Acasa Cultura-ReligieCultura Premiul Nobel. Părintele disidenţei chineze contra lui Mo Yan

Premiul Nobel. Părintele disidenţei chineze contra lui Mo Yan

scris de C.P.
138 Afisari

Părintele mişcării chineze prodemocraţia, disidentul chinez Wei Jingsheng, critică atribuirea premiului Nobel pentru literatură lui Mo Yan, salutată de presa oficială chineză, ca fiind o decizie destinată să satisfacă Beijingul.

Disidentul chinez Wei Jingsheng, critică atribuirea premiului Nobel pentru literatură lui Mo Yan

Reputat pentru apropierea sa faţă de regimul de la Beijing, Mo Yan a fost criticat deja de alţi scriitori chinezi pentru lipsa lui de susţinere faţă de autorii disidenţi. Wei Jingsheng, salutând totuşi talentul său literar, se întreabă retoric despre unele acţiuni ale laureatului, citând de exemplu faptul că a copiat de mână o parte dintr-un discurs al lui Mao Zedong pentru o lucrare comemorativă. Subliniind că China are şi alţi scriitori talentaţi, dl Wei – care trăieşte în exil la Washington – şi-a exprimat îndoiala faţă de comitetul Nobel, asigurând că alegerea lui Mo Yan a fost făcută “pentru că ar fi tolerată mai facil de regimul comunist”.
“Este suficient să privim interesul guvernului chinez pentru Nobel înainte şi după anunţarea alegerii făcute de comitet. Se poate spune că acest premiu a fost acordat pentru a face plăcere regimului comunist şi, deci, că el nu este demn de interes”, adaugă el. Potrivit Agerpres.
Ştirea acordării premiului lui Mo Yan a fost primită cu reacţii de mândrie pe reţelele de socializare chineze, salutată de Asociaţia scriitorilor chinezi şi de Cotidianul Poporului, organ oficial al Partidului comunist. În 2010, atribuirea premiului Nobel pentru pace disidentului Liu Xiaobo a ulcerat regimul chinez. Dl Liu, fost învăţător, a fost condamnat în ziua de Crăciun 2009 pentru că a coredactat Charta 08, un text care cerea o democratizare a Chinei comuniste. El se află în continuare în detenţie de atunci.
Wei Jingsheng (61 de ani) este un fost electrician la Grădina Zoologică din Beijing, considerat părintele disidenţei chineze pentru că a cerut libertate în 1979 printr-un afiş al mişcării ‘Zidul democraţiei’. El a fost arestat de două ori şi a executat 18 ani de închisoare în China, înainte de a fi urcat într-un avion şi trimis în SUA, oficial din motive de sănătate. Wei conduce o fundaţie pentru democraţie, care îi poartă numele.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS