Acasa Cultura-ReligieCultura Afabilul tovaras Iliescu mi-a facut, si el, citeva “sugestii” …

Afabilul tovaras Iliescu mi-a facut, si el, citeva “sugestii” …

scris de Ziua Veche
24 afisari

Julian Negulesco, intervievatul Iolandei Malamen, actor roman stabilit la Paris, la sfarsitul anilor 60, a avut sansa de a fi jucat principalul rol masculin alaturi de marea Jeanne Moreau. M-am imprietenit cu Julian Negulesco, in perioada de zbucium-literar- adolescentin-ploiestean, cind armele noastre de profetzi inocentzi,  erau cartzile, scrisul, insotzite de  histrionismul magic si tulburator al virstei. Iulica, cum ii spuneam noi,  prietenii, abia iesit din adolescentza, era incarnarea perfecta a vitalitatzii creatoare, avind un demon al initziativei, şi o nelinişte constructivă si proteica, ce raspindea  increderea in  fortzele celorlaltzi.  Era mereu in cautare de nou, dispus sa vada cu inteligentza dincolo de placidele aparentze, şi,  avind intuitzia valorii.

 

Restul este un gol de 40 de ani intre noi, cu sporadice vesti venite  la a doua, a treia, sau chiar a patra ,, mina,, , pe care le inregistram ca dintr-o lume aflata pe o alta planeta. Ins firsit, in decembrie 2009, ne-am revazut ca sa ne minunam impreuna, de miracolul reintilnirii.

 

 

 

“Nu aveam decit hainele de pe mine, o imensa scarba la perspectiva reintoarcerii, si obligatzia de a supravietzui.”

 

 

I.M . Julian Negulesco, ai parasit Romania acum patru decenii oprindu-te, unde altundeva, daca nu la Paris?

 

I.N. Pina aici, totul este cum nu se poate mai exact

 

I.M. .Te las sa continui..

 

I.N. Ce frumos suna „ai parasit Roamnia acum patru decenii si te-ai stabilit la Paris” !

Parca ai spune „acum 40 de ani, ai parasit Ploiestiul natal si te-ai stabilit la … Sinaia”.

Nu „am parasit Romania”, cred mai curind ca Romania m-a parasit si m-a lasat fatza-n fatza cu un soi de Himalaya, fara piolet, fara masca de oxigen…

 

I.M. Ce te-a facut sa nut e mai intorci in tzara??

 

I.N. Nu aveam decit hainele de pe mine, o imensa scarba la perspectiva reintoarcerii, si obligatzia de a supravietzui. Pentru anul  1969, asta  nu era o „vilegiatura”, era o plecare fara perspective de reintoarcere, iti ardeai corabiile !

 

I.M. Cum ai ,,supravietzuit” daca privesti cei 40 de ani care-au trecut?

 

I.N. Dupa 40 de ani, n-am atins Everest-ul, poate sunt cam pe la Cota 1400, dar sunt in picioare, traiesc, incerc sa ma bucur de „miracolul” fiecarei zile.

 

I.M. Inseamna ca acel act,  cel putzin in ce te priveste, a fost necesar?

 

I.N. Da, a fost necesar! Plecasem din Romania… of !!! am povestit de atitea ori, incit mi se pare ca ma aud ca intr-un ecou reverberat la nesfarsit.

I.M. Sunt convinsa, dar ia si  tu asta ca pe o replica dintr-un spectacol de teatru, pe care esti nevoit sa o spui de zeci, poate de sute de ori.

 

I.N. Bun, pe cit se poate de scurt :  student la IATC, facultatea de regie, fondator al Student Clubului, de la Casa Studentzilor din Bucuresti, sub „privirea” (pe atunci , in ’66-’68) C.C. al U.T.C. si , mai ales, al Uniunii Studentilor din Romania (UASR, dirijata de Mircea Angelescu : iti voi trimite ceea ce am scris, la cererea sotziei lui, dupa decesul, in septembrie 2009, al acestui om care „mi-a schimbat destinul”. ( La prima mea intoarcere in Romania, in ’78, mi-a spus ca el garantase ca ma voi intoarce, altfel n-as fi primit pasaport).

