România traversează o perioadă critică: deficit bugetar record, împrumuturi masive, inflație care erodează veniturile și un mediu de afaceri sufocat de birocrație. În acest context, Guvernul a ales cea mai brutală metodă legislativă: asumarea răspunderii pe un proiect gigant de „redresare și eficientizare”. Dincolo de retorica oficială, textul legii arată o altă realitate: taxe noi, restricții severe, control generalizat și lipsă de oxigen pentru firmele mici.
I. Codul de procedură fiscală – statul devine executor rapid, contribuabilul suspect permanent
-
Verificarea documentară: ANAF își extinde puterile, dar nu și obligațiile de transparență. Contribuabilul află că e „în neregulă” abia când conturile îi sunt blocate.
-
Popriri accelerate: termenii pentru contestare sunt scurtați, iar executarea poate lăsa afaceri mici fără lichidități peste noapte.
-
Licitațiile online: o platformă națională pentru bunurile sechestrate. Pe hârtie, transparență. În realitate, experiența licitațiilor publice din România arată că sistemele digitale se transformă rapid în „paravane” pentru interese obscure.
Exemplu: un mic antreprenor cu o restanță de câteva mii de lei riscă să vadă echipamentele scoase la vânzare online, fără garanția că licitația e corectă sau că poate salva situația la timp.
II. Numerarul – de la tolerat la aproape ilegal
Guvernul forțează POS-uri obligatorii și plafonează tranzacțiile cash din 2026. Măsura este prezentată ca „modernizare”, dar nu ține cont de realitate: sate întregi fără rețele bancare, magazine mici care funcționează doar cu numerar.
Întrebarea este simplă: cui folosește această măsură? Băncilor – care încasează comisioane din fiecare tranzacție. În schimb, micul comerciant va plăti terminalul, comisioanele și eventual amenzile pentru nerespectare.
III. Îngheț la înlesniri fiscale – lovitură pentru firmele în dificultate
Până la finalul lui 2026, nu se mai aprobă niciun fel de modificări la eșalonările OG 6/2019. Practic, statul refuză să mai acorde oxigen firmelor care încearcă să își achite datoriile în tranșe.
Într-o perioadă de criză economică, mesajul transmis este clar: „plătești acum sau dispari”.
IV. Registrul Comerțului – capital minim artificial și „curățenie” forțată
-
Capital minim legat de cifra de afaceri: nu stimulează investiția, ci blochează resurse. Un SRL care abia se menține pe linia de plutire trebuie să își crească capitalul „pe hârtie” sau riscă dizolvarea.
-
Cesiunile de părți sociale: ANAF are drept de veto. Antreprenorii care vor să iasă dintr-o afacere cu datorii devin prizonieri ai statului.
-
Radieri accelerate: mii de firme inactive, dar fără datorii, vor fi șterse din registru. O măsură care ar putea masca adevărata dimensiune a falimentelor din economie.
Exemplu: o firmă din provincie, care a intrat în „hibernare” în pandemie, ar putea fi radiată automat, chiar dacă antreprenorul plănuia relansarea în 2025.
V. Controlul cu bodycam – transparență sau supraveghere excesivă?
Inspectorii antifraudă și vameșii vor purta bodycam-uri și vor înregistra tot ce fac contribuabilii. Pe hârtie, măsura ar reduce corupția. În realitate, în lipsa unor reguli clare, România riscă să alunece într-un stat de supraveghere.
Cine controlează cine și ce se întâmplă cu imaginile? Experiența arată că „big brother-ul fiscal” va fi folosit selectiv: unii vor fi urmăriți obsesiv, alții – protejați.
VI. RO e-Proprietate – un nou mastodont IT
Un sistem național pentru centralizarea datelor despre imobile, prezentat ca „strategic”. Dar România are deja un istoric de proiecte IT ratate: SICAP, cardul de sănătate, informatizarea ANAF. Miliarde cheltuite, rezultate aproape zero. Există riscul ca RO e-Proprietate să devină încă un colos digital nefuncțional, plătit din banii contribuabililor.
VII. Taxa logistică – o lovitură pe nevăzute
25 de lei pe fiecare colet extracomunitar sub 150 euro. Într-o țară unde salariul mediu nu acoperă traiul lunar, milioane de români cumpără produse ieftine din China. Taxa îi lovește direct.
Efect real: un produs de 30 lei va costa 55 lei. Statul încasează, cetățeanul plătește.
VIII. Codul Fiscal și Insolvența – teren minat pentru companii
-
Modificările de Cod Fiscal intră din 2026, dar raportează la 2024. O incoerență care creează nesiguranță și litigii.
-
Noile reguli din insolvență extind vinovăția la „persoane strâns legate de debitor”. Practic, administratori, afiliați sau chiar colaboratori devin automat suspecți. Un climat ostil pentru antreprenoriat și pentru investiții.
Concluzie: România, între austeritate și control
Guvernul își vinde proiectul ca pe o reformă de eficientizare. Dar, la o privire atentă, acesta este un pachet de austeritate și supraveghere: taxe noi, birocrație digitală cu risc de eșec, control excesiv și sufocarea numerarului.
În loc să atragă investiții și să susțină afacerile mici, statul se pregătește să își stoarcă propriii cetățeni și antreprenori. În loc să creeze încredere, creează teamă. În loc să deschidă economia, o închide.
Dacă acest proiect va fi implementat așa cum este, România riscă să se transforme într-o economie disciplinată pe hârtie, dar paralizată în realitate.
Cine câștigă și cine pierde din legea pe care Guvernul o forțează prin asumarea răspunderii
I. Statul vs. Contribuabilul
Cine câștigă:
-
Statul român, care își asigură încasări mai rapide prin popriri, executări online și eliminarea eșalonărilor „flexibile”.
-
ANAF, care primește puteri sporite de control, verificare și decizie unilaterală.
Cine pierde:
-
Contribuabilul, care se trezește cu conturile blocate peste noapte și cu bunurile scoase la licitație online.
-
Micii antreprenori, care pierd libertatea de a negocia cu fiscul și sunt tratați din start ca „suspecți”.
II. Băncile vs. Comerțul mic
Cine câștigă:
-
Băncile și procesatorii de plăți: fiecare POS obligatoriu și fiecare tranzacție card înseamnă comisioane în plus.
-
Furnizorii de echipamente POS și soft bancar.
Cine pierde:
-
Magazinele din mediul rural și micii comercianți, care vor fi obligați să suporte costurile terminalelor și comisioanelor.
-
Consumatorii din zone fără infrastructură bancară, pentru care plata cu cardul rămâne o utopie.
III. Statul vs. Firmele în dificultate
Cine câștigă:
-
Bugetul statului, care își asigură încasări ferme, fără posibilitatea de amânare.
-
ANAF, care scapă de dosare complicate de reeşalonare.
Cine pierde:
-
Firmele aflate în dificultate, care nu mai au acces la „oxigenul fiscal” până la sfârșitul lui 2026.
-
Antreprenorii onești care încercau să își salveze afacerea, dar care acum sunt împinși direct în faliment sau insolvență.
IV. ONRC vs. Antreprenorii mici
Cine câștigă:
-
Registrul Comerțului, care va face „curățenie” prin radieri automate și dizolvări.
-
Statul, care elimină mii de firme inactive de pe hârtie, cosmetizând statisticile.
Cine pierde:
-
Firmele mici, care trebuie să își majoreze artificial capitalul social sau să dispară.
-
Antreprenorii care voiau să vândă o afacere cu datorii, dar care acum sunt blocați de ANAF.
V. Statul-vigilent vs. Cetățeanul-suspect
Cine câștigă:
-
DGAF și Autoritatea Vamală, care primesc dreptul de a filma și înregistra cu bodycam-uri.
-
Instituțiile de control, care se prezintă ca transparente și moderne.
Cine pierde:
-
Cetățeanul, care trăiește cu sentimentul că este supravegheat permanent.
-
Mediul de afaceri, care vede în stat un „big brother” intruziv, nu un partener.
VI. Giganții IT vs. Eșecul digital românesc
Cine câștigă:
-
Furnizorii de soluții IT care vor încasa contracte uriașe pentru sistemul „RO e-Proprietate”.
-
Ministerele și agențiile care își consolidează puterea prin colectarea datelor.
Cine pierde:
-
Contribuabilul, care va plăti din taxe și impozite un nou proiect IT cu șanse mari să fie un fiasco.
-
Cetățenii care așteaptă servicii digitale eficiente, dar primesc sisteme scumpe și inutile.
VII. Retailul clasic vs. Comerțul online internațional
Cine câștigă:
-
Retailul tradițional din România, protejat de „taxa logistică” de 25 lei/colet extracomunitar.
-
Statul, care încasează o nouă taxă sigură și ușor de colectat.
Cine pierde:
-
Românii care comandă produse ieftine din afara UE și care vor plăti dublu sau triplu pentru un colet.
-
Platformele online internaționale, care devin necompetitive pe piața românească.
VIII. Statul vs. Mediul de afaceri mare
Cine câștigă:
-
Statul, care limitează deductibilitatea cheltuielilor cu afiliații externi și își sporește baza de impozitare.
-
ANAF, care capătă arme suplimentare în controlul multinaționalelor.
Cine pierde:
-
Companiile mari, care își pierd predictibilitatea fiscală.
-
Investitorii străini, care riscă să își regândească planurile pentru România.
IX. Concluzie: un stat care strânge șurubul
Când analizăm „cine câștigă și cine pierde”, tabloul este clar: statul câștigă putere și bani, iar cetățeanul și antreprenorul pierd libertate și încredere.
Guvernul prezintă proiectul ca pe o mare reformă de eficiență. În realitate, este un pachet care:
-
limitează libertatea economică,
-
lovește micii comercianți și consumatorii,
-
consolidează supravegherea,
-
și mută nota de plată în buzunarul contribuabilului.
