Le Monde deschide ediția cu știrea numirii noului locatar al Palatului Matignon. „După ce François Bayrou și-a anunțat demisia ca urmare a votului de neîncredere din Parlament, Emmanuel Macron a ales să îl propulseze în locul lui pe fostul ministru al apărării, Sébastien Lecornu.
Palatul Elysée subliniază rolul de mediator pe care acesta trebuie să-l joace: președintele „l-a însărcinat să consulte forțele politice reprezentate în Parlament pentru a adopta un buget pentru națiune și a construi acordurile indispensabile deciziilor din lunile următoare”. Le Monde notează că Lecornu este cincilea premier al actualului mandat prezidențial, semn al unei instabilități politice greu de mascat.
Reacțiile opoziției nu s-au lăsat așteptate, notează același cotidian francez. Marine Le Pen a transmis pe rețeaua X că „președintele trage ultimul cartuș al macronismului, baricadat cu micul său cerc de fideli”, și a prezis „inevitabile viitoare alegeri anticipate”, mergând până la a sugera că „viitorul prim-ministrul se va numi Jordan Bardella”.
Sub titlul „Emmanuel Macron, ‘părintele’ crizelor”, Libération vorbește pe un ton dur despre „criza multiplă” pe care o traversează Franța și pune responsabilitatea direct pe umerii șefului statului. „Emmanuel Macron este părintele crizei politice și al crizei economico-bugetare prin care trecem”, scrie editorialul, acuzând un „al doilea mandat dezarticulat, lipsit de program” și „o acumulare de erori și de reforme făcute pe fugă”.
Ziarul critică în special „dizolvarea Parlamentului din data de 9 iunie 2024” și „strategia bugetară haotică”. François Bayrou, descris drept „un orgolios dezamăgit”, ar fi accelerat criza prin gestul său de a forța un vot de încredere.
Presa italiană acordă largi spații evenimentelor politice din Hexagon. Corriere della Sera deschide cu o analiză tăioasă a „macronismului” – un concept care, după cum notează autorul, „e greu de definit”, fiindcă Emmanuel Macron „a spus totul și contrariul, mereu cu aroganța celui care se consideră net superior”. Dincolo de etichete, bilanțul e sever: datoria publică a ajuns la 113% din PIB, deficitul la 6%, promisiunile de reforme au rămas în aer.
Privit de afară, președintele francez „a pierdut credibilitatea la Berlin, a câștigat antipatii la Roma, iar la Moscova și Beijing nu a câștigat niciun prestigiu”. În Africa „a pierdut ultimele rămășițe ale fostului său imperiu”, iar în Orientul Mijlociu, recunoașterea Palestinei a tensionat relația cu Israelul fără beneficii diplomatice clare. Imaginea devine chiar ironică atunci când Corriere amintește de celebra întâlnire cu Putin, la „masa infinită”, rămasă simbol al distanței și al impotenței diplomatice. Concluzia articolului e amară: „Franța contează mai puțin în lume decât atunci când Macron a preluat mandatul”.
O altă publicație italiană, Wall Street Italia, pune accentul pe criza economică: „Datoria publică franceză o depășește pentru prima dată pe cea italiană”. ”Avem o premieră tulburătoare: randamentele obligațiunilor franceze pe 30 de ani au urcat la 4,51%, peste cele italiene, un maxim al ultimelor 16 ani. Dacă Italia se pregătește să iasă din procedura de deficit excesiv cu o scădere estimată a deficitului la 3,3% în 2025, Franța se adâncește în datorii: 5,2% deficit anul acesta, cu perspective de 125% din PIB datorie publică în anii următori”.
„Instabilitatea politică este factorul decisiv; piețele sancționează haosul de la Paris, unde Bayrou a încercat fără succes să impună un plan de austeritate cu înghețarea pensiilor și reducerea sărbătorilor legale. Peste 50% din datoria franceză se află în mâinile investitorilor străini – un risc suplimentar comparativ cu Italia, conchide publicația.
În Orientul Mijlociu, firul știrilor pornește din Golful Persic și se leagă, pas cu pas, de frontul diplomatic și umanitar al războiului din Gaza. Trei publicații – Le Parisien, Avvenire și ANSA – surprind același moment din unghiuri diferite, iar împreună conturează o poveste cu mize globale.
„Israelul afirmă că a lovit la Doha ‘înalți oficiali’ ai Hamas, ‘negociatori’, potrivit mișcării palestiniene”, citim în Le Parisien.
Armata israeliană vorbește despre „un atac țintit împotriva conducerii superioare a organizației teroriste Hamas”, reamintind responsabilitatea acesteia pentru „masacrul brutal din 7 octombrie”. Reacțiile se bifurcă imediat: Qatarul denunță un atac „laș”, Iranul îl numește „un act extrem de periculos și criminal”, iar Bezalel Smotrich salută pe X „decizia înțeleaptă” a operațiunii. Atmosfera din capitala Qatarului e una de blocaj: „Poliția a blocat accesul la locul exploziilor”, iar ambasada SUA le cere cetățenilor „să rămână la adăpost”.