 

I.M. Continuă, te ascult!

 

I.N. In februarie ’69, am fot convocat la C.C al U.T.C. si mi s-a „dat sarcina” sa fac REPEDE (totul in ultima clipa , evident : eternul stil „made in Romania !) un spectacol ce urma sa fie prezentat, impreuna cu alte 12 sau 15 , unui francez, trimis de Festivalul Mondial al Teatrului de la Nancy, festival ce se afla la a opta editzie si fusese fondat de un tanar profesor de drept, Jack Lang, care doisprezece ani mai tarziu a devenit unul din cei mai cunoscutzi (si inca regretatzi) ministri ai culturii, din Frantza.

„Francezul” a sosit pe la sfarsitul lunii martie si a ales „Escurial” de Michel de Ghelderode, pus in scena de Dinu Cernescu, cu cei doi Stefan de la „Nottara” : Iordache si Radof, si spectacolul „meu” -„Adio, Julieta, adio !” , inspirat de o piesa scrisa de Ion Coja – profesor la Universitatea din Bucuresti si realizat cu studentzi de la IATC si , altzii, cei mai multzi, de la teatrul „Podul”. In total eram 16, cred.

Repetitziile, care au durat vreo 6 saptamini, se faceau doar noaptea, in „Podul” Casei Studentzilor, dimineatza trebuia sa fim prezentzi la cursuri, altfel -din cauza absentzelor, riscam taierea bursei sau chiar exmatricularea.

Din momentul in care am primit informatzia ca „noi” am fost selectzionatzi pentru acest Festival, extrem de important la acea epoca, am fost „pusi in carantina”, la Caminul 303, iar „vizionarile” au inceput sa se tzina lantz, cu comisii politice din ce in ce mai importante, fiecare facind „recomandarile” ei – adica indicatzii de…cenzura, ce nu puteau fi „negociate”. In total , a trebuit sa „renuntz” la aproape o treime din durata initziala a reprezentatziei.

Ultima prezentare/”vizionare” a fost facuta pentru Ministrul Tineretului, prim-secretar al C.C. al U.T.C., surizatorul si mereu afabilul  tovaras Ion Iliescu, care mi-a facut , si el, citeva „sugestii”.

Paranteza : ciudat si straniu cum acest om, privit atunci de totzi „artistii” ca un soi de sperantza a la Dubcek, a putut participa la decapitarea posibilului elan post-decembrist si la confiscarea acelui „moment” in beneficiul „esalonului doi-trei-si-cite-citzi-vrei”!

 

I.M. No comment…

 

I.N. Am ajuns in Frantza,  la Nancy, cu un spectacol ciopirtzit, patru actori in minus (nu primisera pasaport !) si doi sau trei securisti acompaniatori, ca toate delegatziile oficiale. In cele trei repetitzii ce le-am avut „acolo”, sentimentul de a fi permanent sub un chepeng de plumb -ce-l resimtzisem incontinuu in tzara, a disparut ca prin farmec, durerea din plexus, idem, ideile curgeau cin’spe pe secunda, trupa era extrem de receptiva si , astfel, am adaugat inca vreo zece-douasprezece minute spectacolului,  fara sa reiau nimic din ceea ce fusese taiat.

Trebuie sa-i multumesc lui Ion Coja (nu l-am revazut din 1969 si nu stiu unde se mai gaseste, azi) pentru ca a respectat perfect acordul ce l-am avut impreuna, la „Capsa”, in noaptea in care i-am citit piesa : „imi place ideea acestei Lumi impartzite in doua, imi place „fabula”, imi place titlul, dar cum spectacolul trebuie facut in stare de urgentza, cu o majoritate de actori-amatori si pentru un public ce nu intzelege romana, voi pastra doar citeva replici, restul…va fi spectacol ! Daca suntem selectzionatzi, vei avea un pasaport pentru Frantza.” E o fraza teribila pentru un autor si doar inconstientza celor douazeci si ceva de ani m-a „autorizat” sa  formulez aceasta „marlanie”, dar Coja a acceptat si s-a comportat, pina la capat, cu o ireprosabla elegantza.

 

 

 

“La Nancy, dupa cele trei repetitzii, iubitzii mei securisti m-au convocat in camera lor de hotel…”

 

 

I.M. Ce faceau securistii care escortau trupa voastră?Au inchis ochii la ,,minutele adaugate,,?

 

I.N. La Nancy, dupa cele trei repetitzii, iubitzii mei securisti m-au convocat in camera lor de hotel, iar „sefu’ ” mi-a spus , textual : „tu stii ca un spectacol care a primit viza de iesire nu mai poate fi modificat : nici un cuvint, nici o virgula …? Tu, de trei zile, tot modifici si adaugi… Ei bine, sa ma scuipi pe mine-n ochi, cind ai sa te-ntorci in Romania o sa ai un dosar asa de gros ca n-o sa mai „iesi” in viatza ta !”

 

I.M. A fost momentul in care ai hotătit sa ramii?

 

I.N. Dupa 40 de ani, pot spune ca, plecind spre Frantza, eram destul de departe de gindul de a „ramine”, dar dupa aceasta „discutzie” am avut o imagine extrem de clara : daca ma intorc , ma sinucid : fizic sau moral, adica ori devin turnator (ocazional sau profesionist), un marginal, un razvratit de duzina sau un individ inacrit, care-ntr-o zi va face sau va spune o „tampenie” si va intra la parnaie… Si am decis sa nu ma mai intorc.

Ceea ce a cantarit foarte mult in decizia mea a fost si tragedia cehoslovaca, din 21 august 1968, moment ce m-a marcat teribil, mai ales ca in iunie 1968 fusesem la Praga, care -sub Dubcek- „respira” un soi de romantism revolutzionar.  Oamenii pe care i-am intilnit, aveau o lumina in privire : Sperantza Majuscula !

Ceea ce a urmat deciziei mele de a ramine in Frantza, e o poveste lunga si plina de inlantzuiri „miraculoase”, un intreg si pasionant roman de trei parale…

 

I.M. Inseamna ca te-ai aruncat in viltoarea vietzii occidentale cu patima si libertatea  unui personaj…

 

I.N. Oricum, si in rezumat, m-am aruncat orbeste intr-o viatza ce-mi era toatal necunoscuta, cu treisprezece franci (doi euro de azi) in buzunar, cinci cuvinte de franceza in cap si cu bagajele mele plecate la Bucuresti,  doar cu hainele de pe mine si o adresa la care mi se acceptase gazduire DOAR pentru sapte zile. Am plonjat intr-o gura de metrou la Place Saint-Michel si …gata !

”Lui Jeanne Moreau ii datorez enorm”

 

I.M. Cind te-ai trezit singur intr-un oras pe care-l visasera multe generatii de artisti din toata lumea, te-ai gindit asemeni lui Julien Sorel, ca vei reusi?

 

I.N. Ploua teribil de mult si de tare, in acel sfarsit de aprilie ’69. Si era foarte rece, un frig umed. Si eram teribil de singur. Si „perfect” debusolat.

 

I.M. Suna aproape  ca intr-un poem de Cesar Vallejo…

 

I.N. Nu stiam limba : studiasem doar rusa, engleza , latina. Atit ! In situaitziile astea „ostile”, te gindesti DOAR la supravietzuire si nicidecum la Rastignac, Julien Sorel sau la …Dinu Paturica.

