Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Argeş: Un şofer urmărit de poliţişti a lovit autospeciala Poliţiei

Argeş: Un şofer urmărit de poliţişti a lovit autospeciala Poliţiei

scris de Șt. C
48 Afisari

Un şofer urmărit de poliţiştii din Piteşti după ce a refuzat să oprească la semnalul agenţilor rutieri a lovit autospeciala Poliţiei în timp ce încerca să scapel. În cele din urmă, poliţiştii l-au prins şi au constatat că nu a oprit pentru că era sub influenţa alcoolului.

  
Incidentele au avut loc în noaptea de luni spre marţi, când poliţiştii Secţiei 2 Piteşti i-au făcut şoferului unui autoturism semn să oprească. În schimb, şoferul a mărit viteza, în încercarea de a scăpa de controlul Poliţiei, motiv pentru care agenţii au pornit în urmărirea acestuia.
”Pe parcursul urmăririi, autovehiculul a lovit un alt autoturism parcat, pe str. Constantin D. Stătescu. Ulterior, pe str. Carol Davila, la intersecţia cu aleea Victor Eftimiu, a intrat în coliziune cu alt autovehicul parcat, după care, pe fondul  efectuării manevrei de mers înapoi, ar fi intrat în coliziune cu echipajul de poliţie, provocându-i avarii”, a informat, marţi, Poliţia Argeş.
 
 
În acel moment, şoferul a fost prins, poliţiştii constatând că este vorba despre un bărbat de 27 de ani, din Piteşti, care era însoţit de o tânără de 22 de ani, din comuna Călineşti. Testul cu aparatul etilotest a indicat o valoare  mult peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind dus la spital, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
”În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie. Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârşită şi luarea măsurilor legale care se impun”, a precizat Poliţia.

Parerea ta

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS