3.000.000 de români în ghearele diavolului rus Kiril

Conducerea pro-europeană a Republicii Moldova s-a înghesuit “ca la urs” să pupe poala patriarhului Kiril, diavolul în sutană trimis de Putin la Chişinău ca să mai dea o copită românilor.

Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Kiril, a venit ca să participe la “festivităţile prilejuite de sărbătorirea a 200 de ani de la crearea Eparhiei Chişinăului”. Ce înseamnă asta? Înseamnă că se sărbătoresc 200 de ani de la ocuparea rusească a Basarabiei şi a unei bucăţi din Biserica ortodoxă românească a Moldovei şi trecerea ei samavolnică sub patronajul Moscovei.

Cu lipsa de reacţie a autorităţilor de la Bucureşti ne-am obişnuit deja de mult timp. Însă, cea mai regretabilă este muţenia şi nepăsarea Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Patriarhul Daniel. Patriarh care nu a arătat nici cea mai mică intenţie de a trece Putul în sprijinul legitimei Mitropolii a Basarabiei. Deşi sunt încălcate mai multe canoane şi reguli bisericeşti, Biserica Ortodoxă Română se uită nepăsătoare şi lipsită de demnitate cum aproape 3.000.000 de români moldoveni sunt “păstoriţi” de KGB-istul în sutană Kiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii.

Pretenţiile unei Patriarhii Ortodoxe a unui neam sau popor anume, de a avea jurisdicţie peste ortodocşi de alt neam, care au propria lor Patriarhie, sunt necanonice şi nedrepte, fiind motivate secular-politic, nu spiritual-pastoral, încălcându-se astfel canonul 8 al Sinodului III ecumenic şi canonul 34 apostolic.

Regretatul Patriarh Teoctist a avut demnitatea şi curajul să-i transmită asta răpostului patriarh rus Alexei, în anul 1993.

În conştiinţa umanităţii, în general şi mai ales la creştini, s-a impus de-a lungul istoriei principiul de valoare universală că nedreptatea, abuzul şi silnicia nu pot crea niciodată vreun drept. Acestea pot dura secole de-a rândul, dar când împrejurările permit, dreptatea istorică impune repararea nedreptăţii şi restabilirea adevărului precum şi a drepturilor ce decurg din această restabilire. Conform acestui principiu, exercitarea jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Ruse asupra românilor ortodocşi din Basarabia, între anii 1769-1774, 1787-1791, 1808-1918, 1940-1941, 1944-1992, a fost un act nedrept şi abuziv din punct de vedere al realităţii istorice şi al normelor de drept canonic, deoarece a fost urmarea unor abuzuri politice care au lezat dreptul istoric. Conform mărturiilor istorice, pe teritoriul locuit astăzi de români, cuvântul Evangheliei lui Hristos a fost propovăduit încă din primele veacuri creştine. Propovăduirea Evangheliei pe acest teritoriu a coincis cu însăşi formarea poporului român care a apărut în istorie ca popor creştin. Poporul român a devenit astfel unul din primele popoare creştine ale Europei, eveniment ce a avut loc cu multe secole înainte de creştinarea slavilor.

(…)

Îndată ce condiţiile istorice au permis, românii ortodocşi au obţinut dreptul de a avea episcopi pământeni. Acest drept, bazat pe tradiţia canonică a Bisericii, a fost cerut cu multă insistenţă Patriarhiei de Constantinopol mai ales de creştinii ortodocşi români din teritoriile din stânga şi din dreapta Prutului, ce constituiau împreună un Principat român cunoscut în Europa cu numele de Ţara Moldovei.

În anul 1401, Domnitorul Moldovei a cerut ca în fruntea organizării bisericeşti din această ţară să fie recunoscut de către Patriarhia de Constantinopol mitropolitul pământean IOSIF MUŞAT. Prin acest act, Mitropolia Moldovei era recunoscută ca servind o etnie distinctă în cadrul unui teritoriu bine definit geografic şi istoric. Drept consecinţă, potrivit legislaţiei bisericeşti, diferită de cea a imperiilor schimbătoare, nimeni şi niciodată nu avea dreptul să desfiinţeze, să modifice sau să înjumătăţească jurisdicţia ei în teritoriul ce-i revenea de la întemeiere şi cu recunoaştere canonică.