 

I.M. A fost doar o timida literaturizare din partea mea…

Cum tzi-ai inceput cariera cinematografica si teatrala? Jucasesi din timpul studentziei si in Romania in film…

 

I.N . In Romania, primul film in care am jucat se numea „4 zile de vara”, de un anume Ion Nita, scenariu Fanus Neagu, cu actori , cea mai mare parte „disparutzi” : Stefan Mihailescu-Braila, Constantin Rautchi, Coca Andronescu, Stefan Banica, Dody Caian, Florin Tanase…”Supravietzuitorii”:

Jean Constantin, Emilia Dobrin, Nina Zainescu, Victor Strengaru…

La teatru , am debutat intr-o scena „en tete a tete” cu Colea Rautu, dintr-o piesa regizata de Dinu Cernescu, la fostul „Giulesti”, apoi in „Miracolul” de Maxwell Anderson, la „Nottara”, in regia profesorului meu – George Rafael (eram unul din cei doi fratzi ai Ilenei Predescu). Alt profesor pe care l-am avut – Radu Penciulescu m-a angajat  la Teatrul Mic, in „Richard II”, si, asa am vazut, seara de seara, actori precum Victor Rebengiuc, Ionescu-Gion sau Olga Tudorache…

Si in Frantza am avut sansa sa lucrez cu actori  ca Alida Vali, Geraldine Chaplin, Marie-Christine Barrault, Klaus Kinski, Francisco Rabal, Bernard Giraudeau, Gerard Desarthe, Jean Reno…

Un loc aparte il ocupa insa Jeanne Moreau, persoana luminoasa, precum in Romania a fost, in felul ei, Clody Bertola.

Lui Jeanne Moreau ii datorez enorm : pe filmul facut impreuna, si care a reprezentat Frantza la Cannes (in ’74, cred), am avut un accident in care puteam pierde tot , chiar si viatza, dar, gratzie ei, am fost ingrijit si salvat de oameni exceptzionali. Fara sa mai vorbesc de faptul ca, de la ea, precum de la totzi partenerii de „mare calitate”, invetzi ,,pe viu”.

>

I.M.  Cum arata lumea pentru tine, venit dintr-o Romanie atit de controlata ideologic, administrativ, cultural?

 

I.N.  Era extraordinar sa respiri „altfel”, să simţi ca esti liber…apoi tolerantza, solidaritatea.

curiozitatea, deschiderea spre Lume, sentimentul ca apartzii unei Planete, nu unui targ sau unui cartier sau doar infundaturii in care te-ai nascut.

 

I.M. Te-ai indragostit de  Paris, imediat?

 

I.N.  Mi-au trebuit 12 ani ca sa ma indragostesc de Paris, oras „aprig”, unde centimetrul cub de oxigen te costa ochii din cap, dar care este un adevarat Turn Babel, cu toate graiurile, cu toate religiile, cu toate bucatariile Lumii, cea mai mica din marile Capitale (13 km din Nord in Sud, si 19 km din Est in Vest, atit !), in care traiesc 2 milioane de persoane, in destul de corecta „inteligentza si intzelegere”, oras cu sute de cinematografe, teatre, muzee, trei cinemateci, doua Opere Natzionale, patru teatre muzicale, sumedenie de biblioteci, evenimente culturale de calitate si de mare diversitate : expozitii, concerte sau spectacole de teatru, dans sau alte forme  : „autohtone” sau venite de pe toate continentele…

Regret ca multi din compatriotzii mei, mai ales cei venitzi dupa ’89, le neglijeaza, le ignora, preferind sa traiasca , mai ales „intre ei” si sa-i critice pe „francezi”.

Desi nu exista nici oras , nici tzara, nici popor „ideale”, eu, ador limba franceza si Parisul, cei doi plamini prin care „respir”, aici, unde locuiesc de 40 de ani.

>

I.M. Presupun ca i-ai cunoscut pe Cioran si Ionesco.

Unde te situezi in amintirile despre ei?

 

I. N. Cunoscut, nu. De altfel nici pe mine nu mă cunosc… In schimb, i-am intilnit.

Pe Cioran de doua  ori personal, si putzin prin telefon si scrisori. Pe Ionesco, l-am vizitat de mai multe ori. Si unul si celalat au dat  impresia tanarului idiot (ce eram) ca e demn de a fi ascultat.

Aceste doua persoane ce devorasera biblioteci intregi, care aveau trecutul , statutul, opera cunoscute,  m-au primit, intrebat, ascultat, cateodata chiar sfatuit …de la egal la egal, cu normalitate, cu simplitate, si, nicicind n-am avut sentimentul ca s-ar fi „suit” macar cu o frantura de treapta „mai sus” decit mine, eu, „Sferto-doctul rebut al Balcanilor” !

