Povestitor, nuvelist și romancier, scriitorul Mihail Sadoveanu este considerat un clasic al literaturii române, poate chiar ‘cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile’, cum îl numea Perpessicius.
‘A rămas obiceiul a categorisi pe Mihail Sadoveanu cel mai mare ‘povestitor’ alături de, și de la Creangă, ceea ce poate fi o ușurare pentru aceia care (romancieri, poeți) voiesc să scape de o asemenea divină concurență’, nota, la rândul său, criticul și istoricul literar George Călinescu, citat de mihailsadoveanu.eu.
Mihail Sadoveanu (stg.) la Editura Academiei, Bucureşti, 20 aprilie 1939.
Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES
Mihail Sadoveanu (nume la naștere – Mihail Ursachi) s-a născut la 5 noiembrie 1880, la Pașcani, județul Iași, fiind fiul avocatului Alexandru Sadoveanu și al Profirei Ursachi, fiică de răzeși din Verșeni.
A urmat școala primară în Vatra Pașcanilor (1887-1891), unde l-a avut învățător pe Mihai Busuioc, pe care l-a evocat mai târziu în povestirea ‘Domnu Trandafir’. A căpătat numele Sadoveanu, la absolvirea acestei școli, notează volumul ‘Dicționarul Scriitorilor Români’ (Editura Albatros, 2002).
A absolvit gimnaziul ‘Alecu Donici’ din Fălticeni (1892-1897) și a urmat cursurile ‘Liceului Național’ din Iași (1897-1900). În 1900, s-a înscris la Facultatea de Drept din București însă, atras mai mult de boema literară a Capitalei, nu a frecventat cursurile.
Mihail Sadoveanu a debutat, în 1897, la revista ‘Dracu’ din București, cu schița ‘Domnișoara M. din Fălticeni’, semnând cu pseudonimul Mihai din Pașcani, iar în 1899 a publicat versuri și proză în revista ‘Pagini literare’ sub pseudonimul M.S. Cobuz. Tot în 1899, a publicat în ziarul ‘Opinia’ din Iași o serie de povestiri vânătorești, cronici, dar și versuri și a editat împreună cu Matei Rusu revista literară ‘Lumea’.
Mihail Sadoveanu (stg.) şi Gheorghe Gheorghiu Dej (ctr.) la ceremonia plecării a unei delegaţii din Republica Populară Democrată Coreeană, condusă de Kim Ir-Sen (dr.), desfăşurată pe Aeroportul Băneasa, Bucureşti, 17 iunie 1956.
Foto: (c) MARCEL MAYER / Arhiva istorică AGERPRES
În 1900 a colaborat la ‘Revista literară’ a lui Th.M. Stoenescu, a întrerupt studiile și a plecat din București la Pașcani și apoi la Fălticeni. Din 1901, a colaborat la ‘Revista română’ cu poezii, recenzii, traduceri, semnând cu diferite pseudonime (M.S. Cobuz, C. Prisacaru, C. Săteanu, Ilie Pușcașu.) Tot în 1901 s-a căsătorit cu Ecaterina Bâlu, cu care a avut unsprezece copii.
A fost încorporat, în 1902, la regimentul 15 Suceava, din Fălticeni, fiind avansat caporal instructor la recruții teritoriali. Perioada aceasta a stagiului militar o va evoca în volumul ‘Amintirile căprarului Gheorghiță’.
La sugestia lui Ștefan Octavian Iosif, în 1903, a mers la București, unde a lucrat în redacția de proză a revistei ‘Sămănătorul’. A devenit funcționar la Casa Școalelor (1904), precum și la Direcția Artelor din Ministerul Instrucției și Cultelor (1905).
Anul 1904 a fost numit ‘Anul Sadoveanu’ de Nicolae Iorga, pentru că în acel an scriitorul a debutat editorial cu patru volume: ‘Povestiri’, ‘Șoimii’, ‘Dureri înăbușite’ și ‘Crâșma lui Moș Precu’ (nuvele). Anul următor a apărut volumul ‘Povestiri de război’. În 1906 au fost publicate volumele ‘Floare ofilită’, ‘Mormântul unui copil’ și a primit Premiul Academiei Române pentru volumul ‘Povestiri’ (1904), în urma unui referat semnat de Titu Maiorescu.
Casa scriitorului Mihail Sadoveanu din strada Pitar Moş, Bucureşti, 12 noiembrie 1996.
Foto: (c) EUGEN ENĂCHESCU / Arhiva istorică AGERPRES
În primul număr al revistei ‘Viața românească’, din 1 martie 1906, Mihail Sadoveanu a publicat nuvela ‘Puștiul’. A urmat publicarea volumelor ‘La noi, în Viișoara’, ‘Vremuri de bejenie’, ‘Însemnările lui Neculai Manea’, ‘Povestiri alese’ (1907, cu traduceri din Guy de Maupassant), ‘Oameni și locuri’, ‘O istorie de demult’, ‘Duduia Margareta’ (1908), ‘Cântecul amintirii’ (1909), ‘Povestiri de seară’, ‘Genoveva de Brabant’, ‘În amintirea lui Creangă’ (1910).