Cursul normal al lucrurilor a fost din păcate întrerupt în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, prin ocuparea de către armatele ruseşti a pământului românesc al Ţării Moldovei (1769-1774, 1787-1791). Printre măsurile luate în mod abuziv de ocupanţi a fost amestecul brutal în treburile Bisericii din Moldova prin impunerea la Iaşi, în 1789, a unui locţiitor de mitropolit, AMBROZIE, rus de neam, care venise în Moldova o dată cu trupele ruseşti.

După o scurtă perioadă de normalizare şi când nu se terminase încă războiul ruso-turc (1806-1812), imperiul ţarist înfiinţează un „exarhat” ce cuprindea Mitropoliile Moldovei şi Ţării Româneşti, subordonându-le din nou, în mod samavolnic, Bisericii Ortodoxe Ruse. Prin aceasta, Mitropolitul canonic al Mitropoliei Moldovei, VENIAMIN COSTACHI, este nevoit să se retragă din scaun spre marea durere a clerului şi credincioşilor români. La fel, s-a întâmplat şi cu mitropolitul DOSITEI FILITIS al Valahiei, care a fost îndepărtat din scaun în 1809 şi trimis în surghiun. Nedreptatea se „instituţionalizează” prin pacea nedreaptă de la Bucureşti din 1812, când s-a hotărât anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la imperiul ţarist. Anexarea a fost fără valoare şi nulă de drept, căci Turcia nu avea drepturi teritoriale asupra pământului românesc, turcii având putere de suzeranitate, nu de suveranitate asupra acestui pământ. Moldova şi Valahia se bucurau de o completă autonomie pe baza unor vechi tratate încheiate cu Imperiul Otoman, prin care li se garanta integritatea teritorială în schimbul unui tribut anual. În plus, anexarea era un act imoral şi neloial faţă de întreaga Ortodoxie, întrucât Rusia pravoslavnică îşi întindea abuziv stăpânirea asupra românilor ortodocşi din stânga Prutului, cu vechime şi vrednicii în câmpul creştinătăţii, legat de neam, limbă şi cultură cu cei din dreapta Prutului.

Urmare acestei anexări politice nedrepte s-a înfiinţat, în teritoriul ocupat de armatele ţariste, Eparhia Chişinăului de către Biserica Ortodoxă Rusă, în 1813. Fără a fi consultat clerul şi credincioşii, a fost sfâşiat teritoriul jurisdicţional al Mitropoliei Moldovei, înfiinţată cu peste patru veacuri înainte, şi al Episcopiei Huşilor. În scrisoarea Sanctităţii Voastre din 6 octombrie 1992 justificaţi această acţiune prin faptul că la acea dată Biserica Ortodoxă Română nu era încă o Biserică autocefală. Este adevărat că recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române a avut loc după înfiinţarea Eparhiei de Chişinău, într-un teritoriu ce nu cuprindea această eparhie. Dar, se impune a fi subliniată o constatare: în 1448 Biserica Ortodoxă Rusă a fost recunoscută de Patriarhia de Constantinopol ca Biserică autocefală, dar fără a avea jurisdicţie asupra creştinilor ortodocşi români din Basarabia.

Actul anexării Basarabiei la imperiul ţarist şi înfiinţarea Eparhiei de Chişinău a dus, nu la „eliberarea de sub stăpânirea otomană a Moldovei”, cum afirmaţi Sanctitatea Voastră în aceeaşi scrisoare, ci a însemnat trecerea de la robia turcească la robia rusească mai aspră şi mai neîndurătoare. Turcii ne-au respectat tradiţiile, limba şi specificul naţional. Au acceptat voievozi şi ierarhi de acelaşi neam cu poporul păstorit. Imperialismul rus însă, folosindu-se de ierarhi ruşi înscăunaţi în Basarabia fără a cere acordul clerului şi credincioşilor români locali, absolut majoritari, a exercitat asupra acestora un necruţător proces de rusificare, manifestat în diferite feluri. (Scrisoarea Patriarhului Teoctist către Patriarhul Alexei, 1993.. Integral, la Vitalia Pavlicenco)

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse Kiril şi-a început sâmbătă vizita de trei zile în Republica Moldova, fiind întâmpinat la aeroport de zeci de preoţi cu flori în mâini, în frunte cu mitropolitul Moldovei Vladimir, dar şi de zeci de persoane care au protestat împotriva acestei vizite, transmite corespondentul Agerpres. Delegaţia oficială care l-a întâmpinat pe Patriarh a fost condusă de mitropolitul Vladimir şi de ambasadorul Rusiei la Chişinău, Farit Muhametşin. Pe de altă parte, zeci de reprezentanţi ai Consiliului Unirii şi Acţiunea 2012, care au protestat la începutul săptămânii şi faţă de venirea vicepremierului rus Dmitri Rogozin la Chişinău, s-au adunat în faţa Aeroportului cu pancarte cu mesaje antiruseşti.

