Presa internațională marchează doi ani de la cea mai sângeroasă zi din istoria Israelului.
Sâmbătă, 7 octombrie 2023, „o ploaie de rachete a lovit Israelul”. Așa își începe Euronews retrospectiva intitulată „7 octombrie 2023: Cea mai sângeroasă zi din istoria Israelului”, reconstituind minut cu minut începutul tragediei care avea să schimbe Orientul Mijlociu.
„Cinci mii de proiectile lansate de Hamas au marcat începutul atacului supranumit Potopul Al-Aqsa”, scrie publicația, explicând că ofensiva și-a luat numele de la al treilea loc sfânt al Islamului, Moscheea Al-Aqsa. În acea dimineață, sistemul Iron Dome era copleșit, sirenele răsunau în orașe, iar luptătorii Hamas pătrundeau pe teritoriul israelian „cu motociclete, dube, bărci rapide și parapante motorizate”.
Doi ani mai târziu, pe 7 octombrie 2025, lumea privește din nou spre Israel, de data aceasta cu lacrimi și proteste. Într-un reportaj amplu, The Washington Post publică articolul „Destul”; Israel marchează doi ani de la 7 octombrie, pe fundalul războiului din Gaza. Pe tot parcursul dimineții s-au auzit bubuituri de artilerie și lovituri aeriene la câțiva kilometri depărtare, în Gaza”, notează ziarul american.
Guvernul israelian a decis să nu organizeze o ceremonie oficială, pentru că data a coincis cu sărbătoarea evreiască Sukkot. Dar mulți s-au adunat oricum, „în piețele din orașele israeliene care au devenit locuri de solidaritate și protest împotriva prim-ministrului Netanyahu”.
Cotidianul surprinde o frază care pare să rezoneze de ambele părți ale frontierei: „Dacă aniversarea de marți a lansat un mesaj clar, acesta a fost: oamenii din Israel și Gaza spun că e destul.”
O femeie din Gaza, Yareen Abu Naja, spune: „Destul cu această nedreptate și umilință… destul cu acest război.”
Ziarul american amintește că Netanyahu se confruntă cu presiuni uriașe: proteste interne pentru pace și eliberarea ostaticilor, amenințări din partea aripii de extremă dreapta a coaliției sale, și totodată „o izolare crescândă pe scena internațională”.
Un alt cotidian american, New York Times, propune o analiză profundă și lucidă a conflictului, semnată sub titlul „Învățăminte de pe urma unui război îndelungat”. Autorul adună, într-o succesiune de reflecții, lecțiile dure ale celor doi ani de război. Prima e morală și ignorată de prea mult timp: „Credeți-i pe oameni atunci când vă spun cine sunt.” Hamas și-a declarat încă din 1988 intenția de a distruge Israelul, însă, remarcă ziarul, liderii israelieni au ales să tolereze existența grupării „pentru că le convenea politic”, ceea ce s-a dovedit fatal pe 7 octombrie 2023, „prea târziu pentru cei 1.200 de oameni măcelăriți în acea zi”.
A doua lecție privește tehnologia și iluzia securității. În cuvintele The New York Times, „miracolele de înaltă tehnologie ale Israelului – garduri inteligente, interceptări electronice, Domul de Fier – s-au dovedit inutile în fața parapantelor și buldozerelor Hamas”. Superioritatea tehnologică, avertizează articolul, nu poate substitui o strategie coerentă.
Un alt avertisment ține de percepția slăbiciunii: „Slăbiciunea provoacă, dar și aparența slăbiciunii.” Ziarul amintește că Yahya Sinwar, liderul Hamas, a interpretat tensiunile interne din Israel și reformele judiciare ale guvernului Netanyahu ca semne de vulnerabilitate – o impresie care a precedat dezastrul.
Articolul elogiază apoi spiritul civic al israelienilor de rând, simbolizat de generalul în retragere Noam Tibon, care și-a salvat fiul dintr-un kibbutz atacat: „Întregul Israel e răspunzător unul pentru altul” – o maximă talmudică pe care ziarul o numește „adevărata armă a rezistenței”.
Într-o analiză mai amplă, editorialul de la New York Times notează că Israelul „nu are o problemă de imagine, ci una de perspectivă”: este paradoxal, scrie autorul, că „militanți din Montreal până la Melbourne” văd statul evreu ca simbol al colonialismului, deși „sionismul a fost una dintre cele mai vechi mișcări anticoloniale din istorie”. Într-o secțiune dedicată viitorului, The New York Times afirmă tranșant că „nu va exista niciodată un stat palestinian atâta timp cât Hamas – sau orice altă grupare teroristă – va supraviețui ca forță politică sau militară”. „Singura cale viabilă către un stat palestinian”, scrie publicația, „presupune dispariția fanteziei despre distrugerea Israelului”.
Într-un contrast frapant, The Jerusalem Post relatează, cităm, „Hamas celebrează doi ani de la 7 octombrie, numind atacul terorist ‘o zi glorioasă’. Gruparea palestiniană marchează aniversarea masacrului într-un ton triumfalist.
„Organizația teroristă Hamas a publicat o declarație însoțită de un videoclip generat cu inteligență artificială, care îl prezintă pe Yahya Sinwar și imagini din timpul atacului.”
În mesaj, atacatorii sunt numiți „eroi care luptă în apărarea religiei și a patriei lor”.
Publicația israeliană observă că această glorificare vine exact în ziua în care „comunitățile evreiești din întreaga lume comemorează a doua aniversare a masacrului”, aprinzând din nou durerea și furia opiniei publice israeliene.