Ziarul catolic Avvenire vorbește despre o „linie roșie” depășită: lovirea „în inima Qatarului”, într-un „complex rezidențial” din cartierul Katara, în timp ce „liderii mișcării palestiniene” s-ar fi aflat la discuții. Publicația avansează nume grele între „liderii uciși” – de la Khalil Al-Hayya la Khaled Meshaal – și subliniază schimbarea de paradigmă: operațiunea „mută războiul mult dincolo de Gaza și Liban”, deschizând un „nou front în regiunea Golfului”. Doha invocă „încălcarea flagrantă a dreptului internațional”, iar Teheranul o califică drept „un act criminal și periculos”. În subtext, o întrebare apăsătoare: mai poate diplomatia intermediată de Qatar, Egipt și SUA să susțină negocieri când locul însuși al medierii devine țintă? se întreabă Avvenire.
Răspunsul – sau măcar următoarea piesă din puzzle – vine din fluxul de știri al agenției ANSA. „Israelul acceptă propunerea de acord a lui Trump. Ministrul de externe Gideon Sa’ar anunță că există o clauză-cheie: „retragerea israeliană completă… va avea loc numai în baza capacității noului guvern din Gaza de a asigura securitatea”. În teren, armata trece la o măsură fără precedent: „evacuarea tuturor locuitorilor… din orașul Gaza”, îndemnându-i să folosească drumul Al-Rashid către Al-Mawasi. Pliante, mesaje pe telefon, un număr dedicat pentru a raporta „puncte de control” ale Hamas – și un exod care „începe în grupuri mici”, dar e așteptat „să accelereze semnificativ”.
Tabloul umanitar e la fel de crud: „cinci clădiri înalte” distruse în 72 de ore, „aproximativ 4.100 de persoane” afectate, „350 de corturi” făcute una cu pământul. IDF susține că imobilele erau „folosite de Hamas”, iar locatarii fuseseră „avertizați înainte de atacuri”. În notele sumbre ale zilei se adaugă și drama internă a Israelului: „20 de soldați IDF” s-au sinucis „de la începutul anului”.
Le Parisien fixează clipa exploziei și ecoul ei diplomatic – „negociatori” sub foc, „brațul lung” al Israelului, condamnări ferme din Qatar și Iran. Avvenire o așază într-un cadru strategic: „o linie roșie” trecută, cu războiul extins „în inima Qatarului”. ANSA completează cu dinamica politic-diplomatică și operațională: acceptarea cadrului de acord propus de Washington, dar și ordinul de evacuare generală al orașului Gaza – o mișcare ce poate pregăti o nouă fază militară, chiar în timp ce se invocă un posibil „sfârșit al războiului”.
Trei publicații – Euronews, Ukrinform și Belsat – descriu, din unghiuri complementare, aceeași operațiune: prinderea în plasă a unei rețele de spionaj belaruse întinsă peste Europa.
„Republica Cehă, România și Ungaria au destructurat o rețea de spionaj belarusă din Europa”, titrează Euronews. Serviciile secrete cehe anunță o operațiune comună cu serviciile din Ungaria și România, care a scos la iveală „spioni din cadrul principalei agenții de securitate din Belarus, KGB”, activi „în mai multe țări europene”. Printre aceștia, notează Euronews, „un fost șef adjunct al serviciului de informații moldovenesc (SIS), care a furnizat KGB-ului informații clasificate”.
Ukrinform notează că șeful agenției cehe, Michal Koudelka, le cere europenilor „să restricționeze mișcarea diplomaților acreditați de Rusia și Belarus în spațiul Schengen”, deoarece tocmai libertatea de deplasare ar fi facilitat „construirea rețelei”. Publicația ucraineană reamintește, în context, că Belarusul lui Aleksandr Lukașenko a permis Moscovei „folosirea teritoriului său” pentru invazia Ucrainei și „desfășurarea de rachete nucleare tactice rusești”. Ukrinform menționează și veriga românească a investigației: reținerea, pe teritoriul României, a unui agent suspectat de trădare de stat pentru „transmiterea repetată de informații clasificate”, după întâlniri la Budapesta „în 2024 și 2025” cu ofițeri KGB ai Belarusului.
Publicația poloneză Belsat punctează: „Succes pentru serviciile secrete cehe, române și maghiare: rețea de spionaj belarusă destructurată”
Tonul e tăios: „toleranță zero față de folosirea statutului diplomatic în scopuri de spionaj”. Belsat confirmă expulzarea „unui agent belarus care activa sub acoperire diplomatică” și reținerea în România a unui „ofițer de informații moldovean”, identificat drept Alexandru Balan, „fostul adjunct al șefului SIS”, care ar fi transmis „în mod continuu” informații secrete „ce amenințau securitatea României”. În aceeași logică ca Euronews, Belsat leagă succesul rețelei KGB de „posibilitatea de a se deplasa liber în Europa” a agenților belaruși, motiv pentru care BIS cere restricții în Schengen.
(Ruxandra Lambru, Agenția de Presă RADOR RADIO ROMÂNIA)
