Incinerarea morţilor, interzisă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Incinerarea morţilor este interzisă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod al BOR, în şedinţa sa de lucru din 5 iulie 2012, menţinând în vigoare hotărârea din 15 iunie 1928, reconfirmată la 20 februarie 1933, a luat mai multe hotărâri faţă de practica necreştină a incinerării morţilor, după cum informează marţi Cancelaria Sfântului Sinod.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane interzice incinerarea mortilor (Foto: Basilica.ro)

Apreciind că problema incinerării morţilor este comună tuturor eparhiilor şi că măsura adoptată de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor trebuie extinsă printr-o hotărâre a Sfântului Sinod la nivelul tuturor centrelor eparhiale, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. a) din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, potrivit cărora „Sfântul Sinod păstrează unitatea dogmatică liturgică şi canonică, statutară şi regulamentară în Biserica Ortodoxă Română, precum şi comuniunea cu întreaga Biserică Ortodoxă’; ca urmare a discuţiilor care au avut loc pe marginea propunerilor Comisiei pastorale, monahale şi sociale, precum şi a votului unanim exprimat, Sfântul Sinod a hotărât:

1. Menţine în vigoare următoarea hotărâre a Sfântului Sinod din 15 iunie 1928, reconfirmată prin hotărârea Sfântului Sinod din 20 februarie 1933:

a. „Preoţii să prevină din vreme pe enoriaşi, atrăgându-le atenţia că, în cazul când cineva dintre ei ar voi să se incinereze, Biserica le va refuza orice asistenţă religioasă, fie la înmormântare, fie la pomenirea pentru morţi după înmormântare.

b. Înainte de oficierea slujbei de înhumare (înmormântare) a unui creştin, preotul slujitor să se informeze de la familia defunctului, la care cimitir va fi înmormântat cel decedat.

c. Celor ce totuşi au fost incineraţi sau se vor incinera din proprie voinţă, să li se refuze orice serviciu religios, atât la înmormântare, cât şi la pomenirile pentru morţi.’

2. În situaţia în care incinerarea s-a făcut fără voia sau împotriva dorinţei celui decedat, din motive obiective (financiare sau legale, legi specifice unor state în care incinerarea este obligatorie), chiriarhul este singurul care are autoritatea de a acorda sau nu dispensă, prin iconomie, în urma studierii amănunţite a fiecărui caz în parte, cu precizarea că, pentru astfel de cazuri, la depunerea urnelor funerare în cripte, se poate oficia doar slujba Trisaghionului cu pomenire individuală.

3. Preoţii care se abat de la hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind practica incinerării morţilor vor fi opriţi de la lucrarea preoţească şi trimişi în judecata Consistoriului eparhial, spre sancţionare.

4. În cazul foştilor preoţi, caterisiţi sau depuşi din treaptă, care săvârşesc slujba de prohodire chiar în incinta crematoriului, Înaltpreasfinţiţii şi Preasfinţiţii Părinţi Chiriarhi vor sesiza autorităţile competente pentru interzicerea accesului acestora în crematorii şi cimitire şi pentru sancţionarea penală, întrucât folosesc calităţi mincinoase (de cleric al Bisericii Ortodoxe Române) pentru a obţine un folos material injust, păgubind familiile îndoliate (art. 215 alin. (2) Cod penal, infracţiunea de înşelăciune).

5. Înaltpreasfinţiţii şi Preasfinţiţii Părinţi Chiriarhi vor adopta măsurile cuvenite pentru înştiinţarea clerului din fiecare eparhie despre conţinutul prezentei hotărâri şi despre obligativitatea acesteia în cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române.

6. Centrele eparhiale vor lua măsurile necesare referitoare la îndatorirea pastoral- misionară de a catehiza credincioşii cu privire la învăţătura de credinţă ortodoxă despre înhumare (înmormântare) şi respingerea practicii incinerării precum şi de a acorda atenţia cuvenită pastoraţiei individuale a persoanelor îndoliate.

7. Centrele eparhiale vor lua măsuri în legătură cu îndatorirea clerului de a promova, inclusiv prin forţa exemplului ajutorarea familiilor îndoliate, pentru ca lipsa banilor să nu fie un motiv de a incinera pe cei decedaţi, considerând că înhumarea ar fi prea costisitoare.

Din mărturiile scripturistice, patristice, istorice şi arheologice reiese că Biserica a practicat de la început până astăzi înhumarea (înmormântarea). Ea corespunde învăţăturii Bisericii despre trup şi datoriile faţă de el, trup care trebuie să fie redat pământului din care a fost luat. Biserica Ortodoxă Română a avut şi are o atitudine clară şi ferm exprimată faţă de cei care s-au incinerat sau se vor incinera, consacrată prin hotărârea sinodală din anul 1928 şi reconfirmată prin hotărârea sinodală din anul 1933, asupra cărora nu s-a mai revenit în nici un fel, întrucât acestea exprimă punctul de vedere oficial al Bisericii noastre, fiind de datoria oricărui slujitor al Bisericii Ortodoxe Române să respecte aceste hotărâri, iar din punct de vedere pastoral, să lămurească şi să determine pe credincioşi să respecte tradiţia bimilenară a înhumării creştinilor, scrie Basilica.ro.

Abuzând de lipsa de informare corectă a credincioşilor şi de acceptarea facilă şi fără discernământ de către aceştia a practicii incinerării morţilor, îngăduită de unele biserici creştine din Occident şi din America, unii preoţi caterisiţi sau depuşi din treaptă, doritori de câştig şi în totală separare de Biserică, săvârşesc slujba de prohodire a celor decedaţi chiar în incinta crematoriului.

Există şi situaţii în care incinerarea s-a făcut fără voia sau împotriva dorinţei celui decedat, din motive obiective (financiare sau legale, legi specifice unor state în care incinerarea este obligatorie). În astfel de situaţii, chiriarhul este singurul care are autoritatea de a acorda sau nu dispensă, prin iconomie, în urma studierii amănunţite a fiecărui caz în parte, cu precizarea că, pentru astfel de cazuri, slujba ce se va săvârşi la depunerea urnelor funerare în cripte ar putea fi doar slujba Trisaghionului cu pomenire individuală.