Cântăreţul britanic Joe Cocker a murit în seara de luni, 22 decembrie, la vârsta de 70 de ani, din cauza complicațiilor generate de un cancer pulmonar.

Joe Cocker a murit la 70 de ani de cancer pulmonar (foto:classicsohitsandoldies.com)
Decesul cântărețului britanic a fost confirmat de echipa de impresariat a artistului în seara de luni. John Robert Cocker ar fi decedat la vârsta de 70 de ani, din cauza complicaţiilor generate de un cancer pulmonar.
Joe Cocker s-a născut în localitatea britanică Sheffield, dar înaintea vârstei de 30 de ani s-a mutat în Statele Unite. A devenit celebru în anul 1964 şi a produs 40 de albume. A fost distins cu Premiul Grammy în anul 1983, pentru melodia „Up Where We Belong”, interpretată în duet cu Jennifer Warnes. A fost distins cu Ordinul Imperiului Britanic (OBE) în 2007, potrivit BBC.
Unul dintre cei mai de succes artiști ai lumii, cu admiratori de toate vârstele, Joe Cocker a susținut la 4 august 2013, cel de-al doilea concert al său în România, în cadrul turneului ”Fire It Up Summer Tour” de promovare a albumului ”Fire It Up”. El s-a aflat pentru prima oară în România în 2005, când a deschis cu un recital Festivalul Internațional ”Cerbul de Aur”, potrivit mediafax.