Acasa Cultura-ReligieCultura Carmen de Bizet, în regia Adei Hausvater, deschide noua stagiune a Operei Naționale București

Carmen de Bizet, în regia Adei Hausvater, deschide noua stagiune a Operei Naționale București

scris de Șt. C
9 Afisari

Premiera operei ‘Carmen’ de G. Bizet, în regia Adei Hausvater, deschide, pe 1 octombrie, de la ora 18:30, noua stagiune a Operei Naționale București.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, următoarele reprezentații cu titlul de premieră sunt programate pe 2 și 3 octombrie, de la aceeași oră.

Spectacolul este prezentat într-un moment simbolic: 2025 marchează 150 de ani de la premiera mondială a operei ‘Carmen’, care a avut loc pe 3 martie 1875, la Opera Comică din Paris.

‘Povestea lui Carmen este povestea unei femei libere, în egală măsură, lider dar și jucător, o femeie corectă și consecventă în toate alegerile sale: ea face, anunță și respectă până la capăt regulile, fără nicio abatere’, a spus Ada Hausvater, citată în comunicat.

Daniel Jinga, managerul general al ONB, i-a mulțumit Adei Hausvater pentru montarea spectacolului, apreciind că ‘este un produs artistic, un produs de artă și, pe de altă parte, știu că este un ‘Carmen’ care va avea succes la public’.

‘Astăzi, Carmen este unul dintre titlurile cel mai des montate în întreaga lume, iar noi, artiștii, avem menirea să ducem mai departe povestea fascinantă și tulburătoare a celei care și-a cântat iubirea prin cele mai frumoase cuvinte: L’amour est un oiseau rebelle…’, a afirmat și dirijorul Ciprian Teodorașcu.

Parerea ta

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS