spolieri ale averilor evreilor. În esenţă, cartea relatează – prin intermediul a douăzeci şi patru de „conferinţe” – programul elaborat de un colegiu de înţelepţi evrei, în scopul guvernării lumii şi a aducerii creştinilor în stare de sclavie. Aşadar, se prezintă ca un raport al acestor douăzeci şi patru de reuniuni pretins secrete, în cursul cărora „înţeleptul Sionului” îşi expune planul pentru dominarea omenirii. În acest scop, trebuie să fie distruse monarhiile şi civilizaţiile creştine. Planul machiavelic preconizează recurgerea la violenţă prin anarhie şi revoluţie pentru distrugerea ordinii mondiale existente şi, pe ruinele ei, construirea unei noi puteri evreieşti.
În programul susţinut de acest fals josnic găsim: folosirea violenţei şi a intimidării; distrugerea statelor; recurgerea la societăţi secrete; instaurarea unei autocraţii; încurajarea alcoolismului şi a corupţiei; distrugerea regimurilor dinastice; dobândirea de influenţă asupra presei; opoziţia între două partide politice; interzicerea aristocraţiei; protecţia comuniştilor; crearea unei crize economice mondiale; protecţia totală a viitorilor conducători; distrugerea credinţei în Dumnezeu; încurajarea speculaţiei financiare pentru ruinarea opozanţilor; mare libertate a popoarelor ca să fie mai bine controlate mai târziu; instaurarea unui guvern despotic; dezbinarea popoarelor; monopolul afacerilor în mâinile viitorilor conducători; ruinarea aristocraţiei prin impozite; încurajarea luxului; şomaj pentru înspăimântarea maselor; dispariţia familiei; domnia mondială a unui suveran ales de viitorii conducători; organizarea unor masacre ale opozanţilor; abolirea libertăţii de instruire; dispariţia libertăţii de gândire şi mai ales distrugerea Vaticanului şi a Bisericii Catolice cu instaurarea unei Biserici universale.
Dezvăluirea acestui mare complot evreiesc internaţional se va răspândi cu repeziciune şi va deveni un succes fără precedent imediat după primul război mondial şi, în urma emigraţiei ruşilor albi, la începutul anilor douăzeci, datorită traducerilor în engleză, franceză şi mai ales în germană. Din această tragică falsificare, care va duce la uciderea a milioane de persoane în lume, va extrage Adolf Hitler materialul care îi va permite să scrie Mein Kampf şi să arate cu degetul spre cel vinovat de toate relele din Germania: evreul!
Urmarea este cunoscută… Protocoalele înţelepţilor Sionului – cartea cea mai infamă din secolul XX, a cărei publicare şi deţinere este interzisă în Europa şi în Statele Unite – este astăzi difuzată în unele ţări arabe şi e prezentă în esenţa discursurilor teroriştilor din organizaţia palestiniană Hamas.
P.S. CUM SPUNEAM, NUMAI CRETINII ANTISEMIȚI CA TINE REFUZĂ SĂ ACCEPTE UN ADEVĂR DEMONSTRAT.
UnULica, in Statele Unite este interzis sa interzici carti, deocamdata. Vreau sa te intreb daca si cei 66 de milioane de martiri crestini, omorati de mana evreilor, sunt tot falsi si nu exista ? Vreau sa te intreb daca cel mai mare genocid din istoria umanitatii, genocidul impotriva crestinilor rusi si al doilea mare genocid din istoria umanitatii, genocidul impotriva crestinilor ucrainieni, ambele savarsite de evrei, sunt falsuri sau nu, dupa parerea ta ? Si mai vreau sa te intreb care capitol din Protocoale nu reflecta realitatea zilelor noastre ?
Protocoalele Inteleptilor Sionului, in traducerea lui Ioan Mota, este o carticica de 117 pagini si poate fi citita liber pe scribd, ca fiecare sa-si faca propria parere.
DUPĂ CÎT ȘTIU EU, ÎN RUSIA A AVUT LOC, SUB STALIN, UN GENOCID împotriva EVREILOR, NU FĂCUT DE EVREI.
Și de unde dumnezeu ai scor cifra de 66 de milioane? Sub Stalin au fost uciși , ÎN TOTAL, 20 de milioane de oameni, de alt genocid în Rusia nu mai știu.
În total „holocaustul roșu” (care, cum spuneam, n-are legătură decât tangențial cu evrei!) a făcut sub 100 de milioane de victime, din care mai mult de jumătate în China.
P.S. VEZI CE SCRIAM MAI DEMULT :
Stéphane Courtois, autorul „Cărții Negre a Comunismului” și unul dintre cei mai mari specialiști mondiali în problemele dictaturilor comuniste (alături de Vladimir Tismăneanu!) vorbește de un număr total de 94 de milioane de morți fără să fie numărate și „decesele în exces” (scăderea p o p u l a ț ie i cauzată de scăderea natalității). Numărul de decese dat de Courtois este urmatorul:
• 65 de milioane în Republica P o p u l a r ă Chineză
• 20 de milioane în Uniunea Sovietică
• 2 milioane în Cambodgia
• 2 milioane în Coreea de Nord
• 1,7 milioane în Africa
• 1,5 milioane în Afganistan
• 1 milion în statele comuniste din Europa de Est (aici, poate, cifra este prea mică, cred că cifra reală ar putea fi dublă!)
• 1 milion în Vietnam
• 150.000 în America Latină
• 10.000 de decese în urma acțiunilor mișcărilor comuniste internaționale și a partidelor comuniste care nu erau la putere.
Și, evident, nu există aberație mai mare decât să pui aceste morți pe seama evreilor. Evident, pentru unii antisemiți i m b e c i l i, și pentru crimele din China, Coreea de Nord, Cambogia lui Pol Pot sau Africa au fost de vină tot evreii… (??!).
Mare este grădina ta, Doamne!
ȚI-ma mai spus, cretinache : citind cartea (în traducerea criminalului Moța sau a altcuiva) nu-ți poți face nicio părere. Cretinii ca tine o vor considera autentică, oamenii informați, cu creier și bun simț, o vor arunca la gunoi ca pe un fals ordinar ce este.
un NUL NEBUNUL, cretin te-ai nascut, cretin vei muri!
Informatia legata de cei 66 de milioane de martiri crestini, omorati de mana evreilor, a aparut pentru prima oara in cartea lui Alexander Soljenitsin, „200 de ani impreuna”, si se bazeaza pe cercetarea arhivelor sovietice deschise dupa 1991, a arhivelor KGB-ului si NKVD-ului.
Stéphane Courtois este un marxist francez, provenit dintr-o familie de bolsevici francezi, similar cu situatia lui Vladimir Tismaneanu, asa ca stim cat pret sa punem pe scrierile lui.
Tot respectul pentru scriitorul și dizidentul Soljenițin. Dar era nițeluș naționalist și nițeluș antisemit.
Oricum cifra de 66 de milioane nu are nicio acoperire documentară (tot e bine că nu vorbești de 120 de milioane, ca Urbos!). (O fi Courtois cum spui,nu știu, dar cifrele date de el sunt bazate pe documente și confirmate de majoritatea specialiștilor.) Și, cum spuneam, holocaustul roșu, din Rusia și de aiurea, nu are legătură decât tangențial cu evreii : au fost evrei printr promotorii comunismului, așa cum au existat mulți evreii printre cei masacrați de Stalin.
UnUL
19-01-2014 at 16:31
ei, lasă unu-laș, că evreii ăia …masacrați de stalin, îngrășau conturile jizilor rămași să spolieze țările pe care le parazitau la greu, întru numele comunismului bolșevico-iudaic !
hahaha!
Da, am înțeles, deci bine a făcut Stalin că i-a masacrat. ”Un evreu bun e un evreu mort”, cum spunea Hitler; și moroșanul Degețel cel îmbibat cu palincă și cu cuțitul în cizmă.
UnUL
19-01-2014 at 17:21
ce prost ești bă, unu-laș trepanat!
jizii se bucurau în sinea lor și profitau de moartea conaționalilor lor, într-atât de perverși și hapsâni erau încât n-aveau mamă, n-aveau tată!
da ce să-i explici boului-ubebist!
Absolut, Degețel, absolut! Așa sunt evreii : sadici. le place să își vadă conaționalii uciși. (???!!!) Ești cam bolnăvior la căpșor.
UnUL
19-01-2014 at 17:41
pentru bani, jizii o fut și pă măssa și pe tac-su!
tare bou mai ești !
PĂREREA TA. CRETINĂ ȘI TICĂLOASĂ, CA TOATE PĂRERILE TALE. MAI RENUNȚĂ LA PALINCĂ CĂ EȘTI ÎN PLIN DELIRIUM TREMENS !
Domne, la neo-legionarii astia e un singur tratament, MAI ALES PENTRU CRIM ANTONESCU
cum le tai etno-botanicele, cum se si trezesc, dar dupa un pic de suferinta ca nu-i usor sa te lasi de flori de nufar si de marijuana.
pai Crim Antonescu asta de ce e asa palid? plus ca traieste numa din salariu lui nevasta-sa de deputata europeana.
da a intercat balaia, nu se mai alege, sa vezi ce tremuriciuri il trec pe Crim, pana se lasa, si se pastreaza numai pe alcool ca mai inainte, ca are scoala de Buzau, pai in Buzau se bea cu galeata.
Tache
19-01-2014 at 13:57
Protocoalele Inteleptilor Sionului, in traducerea lui Ioan Mota, este o carticica de 117 pagini si poate fi citita liber pe scribd, ca fiecare sa-si faca propria parere.
==============
Ma phut in botul criminalului tau de motza, legionar afurisit si blestemat ce a scapat din miinile securitatii romane.
Tache, ba schizofrenicule, 66 de milioane de ce au murit bestie, ba da tu esti in faze finale de schizofrenie. Ce 66 de mioane, si tu ai ramas repetent la aritmetica. Hai recunoaste de cite ori ai repetat clasa a-ntiia?
66 MILIOANE ma obsedatule, nu erau atitia locuitori in toata rusia si ucraina in anii aceia, bagami-asi phula in rusniacii tai imbecili, neam de slavi primitivi si betzivi.
@Cur Bubos
Cum ți-am mai scris, TARTÁN, tartane, s. n. 1. Țesătură specială din lână sau din bumbac, cu carouri mari, divers colorate, folosită în Scoția. 2. Șal sau pled făcut din tartan (1). 3. Material special din mastic sintetic elastic, folosit pentru amenajarea pistelor atletice și a terenurilor sportive în vederea impermeabilizării și a măririi rezistenței lor la intemperii. — Din fr. tartan.
P.S. Nu știu dacă chiar le-aș interzice, dar este evident că unele cărți – vezi doar Mein Kampf-ul lui Hitler sau gunoiul ăsta de fals ordinar botezat „Protocoalele…” pot face foarte mult rău, AFECTÂND IREMEDIABIL UNELE MINȚI MAI DEBILE, și ne dotate cu discernământ, AȘA CA ALE VOASTRE.
@ UnUL: poate ca Protocoalele sunt un fals si / sau un plagiat, dar sunt REALE. Absolut toate punctele prevazute in plan (si enumerate de dvs. intr-o postare mai sus) se aplica cu strictete in zilele noastre.
Eu chiar am gasit un protocol d-asta pe net, zicea de una Anna Frank saraca, o fetita haituita de hiene.
Asa ca eu ma cac pe extrema dreapta si imi bag lupa in capul lor de legionari, tu-i in gura sa-i tuf de bestii!
Aiurea !