La îndemnul lui George Coșbuc, a început colaborarea la revista populară ‘Albina’, în care a publicat ciclul de nuvele ‘Scrisori trimise de un prieten pribeag’. Tot atunci, în revista ‘Luceafărul’ au apărut nuvela ‘Moșneagul nostru’, povestirile ‘Semnul de primejdie’ și ‘Crăișorul’. A mai colaborat la ‘Viața nouă’, ‘Opinia’, ‘Revista modernă’, ‘Făt-Frumos’, ‘Pagini literare’, ‘Convorbiri literare’, ‘Minerva’, ‘Universul’.
În august 1906, Sadoveanu a fost concentrat, timp de o lună, cu Regimentul 16 Suceava în tabăra de la Șipote, lângă Iași. După răscoala din 1907, Spiru Haret, ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, l-a numit inspector al cercurilor culturale sătești și al bibliotecilor populare.
Împreună cu Artur Gorovei, a tipărit ‘Răvașul poporului’ – gazetă populară ‘de educație cetățenească și îndrumare economică’ (1907), iar în colaborare cu Șt.O. Iosif, Il. Chendi și D. Anghel a editat revista ‘Cumpăna’ (nov. 1909 – apr. 1910). Anul 1911 a adus apariția volumului ‘Apa morților’ și a piesei de teatru ‘De ziua mamei’ (în revista ‘Viața românească’), iar în 1912 au apărut volumele ‘Un investigator’ și ‘Bordeenii’. Cărțile ‘Priveliști dobrogene’ (1914), ’44 de zile în Bulgaria’ și ‘Războiul Balcanic’ (1916) au fost scrise în urma călătoriilor scriitorului în Bulgaria și a războiului româno-bulgar.
A fost președinte al Societății Scriitorilor Români (1909-1911) și director al Teatrului Național din Iași (1912-1919).
La izbucnirea Primului Război Mondial, Sadoveanu a fost concentrat cu regimentul la Războieni, Piatra Neamț (1914). În perioada 1915-1916 a dus o viață de cazarmă, cu marșuri și instrucție militară. Mobilizat fiind, în 1916 a editat, din însărcinarea Marelui Cartier General al Armatei, ziarul de front ‘România’ (1916-1917), alături de I. Minulescu și P. Locusteanu. În 1918 s-a stabilit la Iași, unde, împreună cu bunul său prieten George Topîrceanu, a scos revista ‘Însemnări literare’ (2 febr. – 21 dec. 1919).
Primul roman istoric publicat a fost ‘Neamul Șoimăreștilor’ (1915). Au urmat volumele de povestiri ‘Foi de toamnă’ (1916), ‘Priveghiuri’ și ‘Umbre’ (1920), romanele ‘Cocostârcul albastru’ și ‘Strada Lăpușneanu’ (1921), volumele ‘Neagra Sarului’, ‘Lacrimile ieromonahului Veniamin’, ‘Pildele lui cuconu Vichentie’, ‘Drumuri basarabene’ (1922), ‘Venea o moară pe Siret’ (1925), ‘Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă’ (1929), povestirile ‘Dumbrava minunată’ (1926), ‘Demonul tinereții’, ‘Olanda’, ‘Hanul Ancuței’ (1928), lucrările de literatură cinegetică și de pescuit ‘Țara de dincolo de negură’ (1926), ‘Împărăția apelor’ (1928).
A scos revista ‘Lumea – bazar săptămânal’ (1924-1926), împreună cu Tudor Arghezi și George Topîrceanu. Împreună cu Liviu Rebreanu, în 1926, a reprezentat Societatea Scriitorilor Români la Congresul PEN – Clubul de la Berlin. În 1927, a efectuat o călătorie în Olanda, iar în 1929, a vizitat Constantinopolul. A revenit la București, în 1936, și a preluat direcția ziarelor ‘Adevărul’ și ‘Dimineața’ până în 1937, când ambele publicații au fost suspendate.
În octombrie 1938, Senatul Universității din Iași i-a acordat titlul de ‘Doctor Honoris Causa’. Doi ani mai târziu, în 1940, Editura Fundațiilor Regale a publicat primele două volume din ediția ‘Opere’.
