Decret, delațiune și disperare în România lui Ceaușescu
La 1 octombrie 1966, Nicolae Ceaușescu semna Decretul 770, inaugurând una dintre cele mai sumbre politici ale regimului comunist. Dintr-o semnătură, întreruperile de sarcină deveneau aproape imposibile, cu rare excepții: risc medical grav, femei trecute de 40 de ani cu minimum patru copii, ori sarcini provenite din viol sau incest. Pentru liderul de la București, sporul demografic era cheia industrializării forțate și a “măreției naționale”.
Avortul, un “act dușmănos”
Cu contraceptivele interzise și planificarea familială redusă la șoapte, femeile au fost împinse către avorturi clandestine, adesea făcute cu instrumente improvizate. Infecțiile, hemoragiile și decesele au devenit statistici ascunse. În anii ’80, pe fundalul unei economii în colaps – fabrici care înghițeau salarii, frig în apartamente și lipsuri cronice – natalitatea a scăzut, iar avortul ilegal a luat amploare.
Răspunsul regimului a venit în 1985 cu Decretul 411, care transforma întreruperea de sarcină într-un “act antisocial, dușmănos și antinațional”. Ministerul de Interne, condus de George Homoștean, a ridicat represiunea la rang de politică de stat:
“Asemenea fapte… au un profund caracter antisocial, dușmănos și antinațional, afectînd grav situația demografică a țării”, scria, cu limbaj de plumb, o circulară clasificată “Secret de serviciu”, trimisă inspectoratelor de miliție în ianuarie 1986.
O rețea de supraveghere intimă
Instrucțiunile, aprobate de ministru și de generalul-locotenent Constantin Nuță, par astăzi neverosimile prin minuția lor:
-
Sectoriști repartizați pe străzi și blocuri, obligați să recruteze “persoane de sprijin” care să semnaleze gravide “în fază incipientă”.
-
Informatori din familie, vecini, colegi de muncă și cadre medicale.
-
Controale inopinate la locul de muncă, în licee, cămine de nefamiliști, case de cultură.
-
Procese publice organizate demonstrativ, “la locul de muncă al infractorilor”, pentru a răspândi frica.
-
Supraveghere specială a spitalelor și farmaciilor, pentru a împiedica procurarea de instrumentar sau substanțe cu efect contraceptiv.
Femeile depistate erau luate “în evidență” și urmărite pe toată durata sarcinii. Raportările se făceau lunar, iar rezultatele erau analizate trimestrial în Consiliul Militar al Inspectoratului General al Miliției.
Intimitatea confiscată
În spatele formulelor birocratice – “vitalitatea și vigoarea populației”, “spor natural al populației” – se ascundea un stat care transformase corpul femeii în proprietate națională. Pentru a “crește sporul natural”, miliția devenise obstetricianul invizibil al țării, iar dormitoarele private erau ridicate la rang de problemă de securitate.
Consecințele? O generație de “decreței” născuți nu din dragoste, ci din frică. Mii de femei mutilate sau pierdute în statistici medicale. Și o societate antrenată în delațiune: vecini care pândeau vecini, medici care raportau paciente, soți care își suspectau soțiile.
Lecția unei obsesii
Postarea recentă a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității pe Facebook, readuce la lumină aceste documente, multiplicate cândva “Xerox – secret de serviciu”. Ele nu mai pot fi ascunse în sertare prăfuite:
un regim care a încercat să controleze nu doar economia și gândurile oamenilor, ci însăși nașterea vieții.
Astăzi, când se vorbește despre drepturile reproductive ca despre o dezbatere abstractă, aceste file din România anilor ’60–’80 ne amintesc că politica poate pătrunde până în cele mai intime unghere ale ființei umane.
Iar atunci când Partidul se bagă în pat, libertatea iese pe ușă.