TEMBELULE ERETIC
Absolut reale legionar scarbos sunt lagarele de concentrare!
Ptiu vita dracului!
Titircă Inimăbună
19-01-2014 at 15:47
mai dă-te dreq de titirez-tâmpit, așa ca să nu te bag direct în mătta, cu jizii tăi infecți !
auzi la ,lăbar, a găsit el pe una…ana …săraca!
te-ai căsătorit cu ea , bă animalule?!
Să înțeleg, Ereticule, că poliția secretă rusă s-a obosit să elaboreze pentru evrei programul pe care ei îl aplică de atunci? Ca banc e bun.
@Degețel
Moroșene, iar ai dat-o pe palincă și ai devenit isteric și incoerent!
@ SEFUL DE CUIB Crin Antonescu
Strange-ti haita de tigani cu trompete si afara de pe forum cu voi!
Ptiu!
Ma cac in capetele voastre, BOI BASIȘTI!
@ AntiCACATUL
Du-te dracu cu Noua Dreapta cu tot, legionar de-al lui Antonescu.
Iti faci cu dreapta, hai?
@Bășinel
Diagnostic : colită de fermentație. ia furazolidon sau pune-ți pamperși !
@ UnUL: Ohrana nu a elaborat programul, doar l-a consemnat. Echivalentul stenogramelor moderne. Desigur, cei acuzati declara aproape intotdeauna ca sunt „facaturi” ale procuraturii, iar ei niste victime inocente …
Eraticule, reiau, poate pricepi :
„Protocoalele înţelepţilor Sionului, un document FALS FABRICAT(nu „consemnat” sau „stenografiat”!) de securitatea ţaristă”
”Diverse studii independente axate pe analiza textului au dus la concluzia că este vorba de un fals, redactat și pus în circulație de Piotr Ivanovici Rackovski, șeful poliției secrete al Ohranei – poliția secretă a Rusiei țariste – ca diversiune menită să preîntâmpine o revoluție, în ideea că demersurile politice revoluționare ar fi fost acțiuni evreiești din inițiativa a ceea ce propaganda numea iudaismul internațional.
CITEȘTE DE VREO 4 ORI, POATE PRICEPI PÂNĂ LA URMĂ!
@ UnUL: Reiau si eu, poate n-am fost destul de clar: posibil fals dar cu siguranta REAL.
Va dau o alta comparatie, poate mai elocventa: nimeni nu-l acuza pe G. Orwell de comunism, dar asta nu inseamna ca realitatea n-a batut cu mult una din operele lui (Anul 1984), considerata initial roman de fictiune.
Autorul sau cel care a consemnat (hotararile si planurile altora) sunt mai putin importanti. Ceea ce conteaza este ca scrierea de pe acea hartie s-a materializat in realitate.
Ereticul
19-01-2014 at 15:38
@ UnUL: poate ca Protocoalele sunt un fals si / sau un plagiat, dar sunt REALE. Absolut toate punctele prevazute in plan (si enumerate de dvs. intr-o postare mai sus) se aplica cu strictete in zilele noastre.
=================
Ma da tu n-ai crapat bestie? Eu deja iti facusem parastasul (ma-tii-desigur). Ma bestie parca ne scriai din Guatanamo Bay, te-au eliberat aia bre? Voi astia legionari bestii de neofascisti aveti locul acolo, cu ciumetii vostri de arabeti. Ma da prosti sint americanii astia te inchid si te lasa liber. Ma conopida eu cred ca te-au pacalit, te-au eliberat dupa ce ai baut vreo doua luni apa cu poloniu 210 si o mierlesti in citeva saptamini.
@Ereticul
Regret, dar nu pot fi de acord cu dumneata; este o aberație care ține de scenarită, boala secolului (și poate a mileniului), cel puțin în România.
@ UnUL: domnule profesor, ar trebui sa stiti mai bine decat mine ca tehnologia moderna permite manipu.larea si controlul unor mase largi de oameni; iar in istorie, Alexandru Macedon (si nu numai el) reprezinta dovada palpabila a dorintei unui om (sau grup mic de oameni) de a cuceri lumea …
Scenarita nu este o boala, este o realitate; desigur ca nu toate scenariile aduse la cunostinta publicului larg sunt reale, dar aspectul acesta tine de discernamantul fiecaruia.
@ tomi: nu v-ati plictisit sa va expuneti visele si dorintele drept realitate? Trebuie ca e tare frustrant pentru dvs. ca fiecare postare sa va fie invalidata intr-un timp extrem de scurt.
@ Tache, asa deci admiti urmatoarele:
1. Nu ai citit Talmudul (nu intelegi cumva ebraica?)
2. Expertiza ta in iudaism este limitata la cartea aia controversata cu asa zisele Protocoale.
Te rog sa ma corectezi daca gresesc.
Tache nu admite nimic !
Lui ii bese mintea.
pai murdaria de Tache a cazut (sanchi cazut, s-a aruncat singur ca sa prinda noroc la lotto) in privata, s-a strecurat prin gaura si dus a fost printre kkti si viermii de descompunere.
dupa aia a mirosit o luna incheiata si mai bine privata, a imputit-o de tot!
pai era sa-l si amendeze pe chestia asta! dar nu putea sa se apropie de el sa-i dea avizu.
Nu, n-am citit tot Talmudul, asa cum n-am citit nici toata Biblia. Am citit parti importante din ambele carti. Am putut sa-mi fac o buna impresie. Am citit ce au spus cei care au studiat amanuntit aceste carti. Am un Talmud din Ierusalim, in limba engleza, editia Sorcino. Am intentia sa le citesc din scoarta in scoarta, cand voi avea timp, pentru ca in acest moment am alte carti pe care trebuie sa le citesc.
Tu, Europeanuule, ai citit tot Talmudul, din scoarta in scoarta ?
Pe Scribd exista un Talmud in limba romana, tradus din limba franceza de André Cohen. Problema cu Talmudul este AUTENTICITATEA lui, caci evreii au fost acuzati, cu motiv intemeiat, ca au falsificat Talmudul, eliminand ororile din el, pentru a-l prezenta neevreilor. Talmudul din editia Sorcino este considerat ca fiind cel mai autentic.
Hm: Există vreo ticăloșie de care să nu fi fost acuzați – pe nedrept – evreii?
Uite marele pacat al lui Ion Antonescu :
„După 28 iunie 1940, Marele Kahal a dispus ca cel de-al 7-lea înţelept al Sionului să fie scos din Polonia cu orice preţ. Singura lui şansă de salvare era să treacă prin zona ocupată de nemţi şi să ajungă în Transnistria, apoi în România, unde ar fi fost în siguranţă deplină. În plin război, Anglia şi America au cerut Mareşalului Ion Antonescu, prin Mihai Antonescu, de a-l primi pe acel rabin (unul din cei 7) care era urmărit de Gestapo spre a fi prins de viu şi supus la torturi, el fiind trădat de un evreu dintr-un batalion S.S. compus numai din evrei. (s.n.) În 1942 rabinul este adus în Transnistria însoţit de un grup de jandarmi care erau trimişi de Constantin (Piki) Vasiliu, comandantul Jandarmeriei Române, spre a fi adus la Odessa şi de acolo la Bucureşti, unde a fost cazat la Cimitirul Evreiesc din Bdul Filantropia. Cu această ocazie, el a fost cunoscut de către Mareşalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gh. Alexianu şi gen. Constantin (Piki) Vasiliu. Intervenţia de a-l salva pe rabin nu a fost făcută numai de Roosevelt şi Churchill, ci şi de doamna Kollontay care era în graţiile lui Stalin.
Aducerea la Bucureşti a rabinului, de fapt haham (înţelept), era cunoscută de W. Filderman şi Alexandru David Şafran, rabinul şef al Cultului Mozaic din România şi era vizitat deseori de cei doi la Cimitirul Filantropia. Aceste întâlniri se petreceau fie noaptea, fie dimineaţa, când circulaţia era animată. Cimitirul era în permanenţă supravegheat de poliţie. Mareşalul I. Antonescu îşi respectase cuvântul dat în faţa celor care îl rugaseră să aibă grijă de Haham şi de evreii care nu au avut de ce cârti împotriva tratamentului la care erau supuşi în acea grea perioadă neagră a Europei, când ei erau vânaţi şi duşi în lagăre de exterminare.”
http://ioncoja.ro/holocaust-in-romania/ipoteza-gheorghe-mateevici/
Ca literatură SF, e reușită.
Cine lupa mea e BANDITUL ION COJA, pai sa nu-l tuf eu in gura si pe el si pe tembelul Tache?
E șeful de cuib pe care-l urmează cu entuziasm (și fără rațiune) neofasciștii Bășinel, Cur Bubos, Degețel, Tache și alții ejusdem farinae.
A, asa?
Atunci sa le crape ochisorii de bestii ce sunt!
La capitolul lectura obligatorie trebuie adaugat si ” Dezvaluiri cutremuratoare despre modul in care francmasoneria cauta sa distruga Romania „. Acum a trecut ceva timp de la data prezentarii informatiilor si pot fi judecate si intelese mult mai bine.
http://ioncoja.ro/textele-altora/dezvaluiri-cutremuratoare-despre-modul-in-care-francmasoneria-cauta-sa-distruga-romania/
Ești din ce în ce mai nostim.
Da, este nostim ? Hai sa radem impreuna !
Se spune ca Jura Lina a beneficiat de sprijinul personal al lui Vladimir Putin, pentru a-si scrie cartea si a-si realiza filmul, „Sub semnul scorpionului”, adevarul despre revolutia bolsevica. Pe TVR au rulat la un moment dat cateva episoade dintr-un film serial rusesc, care descria atacurile masoneriei din Paris asupra Rusiei tariste, dar filmul a fost intrerupt brusc, fara nicio explicatie. Noroc cu youtube-ul. Acest film merita cu prisosinta doua ore din viata unui om.
http://www.youtube.com/watch?v=1Mlw2mlf35Y
Și de când Jura Lina, un obscur scriitor estonian care nu a cunoscut perioada stalinistă, a ajuns marea autoritate în materie?
Nu mai esti vindecabil, de idioțenia ta, o vei duce cu tine-n mormint!
Dupa 1991 au fost deschise si copiate arhivele sovietice. Jura Lina a avut acces la arhivele sovietice.
Mda. de ce doar el, un obscur scriitor estonian, a avut acces la ele și alții nu?
Ptiu!
numai kk e in capul lui Tache!
Și pute.
AM VAZUT FILMUL lui J. Lina, este o capodopera, excepțional, PLIN DE ADEVARURI!!!!!
Ai vazut un kkt, l-ai lins si te-ai bucurat? Vezi ca ti-a ramas pe mustata ba tampitule de NEO-LEGIONAR DE-I LUI ANTONESCU!
De ce s-au aliat dupa 44 legionarii cu comunistii?
Voi legionarii in alianta cu comunistii ati omorat oameni!
Si sa nu vii cu legende inventate tot de voi cu lagare unde au fost chinuiti legionari.
Le confunzi, Huhule.
Tu te referi la „Obelix si Cleopatra”
@ValVerde
…și nici pe ăla n-a avut răbdare să-l vadă până la capăt.
FARA PRESEDINTE NEOFASCIST IN ROMANIA!
Destul cu preamarirea crimelor legionare si glorificarea lagarelor de concentrare!
PROTOCOLUL SECRET AL LUI CRIN ANTONESCU cu Noua Dreapta si cu Jobbik, precum si sumele uriase folosite de PNL si deci si USL pentru propaganda neo-nazista sunt cunoscute.
Comments are closed.