La 27 august 1928, la Paris, 15 state au semnat Pactul Kellogg-Briand, cunoscut și sub denumirea de Pactul de la Paris, prin care națiunile semnatare renunțau la război ca instrument de politică națională. Deși lipsit de mecanisme de sancționare, pactul a reprezentat un moment simbolic major în istoria diplomației internaționale, într-o epocă marcată de trauma Primului Război Mondial.
US Secretary of State Frank B. Kellogg signs The Kellogg Briand Pact (or Pact of Paris) for Renunciation of War as an Instrument of National Policy on August 27, 1928 at the ministry of foreign affairs in Paris. Background French Foreign Affairs Minister Aristide Briand. (Photo by AFP)
Contextul semnării
După încheierea Primului Război Mondial, lumea a intrat într-o perioadă de căutări diplomatice, în care liderii politici încercau să prevină repetarea unui conflict de asemenea amploare. Peste 10 milioane de morți și distrugeri masive lăsaseră urme adânci în societăți. În plus, Tratatul de la Versailles (1919) și Liga Națiunilor (1920) nu reușiseră să ofere garanții solide pentru o pace durabilă. În acest climat, ideea unui pact internațional împotriva războiului a câștigat teren.
Conținutul Pactului
Pactul Kellogg-Briand cuprindea un articol fundamental: statele semnatare se angajau să renunțe la război ca instrument de politică națională și să soluționeze conflictele internaționale prin mijloace pașnice. Documentul însă nu conținea prevederi clare privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării angajamentelor, ceea ce i-a diminuat eficiența practică.
Inițiatori și semnatari
Pactul a fost inițiat de secretarul de stat al Statelor Unite, Frank B. Kellogg, și de ministrul francez de externe, Aristide Briand. La semnarea din 27 august 1928 au participat 15 state: Statele Unite ale Americii, Franța, Germania, Regatul Unit, Italia, Japonia, Polonia, Belgia, Cehoslovacia, Irlanda, Canada, Australia, Noua Zeelandă, India și Africa de Sud. Ulterior, peste 60 de state au aderat la pact. România a aderat la 4 septembrie 1928, prin semnătura reprezentanților săi diplomatici.
Impact și relevanță
Deși nu a prevenit izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Pactul Kellogg-Briand a reprezentat un pas important în dezvoltarea dreptului internațional. El a consacrat principiul că agresiunea militară nu poate fi justificată ca mijloc legitim de politică externă. Acest pact a stat la baza dezvoltării ulterioare a conceptului de „crimă de agresiune”, utilizat în procesele de la Nürnberg după 1945 și ulterior consacrat în Carta ONU (1945).
Personalități implicate
Aristide Briand, ministrul de externe al Franței, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a fost una dintre figurile centrale ale acestui proiect. Frank B. Kellogg, secretarul de stat american, a primit la rândul său Premiul Nobel pentru Pace în 1929, ca recunoaștere a rolului său în promovarea pactului.
Valabilitatea Pactului
Pactul Kellogg-Briand nu a fost denunțat oficial și, teoretic, rămâne în vigoare. Totuși, prevederile sale au fost depășite și înlocuite de mecanismele mai complexe prevăzute în Carta Națiunilor Unite. Astfel, pactul rămâne mai degrabă un document cu valoare simbolică și istorică.
Chestiuni inedite
Un aspect interesant este că pactul a fost semnat într-o atmosferă festivă la Paris, fiind privit de opinia publică drept o speranță reală pentru o lume fără război. De asemenea, faptul că peste 60 de state au aderat la acest document l-a transformat într-unul dintre cele mai larg acceptate acorduri internaționale din perioada interbelică.
Concluzie
Pactul Kellogg-Briand din 1928 a încercat să ofere omenirii o viziune a păcii eterne, într-un moment în care traumele Primului Război Mondial erau încă vii. Chiar dacă nu a reușit să prevină noi conflicte, el a deschis calea pentru dezvoltarea normelor juridice internaționale împotriva războiului și a rămas un simbol al eforturilor diplomatice pentru pace.