Pe fundalul acestor emoții opuse, RAI News (Italia) aduce în prim-plan diplomația tăcută care se poartă „în spatele ușilor închise”. În articolul „Sharm el-Sheikh: o nouă rundă de negocieri Hamas–SUA–Israel începe astăzi: ‘Atmosfera este pozitivă’”, televiziunea italiană scrie despre „negociatori israelieni și reprezentanți Hamas care comunică prin intermediul mediatorilor egipteni și qatarezi”.
„Benjamin Netanyahu este optimist privind sfârșitul războiului din Gaza”, notează RAI, dar avertizează: „Israelul nu se va mulțumi cu nimic mai puțin decât o victorie totală.” Tot RAI News surprinde și vocea străzii israeliene: sute de protestatari adunați în fața caselor miniștrilor cer „eliberarea ostaticilor și încetarea războiului”. În același timp, la Roma, sosesc ultimii activiști italieni din „Flotila Global Sumud”, întâmpinați de susținători care scandează „Palestina liberă de la râu la mare”.
Astfel, presa internațională descrie o lume împărțită între doliu, revoltă și speranță. Euronews rememorează ziua sângeroasă din 2023, The Washington Post ascultă ecoul durerii de azi, The Jerusalem Post arată cum Hamas își glorifică trecutul, iar RAI News caută semnele unei păci fragile la Sharm el-Sheikh.
Douăzeci și patru de luni după cea mai întunecată dimineață a Israelului, lumea întreagă pare să murmure același cuvânt care dă titlul editorialului american: „Destul”.
Într-un alt material publicat tot pe 7 octombrie 2025, Euronews Italia mută reflectorul din Orientul Mijlociu spre Europa, unde ecourile războiului se aud în moduri mai subtile, dar la fel de periculoase. Articolul intitulat „După atacul Hamas, antisemitismul a devenit un instrument politic” aduce în prim-plan avertismentul rabinului-șef european, Pinchas Goldschmidt, care descrie o creștere alarmantă a urii antievreiești pe continent.
„Nu trece o zi fără să auzim despre atacuri împotriva evreilor și a instituțiilor evreiești”, spune Goldschmidt, președintele Conferinței Rabinilor Europeni. În ultimii doi ani, afirmă el, antisemitismul a devenit „extrem de periculos” și a trecut din sfera marginală în cea politică: „A devenit un instrument al partidelor de extremă dreapta împotriva imigranților, iar noi, evreii, suntem în mijlocul acestor lucruri.”
Rabinul povestește cum, în tot mai multe orașe europene, evreii „își ascund simbolurile religioase” – își dau jos kippa-ul sau își ascund colierul cu Steaua lui David. În paralel, autoritățile din mai multe state, mai ales în Germania și Franța, au ridicat nivelul de securitate în jurul sinagogilor. „Multe atacuri au fost prevenite”, spune el, „dar pericolul este constant.”
Un exemplu recent confirmă temerile sale: pe 2 octombrie, la Manchester, un atac cu o mașină și o înjunghiere în fața unei sinagogi a lăsat un mort și trei răniți, în timpul slujbei de Yom Kippur, cea mai sfântă zi din calendarul evreiesc.
Goldschmidt conchide cu amărăciune că, la doi ani de la masacrul din 7 octombrie 2023, „antisemitismul a redevenit un limbaj politic acceptabil”, un simptom al unei Europe în care „frica și ura se amestecă din nou cu normalitatea”.
Criza politică de la Paris nu trece neobservată în presa internațională.
Într-o Franță cu nervii întinși, Libération descrie scena politică pariziană ca pe „un vodevil de stat” în care președintele Emmanuel Macron, izolat la Élysée, se zbate între concesii dureroase făcute stângii și riscul unor alegeri legislative anticipate care ar putea pulveriza tabăra prezidențială.
După demisia premierului Sébastien Lecornu, Macron încearcă, contracronometru, să construiască o „platformă de acțiune și stabilitate”. Însă atmosfera de la vârful statului seamănă tot mai mult cu o negociere sub amenințare, notează ziarul: „Se negociază mai bine cu un pistol la tâmplă?”
În fundal, se profilează tensiuni deschise între președinte și foștii săi premieri, Gabriel Attal și Édouard Philippe, pe care presa de la Paris îi numește cu sarcasm „Brutus și Iuda”. Attal, actual lider al partidului Renaissance, îl acuză pe Macron de „încăpățânare” și de refuzul de a împărți puterea, în timp ce Philippe, primarul din Le Havre, propune o soluție radicală: un guvern tehnic urmat de o prezidențială anticipată — scenariu care, remarcă Libération, l-ar avantaja direct.
La dreapta spectrului, republicanii (LR) anunță deschis ruptura: „Blocul central e mort. Noi suntem LR.” Pentru liderul lor Bruno Retailleau, Macron nu mai are decât două opțiuni — „dizolvarea sau coabitarea”.
În culise, negocierile continuă febril. Libération dezvăluie o întâlnire discretă, într-o logie de machiaj la TF1, între Attal, socialistul Olivier Faure și ecologista Marine Tondelier, o încercare de a găsi o punte între tabere, observă Liberation. Stânga cere clar semne de ruptură: o taxă pe marile averi, suspendarea reformei pensiilor și măsuri pentru puterea de cumpărare.
Dar în tabăra prezidențială planează frica de prăbușire: „E abjurație sau dizolvare”, spune un deputat macronist. Alții, mai optimiști, invocă un „interes comun” de a evita o victorie a extremei drepte (RN).
Ziarul încheie cu un cronometru simbolic: „Tic-tac… Până miercuri seară, Emmanuel Macron trebuie să decidă: concesii dureroase sau o nouă aruncare de zaruri.”
(Ruxandra Lambru, Agenția de Presă RADOR)