Cel mai cunoscut roman al lui Sadoveanu, ‘Baltagul’, a apărut în 1930, ca și romanele ‘Depărtări’, ‘Măria Sa, puiul pădurii’ și nuvela ‘Trenul fantomă’. Tot în anii ’30 au apărut romanele istorice ‘Nunta domniței Ruxandra’ (1932), ‘Viața lui Ștefan cel Mare’ (1934), primele două volume ale trilogiei ‘Frații Jderi’ – ‘Ucenicia lui Ionuț’ (1935) și ‘Izvorul alb’ (1936), romanele ‘Nopțile de Sânziene’ (1934), ‘Cazul Eugeniței Costea’ (1936), volumele ‘Ochi de urs’ și ‘Valea Frumoasei’ (1938), ‘Uvar’ (1932), ‘Locul unde nu s-a întâmplat nimic'(1933), ‘Soarele în baltă sau Aventurile șahului’ și ‘Inima noastră’ (1934), ‘Istorisiri de vânătoare’ (1937), nuvelele ‘Cuibul invalizilor’, ‘Paștele blajinilor’ (1935), ‘Morminte’ (1939). Al treilea volum al trilogiei ‘Frații Jderi’, intitulat ‘Oamenii Măriei Sale’, a fost publicat în 1941, ca și romanul ‘Ostrovul lupilor’.
Alte titluri apărute în anii ’40 sunt ‘Vechime’, ‘Divanul persian’ (1940), ‘Poveștile de la Bradu-Strâmb’ (1943), ‘Anii de ucenicie’ (1944), ‘Fantezii răsăritene’, ‘Caleidoscop’ (1946), ‘Legende sfinte’ (1947), ‘Mitrea Cocor’, ‘Poezia cimiliturilor’ (1949).
Împlinirea a patru decenii de la debut a fost marcată în 1944, în presă și la Academie. Tudor Vianu, membru corespondent al Academiei Române, a prezentat comunicarea ‘Patru decenii de la publicarea primei opere a domnului Mihail Sadoveanu’.
În perioada 1945-1949 a desfășurat o bogată activitate publicistică la ‘Jurnalul de dimineață’, ‘Veac nou’, ‘România liberă’, ‘Scânteia’.
În 1921, Sadoveanu a început să colaboreze la ‘Adevărul literar și artistic’.
La 26 mai 1916, a devenit membru corespondent al Academiei Române. În ziua de 1 iunie 1921, a devenit membru titular al prestigiosului for, pentru ca, începând cu 12 august 1948, să fie membru titular activ al Academiei Române. Discursul său de recepție, ținut la 9 iunie 1923, a fost ‘Poezia populară’.
Între 1935 și 1938, a deținut funcția de președinte al Secțiunii Literare a Academiei Române. Între 1948 și 1961, a fost președintele Secției de Limbă, Literatură și Arte a Academiei Române, punctează lucrarea ‘Membrii Academiei Române’ (Ed. Enciclopedică / Ed. Academiei Române, 2003).
În 1949, a fost ales președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor. În 1950, la împlinirea a 70 de ani, Mihail Sadoveanu a fost sărbătorit public, iar articolele publicate cu această ocazie au fost adunate în volumul ‘Studii și articole închinate lui Mihail Sadoveanu’ (1952).
Anii ’50 au adus publicarea lucrărilor ‘Nada florilor’ (1950), ‘Clonț de fier’ (1951), ‘Nicoară Potcoavă’ (1952), ‘Aventură în Lunca Dunării’, ‘Evocări’, ‘Muncitori și păstori’ (1954). În 1954, Editura de stat pentru literatură și artă a început tipărirea seriei de ‘Opere’, sub îndrumarea autorului. Primul volum cuprinde: ‘Povestiri’, ‘Șoimii’, ‘Dureri înăbușite’, Crâșma lui Moș Precu’. În 1960 a apărut volumul ‘Mărturisiri’. Romanele ‘Lisaveta’ și ‘Cântecul Mioarei’ au rămas neterminate.
La 5 noiembrie 1980, a fost inaugurat, la Iași, Muzeul ‘Mihail Sadoveanu’, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea scriitorului al cărui nume îl poartă. Acesta funcționează în casa în care a locuit scriitorul între 1919-1936, este Secție a Muzeului Literaturii Române din Iași și este amplasat pe Aleea Mihail Sadoveanu nr. 12.
Muzeul Memorial ‘Mihail Sadoveanu’,Iaşi, 28 august 2014.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Mihail Sadoveanu s-a implicat și în politică, având o activitate controversată, care a umbrit receptarea sa în ultimele decenii. ‘A fost adept al naționalismului și umanismului, schimbându-și însă convingerile periodic, oscilând între forțele politice de dreapta și de stânga. A făcut parte mai întâi din Partidul Poporului, apoi din Partidul Național Liberal, Partidul Agrar al lui Argetoianu, ocupând funcția de președinte al Senatului. Susținător al monarhiei în timpul regimului autoritar al lui Carol al II-lea, după cel de-Al Doilea Război Mondial va trece la Partidul Comunist Român’, arată muzeulliteraturiiiasi.ro, site-ul oficial al instituției.
Scriitorul Mihail Sadoveanu a murit la 19 octombrie 1961, în locuința sa din strada Zambaccian nr. 15. Trei zile mai târziu, a fost înmormântat cu funeralii naționale la Cimitirul Bellu, lângă poetul național Mihai Eminescu.