Poate asta este marea calitate a personalitatzilor de exceptzie: sa nu te trateze de sus, de pe piedestalul pe care multzi si-l cladesc virtual , mental !

 

>

I.M. Ce statut are actorul de teatru francez?

 

I.N. Unul permanentei precaritazti : nu stii nicicind daca ceea ce faci nu este si ultimul tau contract, ultima propunere ce tzi s-a facut, este o veshnica Loterie. Administrativ, un „artist” este un salariat intermitent. Platit doar pe durata contractului, alterneaza perioadele de lucru cu perioadele de somaj, care e calculat in functzie de orele lucrate si salariile incasate pe ultimele zece luni.

In afara de Comedia Franceza, nu exista trupe permanente.

”Ma ,,socheaza PESIMISMUL „tinerilor”, care traiesc din plin un soi de „No future, in Roamnia !” si nu viseaza decit s-o paraseasca.”

I.M. Ce Romanie ai  descoperit dupa 90?

 

I.N. Romania s-a schimbat mult , in douazeci de ani.

Multe lucruri, in bine!

E adevarat ca exista o pauperizare galopanta, o teribila coruptzie endemica tuturor tzarilor membre ale „lagarului socialist”, un capitalism barbar care secatuieste tzara asta de toate resursele ei : economice, industriale, ecologice, umane si, mai ales, „pompeaza” SPERANTZA si INCREDREA !

Dar nu se poate compara cu teroarea vremilor Dej-Ceausescu : traiam in teama, in schizofrenie (in piatza ;”Stima noastra si mandria”, acasa sau la cozi maraind „contra”), zgribulitzi si inghetzatzi in fatza unui televizor ce emitea doua ore pe zi intr-o tzara ca o „cushca” din care se iesea cu greu chiar si pina la Sofia, intr-o vreme in care Blaga, Eliade, Ionesco sau Cioran erau cititzi pe sub mantou, ascunsi de privirii „vigilente si tovarasesti”.

 

I.M. Te şocheaza totuşi, ceva anume?

I.N. Ma „shocheaza”,  HAOSUL  arhitectural (al oraselor, al noilor constructzii…), al circulatziei pe sosele si in localitatzi, al „discursului” (al „clasei politice”, in media, pe strada sau in alte locuri) , al conversatziilor, ce devin foarte repede cacofonice.

A propos de conversatzii : am observat ca, in general, nu sunt schimburi de puncte de vedere personale, ci dueluri pe viatza si pe moarte, duse cu scopul de a „invinge”, cu orice pretz. De nu esti pe aceasi pozitzie cu interlocutorul, risti sa fii considerat „dusman de clasa”, cum se spunea in anii stalinismului real!

Ma ,,socheaza PESIMISMUL „tinerilor”, care traiesc din plin un soi de „No future, in Romania !” si nu viseaza decit s-o paraseasca.

Ma ,,socheaza AMNEZIA : am visat sa locuiesc intr-o tzara fara partid unic, iar, azi, in loc sa-si suflece minecile ca sa traga tzara asta din santzul in care a fost adusa, multzi dintre compatriotzii mei nu numai ca asteapta  sa le dai  pulpe de pui, ca sa voteze, dar au uitat urgia  Dej-Ceausescu si-i regreta !?!?

Ma ,,socheaza,, MITOCANIA TRIUMFATOARE : de la Cotroceni, pina pe strada, trecind si tolanindu-se in media (la televiziune, e un „dezastru” !)

Ma ,,socheaza,, MIZERIA, GUNOAIELE, NEPASAREA CONSTANTA si INCAPATZINATA cu care ne infectam cotidianul, strazile, cimpurile, riurile sau ne distrugem  padurile.

Ma ,,socheaza,, DEGRADAREA LIMBII VORBITE SI SCRISE : americanizarea asta rizibila, ridicola, papagaliceasca si servila ma face sa cred ca Scoala Ardeleana si totzi cei care s-au batut si zbatut sa latinizeze romana se rotesc in mormant precum niste elice de avion !