Într-un scurt briefing pentru presă, capul Bisericii Ortodoxe Ruse a declarat că se va ruga pentru poporul moldovenesc şi pentru biserica ortodoxă, “care este parte a bisericii ortodoxe ruse”. “Principalul scop al vizitei mele este ca să mă rog împreună cu poporul Moldovei şi pentru prezent şi pentru viitor”, a declarat el. Sâmbătă, patriarhul rus s-a întâlnit cu preşedintele Nicolae Timofti şi cu fostul premier Vlad Filat. În aceeaşi zi, a participat la o ceremonie dedicată aniversării a 200 de ani de la înfiinţarea Eparhiei Chişinău şi a vizitat Mănăstirea Căpriana, unde este înmormântat mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, fondatorul Eparhiei. Duminică, el a oficiat Sfânta Liturghie în faţa Catedralei Mitropolitane “Naşterea Domnului” din Chişinău, la care a participa şi conducerea Republicii Moldova. În după-amiaza zilei de duminică, Kiril se va deplasa la Tiraspol.

Observatorii politici consideră că vizita capului Bisericii Ortodoxe Ruse are în primul rând obiective politice, şi nu religioase, scrie Jurnal.md. De asemenea, liderul PL, Mihai Ghimpu, a menţionat, pentru RFI, că, acceptând vizita lui Kiril, cetăţenii Republicii Moldova acceptă ocupaţia. „Patriarhul vine la 200 de ani de la înfiinţarea Eparhiei Chişinăului, la un an de la ocupaţia ţaristă din 1812. Adică, prin vizita Patriarhului, acceptăm ocupaţia, pentru că Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove a venit ca urmare a ocupaţiei, şi atunci ne întrebăm: Cine suntem noi?”, a declarat Mihai Ghimpu.

Anastasia Mitrofanova, doctor în ştiinţe politice, profesor la Academia Diplomatică a Ministerului de Afaceri Externe al Federaţiei Ruse susţine: ceea ce face Biserica Ortodoxă Rusă este departe de a fi numit religie, „nu e vorba de mântuire spirituală, ci de faptul că Rusia, în baza ortodoxiei, încearcă să elaboreze o ideologie imperială care i-ar consolida influenţa în spaţiul ex-sovietic”.

Şi preşedintele României Traian Băsescu, referindu-se la vizita lui Kiril la Chişinău, a menţionat recent că Patriarhul Kiril promovează interesele Moscovei în Republica Moldova. „E clar că Patriarhul Kiril este un partener al guvernului în ceea ce priveşte Republica Moldova. De aceea, şi mitropolitul Petru ar trebui să fie un părinte mai activ în ceea ce priveşte ortodoxia românească”, a declarat Băsescu. După proclamarea independenţei, Republica Moldova nu a fost vizitată de niciun patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

În cadrul unui interviu acordat Jurnal.md, istoricul Ion Negrei a menţionat că actuala structură bisericească din Republica Moldova numită Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove este o creaţie a regimului Ţarist şi a celui sovietic şi nu are nimic în comun cu tradiţia de organizare a bisericii în spaţiul românesc.

„După ocuparea Basarabiei în 1812, în noua achiziţie teritorială, s-a format Arhiepiscopia Chişinăului şi Hotinului. Întrucât în acest spaţiu nu exista nicio eparhie care ar fi putut fi ridicată la rang de arhiepiscopie, iar cele mai multe biserici din această nouă structură ecleziastică provin din eparhia Hotinului, parte componentă a Mitropoliei Moldovei recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol în 1401, pentru a-i conferi „legitimitate” noii structuri ecleziastice, a fost uzurpată titulatura episcopiei Hotinului, adăugându-se „a Chişinăului”, după desemnarea acestuia ca reşedinţă de ţinut. Există un demers semnat de Bănulescu-Bodoni prin care se solicită Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse formarea arhiepiscopiei. Acest lucru s-a făcut pentru a se accentua că această structură bisericească s-a format la cererea clerului şi a populaţiei locale. Conform Dreptului Canonic, este ilegală formarea unei structuri ecleziastice în urma unei cuceriri politice. Dacă, în plan politic, scindarea Moldovei se datorează domnului şi boierilor, care nu au putut păstra integritatea Principatului Moldovei, în plan bisericesc, Bănulescu-Bodoni a acţionat conştient şi anticanonic.”