Chiar si „C.V” se pronuntza „Si-vi”, chiar daca e latinul Curriculum-vitae !

 

I.M. Se cuvine sa te intreb si ce-tzi place, ce te incanta.

 

I.N. Peisajele si micile sate de munte, anumiti oameni, increderea in viitorul tzarii, in concertul european, sperantza ca o clasa politica preocupata de „binele comun” isi va face aparitzia, sperantza ca oameni de reala valoare civica vor incepe sa militeze  in partide, sindicate, asociatzii…

M-am nascut, am invatzat si m-am format in Romania si sunt intim legat de acest spatziu, fizic si spiritual.

Stiu ce datorez celor ce mi-au dat viatza si m-au crescut, celor ce m-au educat si m-au „cladit” : de la invatzatoara care mi-a pus creionul in mina si mi-a acompaniat primele semne grafice, pina la profesorii de la IATC sau la primii parteneri ai aventurii mele profesionale de-o viatza. Aici am avut primele iubiri, primele emotzii, primele „terori”…in fine, tot ceea ce construieste o tanara persoana.

Cind a abdicat regele Mihai aveam aproape doi ani, am trait sub Gheorghiu-Dej si m-am „departat” de Ceausescu doar dupa patru ani de la venirea lui la putere. Scriu, citesc, vorbesc romaneste, citesc foarte des presa romana, pentru ca „tzara” nu mi-e indiferenta. De altfel, in ciuda tuturor tampeniilor debitate dupa ultimele alegeri, gasesc ca e de datoria mea sa votez : act fondator si civic al oricarui cetatzean care apartzine unei natzii si unei tzari ce se pretind „democratice”. Chiar de nu-tzi „convine” nici un candidat, trebuie sa votezi : NUL, ca sa stie ca „nu esti de acord” si chiar daca „nu conteaza”, inca.

Daca o tzara intreaga ar vota NUL, s-ar lua in seama, sunt sigur !

 

 

I.M. Sa te abat de la politic si civic, intrebindu-te si de cinematografia franceza pe care o cunosti bine.  Dupa ce reguli functioneaza ea in momentul de fatza?

 

I.N. Pe fiecare bilet de cinema vindut se percepe o taxa – ce se numeste „parafiscala”.

Aceasta constituie o „caniota”, la care se adauga subventzii ale Ministerului Culturii : acesti bani sunt distribuitzi de catre Centrul Natzional al Cinemtografiei, diferitelor scenarii prezentate unei comisii de „specialisti” si selectzionate.

Dar marea parte a unei productzii e de origine „privata”: canalele de televiziune si distributorii de filme, posesori ai retzelelor de difuzare, banci si alte organisme de „sponsoring cinema”.

 

I.M. Dupa sansa de-a fi jucat principalul rol masculin alaturi de marea Jeanne Moreau, ce lucru emotzionant este de notat in cariera ta?

 

I.N. Sincer, si fara nici un soi de „peltea patriotarda”, bucuria …speciala de a lucra, dupa 40 de ani, in Romania. Chiar daca faceam parte dintre actorii de „natzionalitate franceza”, gratzie carora Centrul Natzional al Cinematografiei Franceze a fost al doilea buget in aceasta co-productzie israelo-franco-germano-romana : un adevarat Turn Babel, ce comunica mai ales in nesuferitul „Globish”, aceasta engleza sumara si fara nuantze.

 

I.M. Apartzin actorii romani, lumii?

 

I.N. Sigur, ei apartin Republicii Mondiale a Teatrului si a Cinematografului.

Grigore sau Ion Manolescu, Aristizza Romanescu, Maria Ventura, Maria Filotti, Yonnel, Elvire Popesco, Lucia Sturdza-Bulandra, Clody Bertola, Stefan Ciobotarasu, Alexandru Giugaru, Vasiliu-Birlic, Emil Botta,  Jules Cazaban, Fory Eterle, Ileana Predescu sau Gheorghe Dinica,

chiar daca proapsetzii absolventzi ai „Academiilor” de teatru , pe multi dintre cei citatzi mai sus i-au uitat, sunt in Lume !

Irina Petrescu, Olga Tudorache, Victor Rebengiuc, Marin Moraru, , Radu Beligan, Marcel Iures, Maia Morgenstern… sunt in Lume !

Si ei, si noi, si cei ce vor veni facem parte dintr-un lantz nevazut ce a plecat din Noaptea Timpurilor, de la prima persoana bipeda care a schitzat un pas de dans si a articulat un sunet ritmat si careia, mai tarziu, i s-a raspuns, lantz ce se va continua si va dainui atata timp cit un nume , un sunet inregistrat, un document – filmat sau fotografic, o carte , un afis va aminti despre „noi”.

Si mai ales atita timp cit Poetul, Artistul si Spectatorul vor fi legatzi in acest misterioas „ménage à trois”, totzi vor fi in Lume :

In Lumea Artei Actorului si in Panteonul inimilor celor ce i-au admirat si-i admira, si le sunt recunoscatori pentru marile momente de emotzie artistica  facute „cadou”, intr-o seara , in penumbra unei sali de teatru, de opera, de cinema…

Un Oscar , un premiu de interpretare la Cannes, Berlin, Venezia, la…Mamaia sau Costinesti, se uita, sunt bucurii extrem de efemere si aproape „infantile”: de altfel, citeaza-mi ultimii laureatzi, cei de anul trecut, la fiecare din aceste competitzii…

Dar „Rinocerii” lui Giurchescu, „Troilus si Cresida”, „Umbra” si „Nepotul lui Rameau” de Esrig, „Cum va place”, „Clipe de viatza”, „Copiii soarelui”, „Padurea spanzuratzilor” ale lui Ciulei sau „Livada cu visini”, „Revizorul”, „D’ale carnavalului” puse in scena de Pintilie sau  „Moara cu noroc” de Victor Iliu au fost purtate de actori exceptzionali, care au incintat SI Europa SI Lumea : pe „ei”, nu i-am uitat !

 

I.M. Te afli de doua luni in Romania pentru filmari. Despre ce este vorba?

 

I.N. Despre o adaptare a unui roman israelian -„Misiunea Directorului de Resurse Umane”, o istorie care vorbeste despre „azi”, despre Lumea asta iesita din tzatzani, despre „teribilul Paradis al Globalizarii”.

Un regizor de mare calitate si elegantza profesionala -Eran Riklis, actori din Israel, Los Angeles, Frantza, iar din Romania – Irina Petrescu, Rudy Rosenfeld, Papil Panduru.

Eran Riklis doreste sa poata termina post-productzia la timp pentru pre-selectzia festivalului de la Cannes.

 

I.M. Inca un prilej  ca actorii romani sa fie recunoscutzi in lume!

 

I.N. De, vom trai si vom vedea !

>

>

0 comentariu

Huhuuu 01-06-2010 - 17:27

E jidan din Bozgoria, n-asa???!!!!!!

walden two 01-06-2010 - 17:30

HuHu si cu RaRes: delirati!

Huhuuu 01-06-2010 - 20:23

Ma dobitocule, retardatule, a spune adevarul NU INSEAMNA A DELIRA!!!!!!!!!

caramache 02-06-2010 - 01:35

Ba fraiere, daca nu ai fost in stare sa intelegi ca „marea majoritate” si „toti” nu sunt sinonime, atunci ai dovedit singur ca esti un prost.

Macelaru 02-06-2010 - 05:37

Mai Caramache, ce inseamna:”ai fovedit singur”?
Putea sa dovedeasca si altfel?
Ca esti prost, dar rau de tot, m-am convins.

aru 02-06-2010 - 21:16

ramaneti in continuare in marea voastra majoritate un popor de cretini inculti si antisemiti!!! niste sharmute istorice blege!.

Huhuuu 02-06-2010 - 21:51

Bai jegurilor. faptele voastre spurcate, necinstite VA CONDAMNA!!!!!!!!!!!

1 2

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult